m-au podidit lacrimile…

Au facut parte dintr-o biserica penticostala rusa. Au fost ucisi de cumnatul ei, care avea mari probleme cu drogurile. Cuvintele sunt de prisos. Mai multe detailii gasiti aici iar aici sunt mai multe fotografii de la inmormantare.

Mi-am amintit de cateva versuri, de Simion Cure, daca le poate traduce cineva in limba rusa sa o trimitem familiei, ar fi minunat…

De ce ades mi-e dat pe cale
Sa-ndur dureri si fel de fel,
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nteleg, dar stie El!

Cand cunoscut-am Adevarul
Si vrut-am sa spun despre El,
Silit am fost sa tac adesea …
De ce-i asa, o stie El!

Din painea mea am dat altora
Far’ sa ma tem ca ma insel.
Rasplata? M-au lovit cu pietre …
De ce-i asa, o stie El!

Cand m-am luptat cu valul vietii
Si cand era s-ajung la tel,
Ma vad cu barca rasturnata …
De ce-i asa, o stie El!

Cand moartea lupta pe-ndelete
Sa rup-al dragostei inel,
Raman copii sarmani pe drumuri …
De ce-i asa, o stie El!

Greu apasat privesc adesea
Calvarul, Crucea si pe Miel;
De ce sunt lacrimi fara vina,
Eu nu-nteleg, dar stie El!

Cand mi-am trait mereu viata
In curatii de porumbel,
Stropit am fost cu murdarie,
De ce-i asa, o stie El!

Eu nu-nteleg, dar cred intr-una
Si cred cu patima si zel,
Ca multe din ce mi se-ntampla
Nu le-nteleg, dar stie El!

Si cand ajunge-voi in ceruri,
Cu Domnul, in al Sau Castel,
M-oi intreba: Cum de-s acolo?
Raspuns la toate-mi va da El!