de Cristian Boariu

Mi-e dor de ziua rasplatirilor eterne
Cand cerul si pamantul vor fugi,
Cand fata-n fata-L vom vedea pe Rege,
Si Slava Mirelui o vom privi.

In urma vi-for anii de suspine,
Dureri si lacrimi, plans si vreme grea,
Si vai adanci, si cioburi frante-n vreme,
Le vom uita atunci, in slava Sa.

Coroana ce-om primi-o va fi-n slava,
Si Numele Cel Sfant pe-a noastre frunti,
Si nici o lampa, nici o lumanare,
Nu vor mai lumina vreodata-atunci

Caci Mielul Insusi, fi-va El lumina,
Si-ntruchiparea stralucirii-n har
Si fiecare credincios al Terei,
Isi va gasi atunci supremul Dar…

Te-astept o Cer, astept sa intru-n tine,
Caci niciodata dorul nu-i mai greu,
Decat ca azi, cand valea de suspine,
Mi-o usurezi prin veacul de dureri,

Te-astept atat cat n-oi putea a scrie,
Te-astept mai mult, te-astept gandind la Tin’
Si n-oi uita nicicand, ca-n asta vreme,
Mi-ai dat de sus, un strop de har divin…