Urcaseră în corabie ultimele animale, fiecare așezându-se la locul pregătit mai dinainte. Urmară copiii, soția și bătrânul Noe. O ultimă privire, un ultim gest de adio spre o priveliște ce în curând va fi inundată de ape. Apoi, întrebători, se gândeau cum ar fi putut închide ușa mai bine, încât să fie siguri că nici un strop de apă nu va intra înlăuntru.

Dar, deodată, ușa se închise pe dinafară. Cineva coborâse din cer pentru a face un gest extraordinar. Și, din acea zi, copiii nu și-au întrebat tatăl niciodată dacă e închisă bine ușa… Pentru că știau de Cine a fost închisă.

În primul rând, Dumnezeu închide ușa după oamenii care umblă cu El.

Geneza 6:9 “Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.”

Însă înainte să ai pretenția că umbli cu Dumnezeu trebuie să fii neprihănit. Dumnezeu nu umblă cu oricine. Eu pot zice că “umblu cu El” dar El poate zice aceasta despre mine?

Când Dumnezeu umblă cu tine, el are access și la dulapul tău cu haine, și la biblioteca ta, și la bucatarie, și în camera copiilor. Ar asculta muzica ce o asculți tu? Dacă ar fi să participe la masă, ar intra in discuție la subiectele tale preferate?

În al doilea rând, Dumnezeu închide ușa la o corabie făcută după instrucțiunile lui.

Geneza 7:5 “Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.”

Noi trăim o pocăință umbrită de o impresie greșita: că Dumnezeul pe care-l slujim nu e atent la detalii. Sub sintagma că “Dumnezeu se uita doar la inimă”, ne permitem anumite lucruri mărunte crezând că Dumnezeu e bun și iartă. Uităm însă că pentru Dumnezeu contează câți coți are corabia, dacă ușa si fereastra sunt puse la locurile precizate de El, daca smoala e prezentă și afară, nu doar înlauntru, și multe altele. M-am întrebat dacă Dumnezeu ar mai fi închis ușa dacă doar unu din aceste detalii ar fi lipsit…

Corabia poate fi pocaința ce o trăiești in fiecare zi. Dacă nu o traim cu dorința de a împlini Biblia ÎN TOATE, să nu ne așteptăm ca Dumnezeu să închidă ușa după noi…

În al treilea rând, Dumnezeu închide ușa pentru a-I separa pe sfinți de păcătoși o dată pentru totdeauna.

Dacă Noe ar fi trăit o viață duplicitară, probabil rasa umană nu ar mai fi existat. Însă a fost un sfânt și Dumnezeu l-a separat într-o zi de cei care au avut ca și evanghelizare bătaia ciocanelor în cuiele ce-au prins scândurile corabiei împreună, dar care nu s-au pocăit.

Astăzi trăim în lume dar nu avem voie să trăim ca lumea. E adevarat, noi avem o înclinație în a amesteca lucrurile, Dumnezeu însă, le are foarte clar separate.

Într-o zi, se va striga catalogul din cer de catre Marele Profesor. Dacă nu-ți vei auzi numele la litera ta, nu-I vei putea spune că a greșit. Acel strigăt va face separarea pentru totdeauna a sfinților de păcătoși. Însă nu uita: dacă azi, în viața ta de zi cu zi nu se vede o separare clară de lume și obiceiurile ei, nu te aștepta ca Dumnezeu să te separe în acea zi.

Cred ca e vremea să facem o analiză atentă a umblării noastre cu Dumnezeu. Spunea poetul atat de frumos:

Cu Dumnezeu în fiecare zi

Așa umbla în vremea lui și Noe

Și toți râdeau de el atunci în voie;

Dar n-au rămas sub primul curcubeu

Decât cei ce umblau cu Dumnezeu,

 

 

Iar indemnul meu, pentru sfintii după care Dumnezeu va închide ușa într-o zi (ca și în pilda celor zece fecioare), este:

Cu Dumnezeu în fiecare zi

Să fim și noi în lumea de țărână,

La pieptul Lui, să fim cu El de mână;

Și într-o zi umblând așa mereu,

Ne vom trezi în cer cu Dumnezeu…

Advertisements