E toamnă iar și frunze ofilite,
Se-aștern pe drum ca un covor de vis,
Iar vântul suflă iarăși la ferestre,
Făcând să pară că-i de neînvins.

E toamnă, iar în case cu lumină,
Văd prin ferestre un cămin frumos,
În care seara, copilași și mame
Și tați, vin înaintea lui Christos.

Să-i spună că în suflet nu e toamnă ,
Că rodul care-l au e încă mic,
Dar vor trudi și-l vor lăsa să crească
Asemeni unui bob ce-i copt în spic.

“Să fiți cuminți și s-ascultați de Domnul”
Incheie tata, cu șoapte fierbinți,
Către copii, și-ndată văd prin casă,
Luminile ce rând pe rând s-au stins.

E toamnă  iar, și-n drumul meu aievea,
Trec de la geam la geam dar rareori,
Mai văd să fie vreun cămin în case,
Să fie rod, că toamna e in toi.

E toamnă iar, și poate-i cea din urmă
Când mai vad frunze-n jur, aicea-jos,
Când mai văd frați, și semeni în suspine,
Ce-așteaptă cu iubire pe Christos.

E toamnă iar, dar nu va fi vreodată,
O toamnă mai mareață ca atunci,
Când va veni să iși culeagă rodul,
Ce l-am trudit în viață, cu Isus.

“Oh adă Tată toamna minunată,
Ce ai promis-o pentru ce-i ce-s sfinți,
O așteptăm cu dor și cu speranță,
Cu rugăciuni și lacrime fierbinți”.

Scrisă în toamna lui octombrie, 2012.

Advertisements