• Biblioteca
  • Maxime
  • Predici
  • Preferințe
  • Publicații
  • Despre mine…

Gânduri pentru viața de aici…

~ și de dincolo…

Gânduri pentru viața de aici…

Category Archives: Eroi ai credinței

La crescătoria de porci – Sabina Wurmbrand

20 Wednesday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Eroi ai credinței

≈ 3 Comments

sabinawurmbrandA trecut încă o zi în acea celulă fără să fi fost vizitată de vreun doctor. Totuşi eram bucuroasă să rămân acolo, în nădejdea că voi putea vedea din nou pe omul acela. Nu puteam crede că Richard era mort. Un anume verset din Biblie îmi venea necontenit în gând: “Să trăiască Ruben şi să nu moară!” (Deuteronom 33.6). Ruben se întâmpla să fie şi numele soţului meu în ebraică, şi cuvântul acesta îmi suna în urechi ca o făgăduinţă.

Abia după 48 de ore, autorităţile închisorii şi-au amintit că am fost trimisă acolo ca un caz urgent. Am fost scoasă din celulă şi pusă pe un pat cu ceraceafuri şi pătură. O doctoriţă tânără, în halat alb, vizita bolnavii: “Acum trebuie să mănânci tot ce ţi se dă”, îmi spuse ea cu blândeţe, fapt pentru care îmi dădură lacrimile.

Doctoriţa Maria Cresin venise de curând de pe băncile şcolii de medicină. Ea muncea cu curaj şi abnegaţie acolo, fără ajutoare sau asistenţă de vreun fel în închisoarea suprapopulată. Pacienţii o adorau.

Sufeream de o boală urâcioasă de piele – un fel de scorbut – spunea, din cauza malnutriţiei. Singurul remediu: hrană adecvată. Ea mi-a făcut şi câteva injecţii de întărire şi, după un timp, am început să-mi revin. Petele şi mâncărimea de pe trup începuseră să se vindece. Colita şi atacurile de diaree încetară şi ele. Lipsa de vitamine, care ne slăbea tuturor vederea, încât mulţi deţinuţi nu mai puteau vedea noaptea, se îndreptase.

În patul de alături se afla o altă deţinută, care fusese foarte bogată altădată. Ea era sigură că va fi eliberată în curând.

– Oare nu e acum generalul Eisenhower noul preşedinte al Americii, iar Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii? Aceşti doi soldaţi-eroi nu vor lăsa Europa de Răsărit să rămână în sclavie! Iar când vor veni americanii, îi vor pune pe ruşi să ne plătească compensaţii pentru toate averile jefuite. Calculând după veniturile mele de dinainte, voi cere să mi se restituie cinci mii de lei pe zi pentru toată perioada. Or, aceasta se ridică la frumuşica sumă de un milion. Voi fi asigurată până la sfârşitul vieţii. Ceilalţi o numeau “milionara”.

Spitalul Văcăreşti era, de fapt, sub supravegherea unui ofiţer de partid (căci şi medicina, ca oricare altă sferă de activitate în statul socialist, trebuie să fie şi ea practicată în spiritul luptei de clasă!) Într-o seară, ofiţerul acesta ne-a făcut o vizită însoţit de unul din colegii săi în uniformă şi ne-a ţinut un discurs pompos lăudând privilegiile comunismului. La urmă el a încheiat astfel:

– Cine mai are azi nevoie de Dumnezeu când spitale atât de moderne şi avansate ca acesta sunt libere şi la îndemâna fiecăruia?

– Domnule locotenent, am răspuns eu, cât timp oamenii vor trăi pe pământ vor avea totdeauna nevoie de Dumnezeu, care dă şi viaţă şi sănătate. Oricine locuieşte într-o casă, ştie că ea a fost plănuită de un arhitect, după cum oricine e invitat la un banchet ştie că bucatele servite au fost preparate de un bucătar. Noi oamenii suntem cu toţii invitaţi la acest mare banchet care se află în lumea aceasta plină de lucruri minunate: de soare, lună şi stele, ploaie care face să rodească pământul, de fructe de tot soiul. Ştim că Cel care a pregătit toate acestea pentru noi este Dumnezeu.

Ofiţerul era furios. Cum am îndrăznit să îl contrazic? Şi cum mai pot să cred în astfel de baliverne? Şi râzând a ieşit cu suita lui, trântind uşa.

Chiar a doua zi un gardian a venit la patul meu ordonându-mi să-mi fac imediat bagajul. Am fost trimisă la colonia de muncă, la o crecătorie de porci. Cincizeci de femei munceau acolo pentru a îngriji câteva sute de porci. Orice muncă în aceste colonii era grea, dar aceasta era mai grea decât toate de până acum, iar hrana care ni se dădea era sub orice critică. Porneam într-acolo dimineaţa, la ora 5, în aceleaşi haine ude, murdare şi rău mirositoare în care ne culcaserăm. Animalele se bălăceau în lichidul murdar şi greţos care nu îngheţa niciodată, şi noi, împreună cu ele, lichidul ajungându-ne până la glezne. Putoarea ni se impregna în haine şi o aduceam cu noi în corturile în care dormeam, iar trupul şi părul nostru erau îmbâcsite de acea miasmă îngrozitoare. Totuşi – ziceam – nouă ne merge ceva mai bine decât Fiului Risipitor din parabolă, căci noi ne putem umple stomacul cu cojile şi rămăşiţele cu care hrăneam porcii.

Cu timpul, pierdusem noţiunea lucrurilor, vedeam moartea în faţă în fiece zi; lumea toată mi se părea acum un imens ocean de lacrimi şi disperare, mai mult ca oricând înainte. De la o vreme simţeam că alunec şi eu din ce în ce în mreaja disperării, şi un glas mi se ridica în inimă mereu: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”

Curăţatul cocinilor se făcea stând ude, flămânde şi pe jumătate goale în lichidul murdar, cărând cu roaba munţi întregi de murdărie, pentru a le găsi iar pline a doua zi la fel ca înainte. Pierdusem orice nădejde, atât pentru mine cât şi pentru lume în general, şi îmi aşteptam moartea. Şi poate chiar că nici n-aş fi putut supravieţui multă vreme în acele condiţii. Din fericire însă, nu după multe săptămâni suferinţa aceasta s-a curmat. Domnul mi-a auzit strigătul şi m-a izbăvit de acolo după planul Său. A fost nevoie doar să învăţ o nouă lecţie la şcoala Sa, să sorb paharul amărăciunii până la fund. Astăzi sunt recunoscătoare Lui că m-a trecut şi prin faza aceasta, pentru ca să mă înveţe dragostea supremă pentru Dumnezeu, o dragoste necondiţionată chiar şi atunci când El nu-ţi dă altceva decât suferinţă.

 

Tom, micul orfan handicapat

30 Sunday Sep 2012

Posted by cristianboariu in Eroi ai credinței, Pentru suflet...

≈ 5 Comments

Într-o odaie micuţă şi sărăcăcioasă din podul unei case situate în mahalaua unui mare oraş, zăcea un băiat orfan, cu numele Tom. De mai bine de doi ani zăcea acolo, culcat pe un pat sărăcăcios. Părinţii lui muriseră de mulţi ani şi l-au lăsat în grija unei rude bătrâne, pe care băiatul a numit-o mama-mare.

Tom se născuse olog şi în tot timpul vieţii sale tot suferind a fost. Cât i-a fost cu putinţă, mai făcea câte o treabă la câte cineva, ca să câştige câţiva lei. Dar foarte curând după moartea părinţilor lui n-a mai putut să părăsească patul. Proprietăreasa casei, o bătrână, a dat orfanului odăiţa din podul casei, ca să stea acolo.

Când trăia mama lui, ea l-a învăţat să scrie şi să citească, dar aceasta fiind creştină numai cu numele, n-a avut cine-i vorbi de Domnul Isus. De multe ori, iarna s-a dus şi la adunare, dar mai mult ca să se încălzească lângă soba din sală. Rebegit de frig, ostenit şi flămând cum era, abia era în stare să ia aminte la cele ce se spuneau acolo.

Când a venit însă vremea să zacă singur în odăiţa lui, atunci şi-a adus aminte de acele seri. Şi-a adus aminte de câte un cuvânt pe care l-a auzit atunci şi, încet-încet, s-a născut în el dorinţa să afle cât mai mult despre acele lucruri dumnezeieşti şi, dacă s-ar putea, să aibă şi o Biblie care să fie a lui.

Într-o zi a rugat-o pe mama-mare să-i facă rost de o Biblie. Răspunsul pe care l-a primit n-a fost deloc îmbucurător. Bătrâna i-a spus cu ton batjocoritor că ea nu-şi bate capul cu acestea. Şi apoi, pentru ce i-ar trebui o Biblie?

Citește mai departe

“Sammuel Morris” sau “Micul Negru”

21 Friday Sep 2012

Posted by cristianboariu in Eroi ai credinței, Pentru suflet...

≈ 4 Comments

Citind ceva din Tozer în seara asta, am remarcat o notă despre Sammuel Morris și brusc mi-am amintit de istoria acestui copil care mi-a marcat profund adolescența. Am recitit-o acum cu lacrimi în ochi și deși s-ar putea să vă pară lungă, merită să poposiți câteva minute asupra ei! NU veți regreta!

Kaboua era primul nume al lui Samy Moris. S-a născut în mijlocul unui trib din apusul Africii, al cărui şef era tatăl său. Copil încă, Kaboua a fost luat prizonier în urma unei ciocniri cu un trib vecin, iar sătuleţele peste care stăpânea tatăl său au fost aproape nimicite. Vândut ca sclav, situaţia lui Kaboua a devenit asemănătoare cu aceea a unui obiect pus în negustorie. Tatăl său a putut să-l răscumpere şi să-l păstreze cu el până la vârsta de 12 ani, după care a fost din nou ridicat şi pus în vânzare. Din această a doua robie, Samy Moris a păstrat o amintire foarte clară. Odată i s-a povestit că tatăl său a vrut iarăşi să-l răscumpere şi în acest scop a adus fildeş, nuci de palmier şi cauciuc, lucruri care, ca şi astăzi, şi atunci erau moneda curată a ţării. Dar stăpânul lui Samy Moris a judecat târgul ca nesatisfăcător şi a refuzat să-l elibereze. Tatăl s-a oferit atunci să-i dea pe deasupra pe sora lui Samy, care era puţin mai tânără decât fratele său, dar Samy a protestat cu indignare şi l-a rugat să nu se mai târguiască, spunând că el era mai în vârstă decât sora sa şi putea să îndure suferinţa robiei mult mai uşor decât ea. Cei doi şefi n-au ajuns la o înţelegere şi Samy a fost luat în robie.Din această zi, existenţa micuţului copil n-a fost decât un lung martiraj. Şeful care-l ţinea rob jurase să-l vândă pe un preţ bun şi în acest scop îl făcea să îndure cel mai rău tratament, şi aceasta sub privirea şi cu ştirea tatălui său.— Mă biciuia în toate zilele, povestea mai târziu Samy Moris, şi de fiecare dată, loviturile de bici deveneau mai dureroase.— Cu ce te biciuia?” l-am întrebat.

— Cu un fel de vergea foarte flexibilă, asemănătoare unei frânghii.

— Şi presupun că te punea să te dezbraci înainte de a te biciui?

— Oh, domnule, răspunse el surâzând şi descoperind un dublu şirag de dinţi albi! Să mă dezbrac? … Nu ştiţi că unul ca mine nu poartă nici haină, nici cămaşă… nimic?

Loviturile de bici erau astfel aplicate pe pielea goală a acestui sărman băiat, de mâna robustă a unui sălbatic lipsit de orice simţământ de milă şi care nu dorea decât un singur lucru: să stârnească mila tatălui asupra soartei copilului său şi să facă un târg bun! În cele din urmă, nemaiputând să rabde, Samy nu se gândea decât la fugă. Un prilej nimerit a apărut. Profitând într-o zi de lipsa stăpânului său, şi-a întins picioruşele la drum şi a fugit ca să se ascundă în pădurea mare, neştiind ce se va alege de el. Pe urmă a pornit la drum, timp de o zi, apoi două zile, trecând prin greutăţile şi primejdiile ţinutului. Câtă distanţă a parcurs el astfel sau de câte ori a scăpat de la moarte – cine ar putea să spună? Este sigur că providenţa divină, care hrăneşte păsările, a hrănit şi pe micul negru. Aceeaşi putere, care odinioară a condus pe magi la Betleem, l-a făcut să găsească calea care l-a condus la Domnul Isus.

Citește mai departe

Miros De Cer

Schite de predici

Ganduri zilnice

Ganduri zilnice

Publicații

Traind pe pamant mai aproape de cer - coperta fata

Traind pe pamant mai aproape de cer - coperta fata

Dintre cele mai citite…

  • Sunt aici...
  • Generația de azi...
  • Paradoxul creștinismului actual
  • Cum L-am primit pe Isus și ce ne-a adus El?
  • Cum să trăiești în casa lui Naaman?
  • Noe – un sfânt după care Dumnezeu închide ușa
  • Cum a căzut Samson bacalaureatul la toate materiile?
  • Cum să-ți crești copiii în pustie?
  • Spre Canaan dar cu Egiptul in inimă...
  • Experiente cu Dumnezeu – Partea 1
  • Experiente cu Dumnezeu – Partea 2

Postări recente…

  • Ce-ți cumperi de Halloween?
  • Ce am învățat după 10 ani de căsătorie ?
  • Grafic despre obiceiuri adaptat la viața creștinului
  • Boala care te aduce cu fața la perete…
  • Ștefan și Halloween-ul

Recomandari

Categorii

  • Cantari (6)
  • Casatorie (2)
  • Conferinte (2)
  • Eroi ai credinței (3)
  • Eseuri (36)
  • Foto (5)
  • Ganduri (15)
  • Harti (2)
  • Interviuri (2)
  • Mari Scriitori (2)
  • Marturii (6)
  • Misiune (3)
  • Pentru suflet… (93)
  • Pentru viata… (18)
  • Personale… (37)
  • Poezii (18)
  • Predici (22)
  • Schite (7)
  • Studii (6)
  • Teologie (6)

Recent Comments

Bahica Vasile on Neemia – omul care schimba pah…
Viorel Palaghianu on Ce am învățat după 10 ani de c…
Ispita – ARMON… on ………ISPITA…
Ilie on Studiu despre sinucidere (Este…
ADMIN on Fără Dumnezeu… sau cu Dum…
January 2023
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« Oct    

Blog Stats

  • 529,379 hits

Blogroll

  • Bible History
  • Diverse harti V.T.
  • Dragoste pentru adevar
  • Mihai Ardelean
  • Nicolae Geanta

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Gânduri pentru viața de aici...
    • Join 237 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Gânduri pentru viața de aici...
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...