In 1988 un cutremur de 8.2 a redus Armenia la ruine, omorind peste 30.000 de oameni in mai putin de 4 minute.

In mijlocul acestei devastari uriase si a haosului creat, un sot si-a lasat sotia acasa, casa lor fiind inca in picioare si a alergat la scoala unde ar fi trebuit sa fie fiul sau, doar ca sa descopere cladirea scolii in totalitate la pamint… ca o scovarda.

Dupa trauma primului soc, si-a amintit promisiunea pe care i-o facuse cindva fiului lui… ”nu conteaza ce se intimpla, am sa iti vin in ajutor, oricind, oriunde.” Si lacrimi incepura sa-i curga siroaie pe obraji. Si ingrozit se uita la gramada de caramizi si moloz ce fusese cindva scoala fiului lui; peisajul parea absolut fara nici o speranta, dar promisiunea facuta fiului sau il convinse ca trebuie sa incerce ceva, orice…

La inceput s-a concentrat sa-si aminteasca cam unde ar fi clasa fiului sau, acolo unde il ducea in fiecare dimineata. Si-a amintit ca este undeva intr-un colt in partea dreapta a cladirii; asa ca alerga acolo si incepu sa traga cu miinile de caramizi si de moloz .

In timp ce sapa si scotocea printre ruine, alti parinti indurerati au venit si au inceput sa strige si sa plinga …”fiul meu”, sau “fiica mea”…Alti parinti au incercat sa-l scoata de acolo cu vorbe bune…”este prea tirziu”…”toti sint morti, nu are nici un rost”…”du-te omule acasa”…”trebuie sa intelegi, asta-i realitatea, si nu putem face nimic”,”o sa-ti faci numai rau, nu se mai poate face nimic”…

Pentru toti parintii insa, a avut un singur raspuns… ”Aveti de gind sa ma ajutati, sau nu?”. Si a continuat sa caute mai departe printre darimaturi, bucatica cu bucatica”.

Seful departamentului de pompieri, veni si el sa-l scoata de acolo dintre darimaturi pe motiv ca o sa fie explozii si foc si nu este indicat sa umble singur printre resturile de cladiri. “Du-te acasa, o sa avem noi grija sa facem tot ce se poate face”. La care iubitorul tata raspundea exact ca inainte… ”Aveti de gind sa ma ajutati, sau nu?”

Politia si-a facut si ea treaba si i-au spus ca este prea distrus si ca pune viata altora in pericol si sa se duca acasa…la care din nou a raspuns in acelasi mod… ”Aveti de gind sa ma ajutati, sau nu?” Dar nimeni nu se gindea sa il ajute.

Curajos insa continua sa caute printre molozuri pentruca isi spunea ca trebuie sa stie pentru el insusi…”ce s-a intimplat cu baiatul lui, daca este viu sau mort.”.

A lucrat singur 8 ore, apoi 12 ore… apoi 24 ore…si a ajuns la 36 ore… si inca a continuat …Dupa a 38 ora a tras de un bloc mai mare si a auzit vocea fiului sau…A strigat atunci cu toata puterea ce i-a mai ramas: ”Armand”…si a auzit raspunsul venind inapoi… ”Tati?! Sunt eu, tati. Le-am spus la ceilalti copii sa nu fie ingrijorati Le-am spus ca daca tu esti in viata, tu ai sa ma salvezi si daca tu ma salvezi pe mine si ei o sa fie salvati, ca tu mi-ai promis mie ca orice s-ar intimpla tu o sa ma cauti si o sa imi vii in ajutor, oricind si oriunde,si eu nu am uitat, si tu ai venit tati… tu ai venit!!!”

“Cum este acolo unde esti tu?” a mai intrebat tatal ingrijorat?. “Sintem 14 aici din 33 citi eram , tati. Ne este foame si sete si ne este tare frica si…sintem asa de fericiti ca ne-ai gasit…Cind a cazut scoala a ramas un colt ca un triunghi unde ne-am refugiat.”

“Vino baiatul meu”…i-a mai zis tatal.

“Nu tati…lasa sa iasa ceilalti copii prima data, ca eu stiu ca tu ma scoti pe mine la urma asa cum mi-ai promis…orice s-ar intimpla…si oricind am nevoie de ajutor.!!!
………………………

M-am gindit ca aceasta relatare adevarata este atit de potrivita pentru noi. Dumnezeu ne-a iubit atit de mult ca l-a trimis pe Fiul Sau sa vina in chip de om, pe pamintul nostru plin de pacat , ca sa ne aduca salvarea. Din dragoste pentru noi Domnul Isus a venit in lumea noastra urata…si acum ne cauta printre murdariile si darimaturile acestui Babilon modern…ne cauta ca ne iubeste si ne-a promis …”cu nici un chip nu te voi parasi…nu te voi lasa”. Tot ce mai trebuie sa faci este sa-L strigi, sa te auda unde esti, ca sa te poata scoate afara… Striga-l astazi… si striga-l oridecate ori esti in nevoie… El iti va raspunde!

Tradus de Rodica Botan.

În ziua aceea eram foarte obosit, lucrasem mult pentru Domnul. De accea, aşezându-mă pe canapea, şi gândindu-mă la lucrarea făcută, am aţipit.

Eram mulţumit de lucrarea pe care o făcusem, căci fiind plin de râvnă, pe unde mergeam, sufletele doreau tot mai mult să le spun despre Domnul Isus Hristos. Multe dintre ele se întorceau la El primind mântuirea. Adunarea sporea văzând cu ochii iar eu eram iubit şi ascultat. Tot ce spuneam era primit cu bucurie ca ceva desăvârşit şi eram tare bucuros.

Dar în timp ce mă legănam în aceste gânduri, intră în camera mea un străin. Avea în mână o balanţă cu greutăţi şi în cealaltă un săculeţ cu instrumente şi un mic aparat. Avea înfăţişare aspră, ochii ca de foc şi plini de energie, dar şi de bunătate. Asta mă puse pe gânduri, mai ales că nu-l chemasem şi nici nu aveam nevoie de aceste lucruri.

Dar el cu o linişte gravă, se apropie de şi îmi întinse mâna cu putere şi mă întrebă serios: “Cum îi merge râvnei dumitale?”

Pentru moment, crezusem că mă întreabă de sănătate, eu care nu mă lăudam prea bine, dar când am gândit mai bine am înţeles că e vorba de râvna mea neobosită, şi, ca să-i dovedesc, am început să-i arăt în cuvinte râvna mea. Dar nu ştiu prin ce minune, la picioarele mele se făcu un bulgăre ca de pământ, care creştea mereu pe măsură ce vorbeam, despre lucrarea pe care o făcusem.

În sfârşit, el spuse “BUN, ACEASTA ESTE LUCRAREA RÂVNEI DUMITALE” – şi-mi arătă bulgărul.

Rugându-l să-şi spună părerea, străinul luă bulgărul şi-l puse în balanţă, zicând apoi scurt. “ARE 100 DE KG”. Câtă bucurie am simţit! Îmi venea să strig de fericire, dar m-am stăpânit şi l-am privit pe străin. Înfăţişarea sa serioasă privind bulgărul meu în lucrare mă puse pe gânduri, şi am înţeles că era numai începutul examinării roadei lucrării mele, şi că nu aveam un rezultat definitiv. El sfărâmă bulgărul şi îl aşeză în topitoria ce o scoase din săculeţ. Unele din produsele chimice le aşeză în cazanul topitoriei, iar celelalte le puse deasupra, aprinzând focul. După ce se topi, turnă totul într-o formă de unde-l scoase pe masă. Dar nu mai era ca înainte, amestecat şi fără formă, ci acum era în diferite plăci, după diferite materiale pe care le conţinuse, deosebindu-se şi înşirându-se una după alta ca verigile unui lanţ. Străinul luă forma în mână şi cu un ciocan, o desfăcu în bucăţi. Tăcând, le cercetă una câte una cu multă seriozitate, le cântări şi scrise rezultatul. La urmă îmi dădu nota să o văd, iar eu, după privirea sa tristă, văzui că nu e lucru bun, apoi mă părăsi zicându-mi cu milă. “Domnul să te izbăvească!” Înmărmurit, privind nota, citii:

“Analiza râvnei lucrătorului X, concurent al cununei slavei împărăţiei veşnice“.

Greutate totală – 100 kg,

din care:

1) 7 părţi interese materiale

2) 16 părţi ambiţii personale ( lucrarea eului )

3) 15 părţi mândrie religioasă

4) 11 părţi iubirea de a conduce

5) 10 părţi luptă de sectarism

6) 18 părţi dorinţa de a fi lăudat

7) 13 părţi iubirea darurilor sale

TOTAL:

90 Kg. Lemn, fân, trestie

1) 3 părţi dragoste de Dumnezeu

2) 4 părţi iubire de fraţi

3) 3 părţi râvnă curată de evanghelizare

TOTAL:

10 Kg aur, argint şi pietre scumpe

Din toată râvna aceasta 90 de părţi erau lemnul, fânul şi trestia care vor arde în foc o lucrare şi care nu are altă soartă decât nimicirea, şi numai 10 părţi curate ca aurul, argintul şi pietrele scumpe rămân adevărata lucrare ce are ca soartă câştigarea slavei Dumnezeieşti.

Am rămas uimit când am citit aceste lucruri şi m-am întristat. Inima mi se făcu ca a unui bolnav şi auzii în urma mea un suspin atât de dureros, încât mă ţintui pe loc cu un cui, am vrut să fug după străin, însă ne putând, am renunţat. Gândindu-mă puţin, mintea mi se lumină şi în mine se ridică un lucrător nou care începu să-l judece pe cel vechi. O adevărată înţelegere mă pătrunse şi m-am trezit rugându-mă. Doamne fie-ţi milă de mine. Copleşit, căzut în genunchi cu lista analizei râvnei mele de lucrător. Priveam la ea şi parcă se prefăcuse într-o oglindă în care vedeam atât de limpede starea în care se afla inima mea în acele momente. Abia atunci am înţeles bine analiza străinului. Am văzut că era desăvârşită şi bine cântărită, iar eu, nenorocitul de mine nu mai aveam nimic de zis.

Eram atât de lămurit cum n-am mai fost niciodată, dar eram zdrobit de durere. Un foc ardea în mine. Am strigat deznădăjduit către Dumnezeu să mă scape de mine însumi, dar durerea creştea mereu… Mă strângea de gât, gemeam, iar suferinţa creştea mereu încât inima mea era gata să plesnească. Nu mai puteam. Înăbuşit de groază, începui să strig atât de tare şi de disperat, încât m-am trezit. Până în ziua aceea, ori de câte ori mă rugam, îi ceream Tătălui să mă scape de tot ce e rău şi de pedeapsa viitoare. De atunci încoace însă, n-am mai ştiut să mă rog decât să mă izbăvească de mine însumi. E un lucru de mare preţ ceea ce am învăţat acum la bătrâneţe ( lucrul care îl uitasem în rugăciunile mele ). Fără să uit, de atunci aşa m-am rugat mereu, nici o clipă n-am mai avut pace până nu m-am văzut scăpat de mine, prin focul curăţitor al harului Domnului Isus. Şi n-am ştiut ce-i odihna până ce n-am ştiut că în locul interesului religios şi mândriei a venit lumina şi smerenia dragostei Domnului Isus, astfel încât astăzi pot spune: “DACĂ DOMNUL MĂ VA CHEMA, VOI PUTEA STA LINIŞTIT LA PICIOARELE Marelui Chimist, Isus Hristos, purtând cununa Împărăţiei Veşnice”. Astfel eu care mă bucuram în lucrarea făcută de mine însumi de credincioşia mea în care stăteam, m-am vindecat şi acum spun tuturor.

De vă rugaţi Lui Dumnezeu, rugaţi-vă să vă scape de voi înşivă, de starea de mândrie ce vă stăpâneşte, de nepăsarea faţă de slava lui Dumnezeu care se găseşte în viaţa tuturor creştinilor din zilele noastre. Cel ce se întoarce la Dumnezeu se opreşte mai întâi de pe calea pierzării, nu mai păşeşte spre păcat. În al doilea rând, recunoscându-l pe Domnul Isus, este atras spre El, se desparte de tot ce nu-i place Domnului şi astfel, îndreptându-se cu faţa spre Domnul Isus, întoarce spatele lumii şi păcatului. În al treilea rând, porneşte pe calea curată a ascultării de Dumnezeu.