Impartasesc cu voi o poezie a fratelui Valentin Popovici, pe care o indragesc intr-un mod aparte…

Când am venit la Tine, Doamne,
Şi-n veci credinţă Ţi-am jurat,
N-am înţeles de ce-nţelepţii
Şi cei bogaţi Te-au alungat,
Dar Te-am urmat…

Când m-ai chemat duios pe nume,
Şi m-ai privit cu ochi de jar,
N-am înţeles ce mare cinste
Mi-ai dat, cu mreaja cea de har,
Să-Ţi fiu pescar.

Când mi-ai vorbit de lupta vieţii
Şi suferinţele din ea,
N-am înţeles de ce prigoana,
Necazul, chinul, crucea grea,
Sunt slava Ta.

Când într-o zi de primăvară
Mi-ai dat parfumul altui Mai,
N-am înţeles cum se preface
Limanul unde cu noi stai,
În colţ de rai.