• Biblioteca
  • Maxime
  • Predici
  • Preferințe
  • Publicații
  • Despre mine…

Gânduri pentru viața de aici…

~ și de dincolo…

Gânduri pentru viața de aici…

Category Archives: Poezii

Salvat la 12 fără un minut

02 Thursday May 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Personale..., Poezii

≈ 1 Comment

Tags

crucificare, paste, poezii

Era o zi frumoasă, cu tot cerul senin,
Doream să grăbesc pasul către Ierusalim,
Gândeam că şi-azi veni-voi, cu ceea ce-am furat,
Cu aurul din traistă, puteam s-ajung bogat…

Nu îmi păsa că-n urmă lăsasem multe lacrimi,
Ba chiar atâţia oameni, loviţi de-a mele patimi,
Ah, câte mai făcusem, şi le ştiam doar eu
Nu îmi păsa de nimeni, nici chiar de Dumnezeu…

Încă o milă, două, iar dincol de finici
Iuda, al meu tovarăş,  unul din ucenici,
M-aşteaptă să îmi spună, cum a întocmit planul,
Vânzării unui om, numit Galileanul…
————————————————-
Trecu o săptămână, de la acea-ntâlnire,
Cu Iuda, trădătorul, şi-a lui planuri haine,
Și-azi, oh, nu pot crede, ce ochii mi-au privit,
Eu, Titus, eu , tâlharul, legat.. . şi… osândit?

Da, aşa mi-au spus soldaţii, “Cu alţi doi condamnaţi,
Îţi vei sfârşi viaţa… toţi trei crucificaţi”,
Sentinţa a fost dată, toţi trei vom duce crucea,
Urcând dealul Golgotei, vom împlini porunca.

Da, şi-am pornit, cu crucea, pe umărul meu drept,
E grea, iar lemnul tare apasă greu pe piept,
Dar ce e cu Acesta, de poartă-aşa o cruce,
De-abia a ridicat-o,  o va putea El duce… ?

Ia să Îl văd mai bine, de ce-i aşa lovit,
Scuipat şi plin de sânge, întruna e hulit,
O, dar de ce privirea, ‘Şi întoarce aşa de blând,
Peste ostaşii care-L lovesc mereu, urlând…

Oh… dar oare cine-i, unde L-am mai văzut,
Privindu-L mai de-aproape îmi pare cunoscut,
Ah, da, e-Acela care de Iuda a fost trădat,
Galileanul, dar oare de ce L-au condamnat?

Ce vină grea găsiră, în El, Samariteanul,
De ce al Lui vechi tovarăş, el, Iscarioteanul,
L-a dat fără de milă pe mâna lor, sărmanul,
O, Iuda, nu văzut-ai în El pe-acel ce-i harul?

Şi-urcarăm greu-nainte, pe Via Dolorosa,
Dar nu puteam privirea să nu o ţin întoarsă,
Spre El, care, cu greu, urca încet, de parcă,
Pe spatele-I ar duce povara lumii toată…

O, iată, că se-apleacă, o, e-n genunchi sub cruce,
Povara de păcate şi crucea de-abia duce,
Aş vrea să strig, să vină, un ajutor să-I dea,
Cineva din mulţime, dar nu e nimenea…

“Cum aş putea, Străine, să-Ţi ofer ajutor,
Să Te feresc de-ostaşii, care doar moartea-Ţi vor
Măcar un strop de apă, pe buzele-Ţi uscate,
Măcar o dată-n viaţă, de mine fie-udate…”

Dar, iată, că pe-un tânăr, un om de prin Cirena,
Îl pun să ducă crucea  lui Isus, dar aievea,
Îl văd fără de cruce, dar tot păşind cu greu,
Povara lumii duce-acest Fiu de Dumnezeu…

Și  iată  că ajuns-am pe dealul Căpăţânii,
Şi-ostaşii-ndat pe cruce ne pironesc, hainii,
Dar mie nu îmi pasă, eu ştiu, sunt condamnat,
dar acest Om e oare pe drept crucificat?

Şi-mi amintesc că-ntruna  plângea şi se ruga
Pentru-acei de sub cruce, pentru care murea,
Şi-mi amintesc aievea, c-am auzit deodat’
“O, Tată, iartă-i Tată, căci ei nu ştiu ce fac!!!”

Dar n-oi uita vreodată, orice s-ar întâmpla,
Cum eu am spus cu lacrimi, “Nu merită osânda,
Noi doi tâlhari, la moarte, crucificaţi pe drept,
Dar el… Galileanul, Isus din Nazaret?

Ucis-a el vreodată, a jefuit cândva,
Ori mai degrab’ cu milă, el mâna-Și-ntindea,
Peste bolnavii care un ajutor cereau,
Pe toți aceştia-ndată, pe loc îi vindeca.”

Şi-acum momentul vecinic, rămas-a-ntipărit,
Când el cu greu, în şoaptă, către min’ a grăit,
“Oh, Titus, niciun merit să ştii că tu nu ai,
Dar azi, prin a Mea jertfă, vei fi cu Mine-n rai!!!”

Şi mă privii Străinul, dar pentru mine-acum,
Acel om de pe cruce, era un tată bun,
Simţii o pace-adâncă, ce mă cuprinse-ndat’,
Şi-nţelesei că moare pentru al meu păcat…

Se stinse Galileanul  şi Îl privii plângând,
Simţind în piept iubirea de tată sângerând,
Era o jertfă sfântă, din dragoste chemată,
Şi-n ea-am primit iertare, fără de nicio plată….

Şi-atunci plânsei amarnic, înţelegând că El
Murea ca-ntreaga lume să vadă-n El un miel,
Pentru a lor păcate, a mele  și-ale tale,
Şi toţi să avem parte de-o vecinică iertare…

Scrisă în 6 Aprilie 2004.

“Ce har…”

10 Wednesday Apr 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ Leave a comment

Ce har să te afli pe linia-ntâi
Să duci bătălia iubirii
Şi-alături de Domnul mereu să rămâi
Chiar dacă ţepuşul te arde-n călcâi
Şi lespedea rece ţi-o pui căpătâi
Şi-n răni îti răsar trandafirii…

Ce har să te-avânţi unde lupta e-n toi
Să lupţi pentru Domnul şi oameni
Cu faţa brăzdată, cu părul vâlvoi,
Cu mintea trudită, cu umerii goi
Să mergi înainte, nicicând înapoi
Şi-n urmă doar pace să sameni…

Ce har la spărtură cu Domnul să stai
Să-nfrunţi curajos vijelia
Croind păcătoşilor cale spre rai
Tribut rugăciunii cu sete să dai
Din rugă făcându-ţi şi lege şi strai
Şi apoi să respiri veşnicia.

Ce har să poţi duce războiul cel sfânt
Să fii un ostaş de ispravă,
Ca frate-al durerii te-arunci la pământ
Din rugă-mpletindu-ţi speranţă şi-avânt
Şi-arzând ca o torţă a Duhului Sfânt
Tu iei prizonieri pentru slavă…

Autor Anonim.

“Nu-mi acoperiți mormântul” – Traian Dorz

04 Thursday Apr 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ Leave a comment

O poezie care cu greu ar putea fi ascultată (și trăită) fără lacrimi…

 

Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire;
Nu cununi am vrut în viață, ci cântare și-nfrățire
Căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare,
Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată;
Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată.
Nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere;
Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!

Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare;
Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt, ci numai pare.
Pot muri în orice vreme și-ngropat pot fi oriunde
Cu o cruce sau și fără, – nici o groapă nu m-ascunde.

Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.

Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce,
Drumul meu spre cealaltă l-a plătit Hristos pe cruce.
Naşterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută,
Naşterea spre nemurire mi-e-n lumina neştiută.

Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare
Părtăşia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare.
Nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată
Viaţa ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.

Zacheu – Costache Ioanid

21 Thursday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

costache ioanid, poezii, zacheu

Prin mulţimea zgomotoasă,
vameşul Zacheu
a venit voios acasă.
Şi-au stat doi bogaţi la masă-
el şi DUMNEZEU.

– Dau, strigă din răsputere
gazda de pe prag,
dau chiar astăzi cu plăcere
jumatate din avere!
Iar BOGATUL dintre stele
l-a privit cu drag.

Şi-n palatul meu odată
a venit ISUS
A venit o stea curată,
Şi-n lumina ei deodată
cele vechi s-au dus…

Tot ce-a fost de piatră rară
s-a făcut gunoi,
toate-au fost ca o povară,
ca o peşteră murdară.
Şi-au ieşit din ea afară
repede-amândoi…

O, veniţi sărmane gloate,
eu, Zacheu de-acum,
vă dau tot, nu jumătate,
dar nu pungi, nu nestemate
care pier în scrum.

Azi eu am alt sac în mine,
sac de har divin.
Eu din el vă dau mai bine,
căci ce dau din ceruri vine
şi cu cât dau la oricine,
sacu-i şi mai plin!

Așa-mi vorbi Isus – Tatiana Topciu

12 Tuesday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ 1 Comment

“Mi-aduc aminte, o, mi-aduc aminte,
De tinerețea ta, când Mă urmai
cu lacrimi și fior, fără cuvinte,
și gata, viața însăși să Mi-o dai…

M-ai fi urmat, departe sau aproape,
într-un mănos sau fără apă loc…
M-ai fi urmat, de-aș fi cerut pe ape…
M-ai fi urmat, de-aș fi cerut, și-n foc…

Într-un pământ uscat și fără apă,
ți-eram Izvor și Hrană și Umbrar…
Eram Eu Însumi Cel ce te adăpă
și îndeajuns ți-era cerescul har…

Și nu doreai nici hrană și nici haină,
nici casă, nici averi, nimic prea mult.
Pe-atunci, a propășirii tale haină
era să fii cu Mine ne-ntrerupt.

Suprema bucurie, rugăciunea,
cântarea-n umbra sfintei părtășii.
Zadarnic te chema afară Lumea.
Erai zdrobit de mila ei.
Mai știi…?

În cămăruța-nchisă pentru Lume,
în care stam de vorbă fără grai,
te dezmierdam cu negrăite nume,
iar tu…fără cuvânt Mă adorai…

Dorința Mea ți-era suprema lege.
Ce fericire-n împlinirea Sa!
Erai copilul Meu.
Eu – Domn și Rege.
Desăvârșită-a fost umblarea ta!

Aveai atâta-ncredere în Mine,
țâșnită din iubirea ta dintâi!
Cum aș putea să nu-Mi aduc aminte,
când azi, cu Mine-așa puțin rămâi!

Azi ai pierdut și golu-acela mare
ce decupa în tine chipul Meu
și te-ai pornit la marea căutare…
Te-ai săturat să fii înalt mereu,

Te-ai săturat de binecuvântare.
Ți-e dor să cazi, să cauți în zadar
Ți-e dor să-nalți din când în când altare,
să arzi spre alții, însuți, pe altar.

Dar nu ți-e dor de slăvile divine
în care-ai fost în totul împlinit…?
Nu-ți este dor, cum Mie Mi-e de tine?
De-ai ști cât Har ai încă de primit…! ”
***
Așa-mi vorbi Isus prin Ieremia,
ținând în mână ramul de migdal
și când și-a șters o lacrimă, mânia
s-a ridicat în mine ca un val:

Cum am putut s-ajung atât de rece?
Cum am putut să nu Îl mai ador?
O, Doamne, pe alături nu mai trece!
Mi-a fost de Tine-atât…atât de dor!

Ieremia, 2.2

Cât mai stă în prag un tată

04 Monday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ Leave a comment

Cât mai stă în prag un tată
Aşteptându-şi fiul dus,
Tot mai e ‘napoi o cale,
De la plâns şi de la jale,
Pân’ la crucea lui Isus.

Cât mai spune-o rugăciune
Un moşneag pentru hoinar,
Tot mai este o speranţă,
De la roşcovă şi zdreanţă,
Pân’ la braţele cu har.

Cât mai plânge sub mahramă
O măicuţă după-un fiu,
Tot mai este o cărare
Înspre dulcea împăcare;
Şi-ncă nu e prea târziu.

Cât mai este-o rugăciune
Mijlocind la porţi de har
Pentru fiul ce suspină,
Tot mai este o lumină
Şi-încă nu e în zadar.

Cât e candela aprinsă
În căsuţa cea din crâng,
Vino, fiu pierdut, acasă,
Că te-aşteaptă toţi la masă,
Şi de dorul tău toţi plâng…

Valentin Popovici

E toamnă iar…

19 Friday Oct 2012

Posted by cristianboariu in Personale..., Poezii

≈ Leave a comment

E toamnă iar și frunze ofilite,
Se-aștern pe drum ca un covor de vis,
Iar vântul suflă iarăși la ferestre,
Făcând să pară că-i de neînvins.

E toamnă, iar în case cu lumină,
Văd prin ferestre un cămin frumos,
În care seara, copilași și mame
Și tați, vin înaintea lui Christos.

Să-i spună că în suflet nu e toamnă ,
Că rodul care-l au e încă mic,
Dar vor trudi și-l vor lăsa să crească
Asemeni unui bob ce-i copt în spic.

“Să fiți cuminți și s-ascultați de Domnul”
Incheie tata, cu șoapte fierbinți,
Către copii, și-ndată văd prin casă,
Luminile ce rând pe rând s-au stins.

E toamnă  iar, și-n drumul meu aievea,
Trec de la geam la geam dar rareori,
Mai văd să fie vreun cămin în case,
Să fie rod, că toamna e in toi.

E toamnă iar, și poate-i cea din urmă
Când mai vad frunze-n jur, aicea-jos,
Când mai văd frați, și semeni în suspine,
Ce-așteaptă cu iubire pe Christos.

E toamnă iar, dar nu va fi vreodată,
O toamnă mai mareață ca atunci,
Când va veni să iși culeagă rodul,
Ce l-am trudit în viață, cu Isus.

“Oh adă Tată toamna minunată,
Ce ai promis-o pentru ce-i ce-s sfinți,
O așteptăm cu dor și cu speranță,
Cu rugăciuni și lacrime fierbinți”.

Scrisă în toamna lui octombrie, 2012.

Apari un prunc…

27 Monday Aug 2012

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ Leave a comment

Una din cele mai frumoase poezii, compusă de unchiul Simion Buzduga

Apari un prunc scăldat de cânt şi soare,
Începi cu zâmbet frăgeziu de mai,
Înspiri în jur viaţă şi vigoare,
Vezi tot întinsu-n strălucit alai.

Pe nesimţite izbucneşti în freamăt,
Zglobiu şi de cunoaştere setos,
Dar prin răstimpi al clopotului dangăt
Îţi sună blând momentul preţios.

Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii
Cu pieptul tremurând prin vijelii,
Te prăbuşeşti când zorii dimineţii
Sunt înghiţiţi de norii plumburii.

Te-ntrebi: Rămâne omul numai tină?
Un chip uitat şi stins într-un album?
Dar zbuciumul, nobleţea şi-orice vină,
Vor trece ca şi colbul de pe drum?

Să lupţi cu răul? E inacceptabil!
Prea-i mic mănunchiul anilor de vis
Şi totuşi, ai ceva inestimabil:
E sufletul, ce vrea în Paradis!

Şi ce ţi-ar folosi averea lumii,
Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti,
Să-l aperi de tentaţiile humii,
Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti?

Nu te gândeşti că anii vieţii zboară,
De ce zoreşti în tot ce-i efemer?
De ce-l condamni ca să rămân-afară?
De ce nu vrei să locuiască-n Cer?

Opreşte-te, că viaţa ta apune!
De vrei să fii cu Cel ce-I veşnic viu
Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune:
Aş vrea, dar e târziu… e prea târziu…

Aş fi dorit să fiu o stea pe ceruri

22 Thursday Dec 2011

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ 1 Comment

Autor: anonim

Aş fi dorit să fiu o stea pe ceruri
Cu strălucirea ei să pot vedea
Cum jos în umbra morţii şi în neguri
Cel mai iubit Copil ni se năştea

Iubirea Lui s-ar fi aprins în mine
Să-L luminez mai sfânt şi mai curat
În noaptea grea să vadă orişicine
Pe Pruncul sfânt ce-n iesle ni s-a dat

Aş fi dorit să fiu atunci o strajă
A orelor târzii din Betleem
Să stau cu îngerii care-L veghează
Şi pe păstori cu drag la El să-i chem

Iubirea Lui ne-ar fi chemat la iesle
Minunea întrupării să vedem
E un Copil dar totuşi El ne este
Un Rege Sfânt şi Dumnezeu etern

Aş fi dorit şi eu să-Ţi pot aduce
Şi aur, smirnă şi tămâie-n dar
Iar glasul cântului duios să urce
Cu-al îngerilor cor pe scări de har

Şi slava Lui a străbătut pământul
În locuri preaînalte a ajuns
Iar pacea Sa ne este astăzi cântul
Ce ne-a unit în jurul Lui Isus

Si nu venisei Doamne…

17 Saturday Dec 2011

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ Leave a comment

de Valerica Gherzan

Si nu venisei Doamne sa te plimbi
Pe-acest pamant cu drumuri interzise,
Pe-acest pamant cu demoni si cu ghimpi
Cu multe boli curente sau prezise…

NU! nu venisei doar ca sa te plimbi
Sa calci aici pe zambete ucise…
Si-avea planeta portile inchise
Cu gandurile ferecate stramb.

Doar drept era, chiar drept si ne-ndoios
Ca trebuia ca dupa legea data
Cand ai privit pamantul cel stancos
Si l-ai zarit in Univers o pata,
Sa te ridici, sa strige dintr-o data
Cu toata forta lui contaminata…
“Lepros! Lepros! de sus si pana jos…”

Aici gandirea mea e rasturnata
Ca ai venit la poarta lui blocata
Si ai batut…si-ai asteptat ades…
Iubirea nu forteaza-n Univers
Cum ea nu poate fi nici capturata…

Hangiule, chiar n-ai stiut nimic?
Nu ti-a cazut de pe cuvinte fracul?
In asternut secunda n-a durut?
Ti-a mai batut vreodata-n poarta veacul?
Chiar pentru El, un loc, n-ai mai avut?

Pamantul imi raspunde:”Da, se poate!
Caci pentru cer adesea s-a stiut
Cu toate locurile ocupate…”

Isi descarcase cerul o marire
Iubirea ne-a umplut cat n-am stiut
Caci izgonit pacatul peste fire
Cu tipat dinspre Rama ne-a durut…

Chiar incarcat venind cu viata toata
Si pentru tine, crudule Irod…
Cum a putut gandirea ta sa poata?
Ma-ntreb din nou si iarasi ma socot…
Ca l-ai primit cu marele deces!
Porunc-aveai? Aveai o datorie?
Nu te-a chemat gandirea la proces?
Raspunde-acum! Raspunde-ti astazi tie…

Tu Nicodim, l-ai vrut si nu l-ai vrut
Iti trebuia asa cum nu se poate
El nu s-a rusinat de tine sus
Tu l-ai primit cu ganduri rusinate…
Pe tine nu te-ntreb, caci mi-am raspuns.

—————————————–
Nevoie n-am nici eu de complicatii
Si eu il chem adesea in ascuns
Si Il refuz la mese de ocazii…
Nu vreau sa fiu zvarlit printre umili
Cu zambetul acela de disgratii…
Eu mai primesc confort printre multimi
In mintea mea primesc consideratii…

Ma simt chiar bine-n sufletul caldut…
Insa…un gand acum ma-nfioara
Prin treburile mele sunt pierduti
Toti pasii Tai din zori si pana-n seara…

Si daca secolul cu ochii multi
Te izgoneste astazi de la sine
Mai trist e ca…venind sa ne ajuti
N-ai loc de noi aici, in cas’ la Tine…

Si astazi tot strain printre ai Tai
Si azi strain…si astazi tot pe-afara…
Arunca ,Doamne-o raza de lumini
Si raza cu iubire sa ne doara…

← Older posts

Miros De Cer

Schite de predici

Ganduri zilnice

Ganduri zilnice

Publicații

Traind pe pamant mai aproape de cer - coperta fata

Traind pe pamant mai aproape de cer - coperta fata

Dintre cele mai citite…

  • Sunt aici...
  • Generația de azi...
  • Paradoxul creștinismului actual
  • Cum L-am primit pe Isus și ce ne-a adus El?
  • Cum să trăiești în casa lui Naaman?
  • Noe – un sfânt după care Dumnezeu închide ușa
  • Cum a căzut Samson bacalaureatul la toate materiile?
  • Cum să-ți crești copiii în pustie?
  • Spre Canaan dar cu Egiptul in inimă...
  • Experiente cu Dumnezeu – Partea 1
  • Experiente cu Dumnezeu – Partea 2

Postări recente…

  • Ce-ți cumperi de Halloween?
  • Ce am învățat după 10 ani de căsătorie ?
  • Grafic despre obiceiuri adaptat la viața creștinului
  • Boala care te aduce cu fața la perete…
  • Ștefan și Halloween-ul

Recomandari

Categorii

  • Cantari (6)
  • Casatorie (2)
  • Conferinte (2)
  • Eroi ai credinței (3)
  • Eseuri (36)
  • Foto (5)
  • Ganduri (15)
  • Harti (2)
  • Interviuri (2)
  • Mari Scriitori (2)
  • Marturii (6)
  • Misiune (3)
  • Pentru suflet… (93)
  • Pentru viata… (18)
  • Personale… (37)
  • Poezii (18)
  • Predici (22)
  • Schite (7)
  • Studii (6)
  • Teologie (6)

Recent Comments

Bahica Vasile on Neemia – omul care schimba pah…
Viorel Palaghianu on Ce am învățat după 10 ani de c…
Ispita – ARMON… on ………ISPITA…
Ilie on Studiu despre sinucidere (Este…
ADMIN on Fără Dumnezeu… sau cu Dum…
January 2023
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« Oct    

Blog Stats

  • 529,369 hits

Blogroll

  • Bible History
  • Diverse harti V.T.
  • Dragoste pentru adevar
  • Mihai Ardelean
  • Nicolae Geanta

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Gânduri pentru viața de aici...
    • Join 237 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Gânduri pentru viața de aici...
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...