Intr-una din serile de evanghelizare ce au avut loc in biserica din care fac parte, am avut un indemn puternic sa astern in scris marturia intoarcerii mele la Domnul pentru a fi o incurajare pentru cei care o vor citi. Doresc ca in randurile ce urmeaza sa nu vedeti nimic ce imi poate aduce mie vreo apreciere ci tot ce este relatat sa aduca Slava doar Tatalui din Ceruri.

M-am nascut intr-o familie de credinciosi in luna mai, anul 1986, fiind primul copil din cei 9 care suntem acum. Am crescut in adunare, obisnuit fiind cu Biblia de mic, cu scoala duminicala, cu fanfara, cor si orchestra. Copilaria mea avea sa decurga normal pana la finalul clasei a IV-a, cand, fiind printre premianti, profesorii au hotarat sa ne trimita gratuit intr-o tabara la Marea Neagra. Parintii nu au fost de acord insa la insistentele mele au hotarat in cele din urma sa ma lase.

Am ajuns in Costinesti in ziua de Duminica iar Luni, profitand de faptul ce supraveghetorii dormeau pe plaja, am mers singur in apa. La un moment dat am simtit ca piciorul meu calca „in gol” si ca incep sa ma scufund. Nu stiam sa inot dar am reusit sa dau din maini si din picioare si sa revin la suprafata pentru cateva secunde. Am tras puternic aer in piept si am vrut sa strig „Ajutor” insa nu am reusit sa pronunt decat „Ajut” dupa care m-am scufundat a doua oara constient fiind de faptul ca, prin efortul meu de copil, nu voi mai putea iesi la suprafata.

Mi-am dat atunci seama ca in cateva secunde voi trece in vesnicie si va trebui sa raspund in fata Marelui Judecator de faptul ca desi cantam in biserica si stiam versete de aur pe de rost, vorbeam urat la scoala si imi minteam parintii. As vrea sa iti spun cititorule ca acele momente sunt unice. Daca ai vila in centrul orasului si o masina pe care o deschizi cu cheia din casa, nu te intereseaza. Daca esti primar sau ai doctorate chiar nu conteaza. Tot ce conteaza e viata ta de pana atunci.

E atat de bine ca atunci cand tu esti plecat departe de casa sa ai in urma parinti care sa stea in post si in rugaciune. Tatal le-a ascultat rugaciunile si a facut o minune: a pus un auz extraordinar intr-o femeie care era la cativa metri de mine si care a auzit acele doua silabe ce le-am strigat disperat inainte sa inghit apa sarata a marii. S-a aplecat sub apa, m-a luat de brate si m-a dus la mal. Eram prea buimacit ca sa ii mai spun „multumesc”. Insa, de atunci ii spun Tatalui aceasta, pentru ca mi-a dat sansa la viata.

Am revenit de la mare cu dorinta de schimbare insa aceasta nu s-a intamplat. In iarna care a urmat Dumnezeu avea sa-mi dea inca un semnal… Mergeam sa arunc ceva moloz la cateva case mai jos de noi intr-un loc in care intoarce tramvaiul. Afara era o temperatura de sub -10 grade. La un moment dat, m-am oprit sa observ cum intoarce tramvaiul. Cand a fost in dreptul meu am observat socat ca, incepe sa cada de pe sine. A mers cu toate rotile din spatele vagonului pe langa sine, pana a trecut la vreo 6 metri de mine dupa care intreg vagonul s-a rasturnat chiar langa un gard de beton. Aveam sa-mi dau seama mai tarziu ca nu as fi avut nici o sansa daca as fi intarziat cu 10 secunde si m-as fi oprit mai in spate sa il observ. Au iesit vecinii in strada si au observat un tramvai rasturnat si un adolescent naucit stand langa el. Aveau sa observe ca familia noastra are un Dumnezeu viu. Mi-amintesc cum parintii m-au luat si m-au dus in casa si au multumit Domnului cu lacrimi pentru izbavirea data.

La cateva luni mai tarziu aveam sa intru intr-o biserica penticostala intr-o seara de Evanghelizare, unde mi-am predat viata Domnului dupa predica, la cantarea „Isus e-al meu tovaras scump, din zorii tineretii.” Mi-am inchinat Domnului viata incepand din zorii tineretii si astazi, ii multumesc ca „in toata lumea asta n-am, un Scut mai bun si dulce”.

Stimate adolescent sau tanar care citesti aceasta marturie, as vrea sa-ti spun ca e atat de greu cand Dumnezeu iti da intalnire sub apa, sau langa un tramvai cazut de pe sine, sau la reanimare in spital sau pe marginea unui drum, intr-un accident. Probabil ca nu esti prea mic pentru discutii lungi si nefolositoare pe messenger, pentru meciuri de fotbal pe care le urmaresti, pentru filmele pe care le vezi, pentru revistele lumii care iti plac, pentru anturajul gresit de la scoala, pentru tot ceea ce faci. Vreau sa iti spun ca Dumnezeu nu te considera prea mic sa iti predai lui viata si sa incepi o viata noua inlaturand orice pacat si traind o viata exemplara chiar in adunarea si in scoala unde esti. Sa ai experiente cu el si sa poti in viata asta sa nu te multumesti doar cu pocaitna parintilor tai ci cu o relatie personala cu el.

Ferice de tine daca Il intalnesti.

Merita. De fapt e singurul lucru care conteaza pana la urma in viata asta.