Au iesit din Ierusalim dezamagiti…. Aveau inainte 11 kilometri de mers pe jos, o distanta parca menita sa cuprinda in ea reluarea tuturor evenimentelor din aceste zile tulburi. Vorbeau intre ei despre ceea ce putea fi si nu a fost. Despre ceea ce au voit sa vada si nu au vazut. Intrebarile ce si le puneau unul altuia erau intrebari fara raspuns.

Li s-a alaturat un alt trecator. Parea ca nu cunoaste nimic din cele intamplate. Cleopa ii spune lui Isus despre Isus. “Noi trageam nadejde… Noi credeam ca El ne va izbavi de romani. Noi asteptam altceva de la El, nu sa moara pe cruce, rastignit de mai marii nostri… Unii zic ca nu mai e in mormant. Suntem tristi, nu mai stim ce sa credem. Sperantele noastre s-au schimbat in dezamagiri crunte…”

Incepe El sa le vorbeasca… Drumul spre Emaus parca s-a scurtat. Vorbirea Lui e ceva aparte. Le spune despre adevaratul plan al lui Isus din Nazaret. Despre prorociile ce le stiau pe de rost, dar nu le credeau….

“Oh, ce pacat ca ne apropiem de Emaus… Dar poate totusi va intra in casa cu noi… Poate isi va continua vorbirea si la cina…” 

A inceput partasia de la masa. Atitudinea Lui, vorbirea Lui parca le era cunoscuta… Trebuie ca L-au mai intalnit undeva… Impartirea painii, binecuvantarea rostita de El parca au mai intalnit-o undeva in viata…. Ah, e Isusss!! E viu !!!

Au trantit usa, au lasat mancarea pe masa si drumul inapoi la Ierusalim l-au parcurs in fuga. In Emaus nu se sta fara Isus. Aveau o veste noua pentru cei ramasi in Ierusalim: Isus e viu !

Doamne, am parasit Ierusalimul si am plecat spre Emaus dezamagiti pentru ca ce speram noi nu s-a intamplat. Am crezut ca daca suntem ucenicii Tai, viata de pe pamant va fi fara grijuri, fara probleme, fara romani. Am crezut ca cel mai important e sa ne scapi de necazuri si sa ne dai o viata de huzur. Dar Iti multumim ca in drumul dezamagirilor noastre, Te-ai aratat si ne-ai spus de faptul ca esti viu, Ca invierea Ta e punctul cel mai insemnat atat pentru viata asta cat si pentru cea viitoare. Doamne, e seara lumii… vino si cineaza cu noi, dar vrem o cina prelungita. Vrem o partasie in care sa vedem cum vezi Tu, nu cum vrem noi. In care Tu sa frangi painea, si noi sa ramanem uimiti ca mainile care o frang au in ele semnele cuielor. Sa inghitim printre lacrimi hrana ce ne-o dai Tu. Sa Te iubim. Pentru ca Tu ne-ai iubit intai…


Christos a Inviat!