O inimă curată. Într-o casă murdară până nu faci curat nu te poți bucura nici de odihnă, nici de mâncare, nici de compania celor dragi. Doar cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu.

Ochi înlăcrimați. Când te uiți la oameni te vei plânge când te uiți la Isus vei plânge. Lacrimi de mulțumire pentru fiecare zi când ai trecut strada și Cineva te-a vegheat, de bucurie pentru mântuirea primită în dar și lacrimi de compasiune pentru cei de la etajul 3 de la reanimare.

Mâini bătătorite. Nu de la tastatură nici de la jocurile de pe telefon. Ci de la cărat plase cu alimente la cei săraci. De la mistria cu care zidea Neemia și atunci vom putea spune ca și el: Adu-ți aminte de mine…spre bine Dumnezeu! Să faci în 2017 cel puțin un lucru de care Dumnezeu să rămână așa de mișcat încât să ia pixul și să-l noteze în cartea Cronicilor.

Picioare frumoase. Care duc vești bune. Care aleargă cu Evanghelia. Care văd partea plină a paharului. Care nu se uită la câtă motorină mai este în mașină nici la vremea de afară. Picioarele care nu se mișcă fac crampe și au dureri mari. Iar cei care au dureri trebuiesc ei ajutați nemaiputând să ajute pe alții.

Genunchi bătătoriți. Cele mai grele poveri din viață se duc pe genunchi nu pe brațe. Cine luptă în rugăciune în odăiță are biruințe mari când iese de acolo.

Urechi fără căști în ele. Care să audă strigătul orfanului și al văduvei. Care să audă gemetele răniților de pe front. Care să audă predica și să o împlinească. Care să audă miile de copii abandonați în fiecare an și să le întindă o mână.

Pumni puternici. Dar nu pentru a lupta cu frații ci cu mine însumi. Box cu firea pământească. Lupte grele cu invidia și nemulțumirea. Câte-o palmă dată eului ca să nu ajungi în brațele Dalilei.

Oameni noi într-un an nou. O viziune nouă. O slujire nouă. Că poate pentru o vreme ca aceasta am fost puși în locul în care suntem. Să spunem o vorbă pentru poporul lui Dumnezeu ca și Estera. Să dăruim, să ne sacrificăm cât timp încă ne ies analizele bune.

An nou fericit. Doar sfinții au fericire. Doar cei care fug de păcat se pot odihni noaptea indiferent de calitatea saltelei.

Multe binecuvântări. Prin groapa cu lei, prin foc sau prin pustiu, pe munte sau pe câmpia mănoasă, călătoria pe care o facem este sub privirile Domnului !

Românul fără Dumnezeu…

Cu cămara plină e tot flămând. Cu baxurile de apă minerală lângă el îi este tot sete.

Românul fără Dumnezeu cu portmoneul plin e tot sărac. Cu analizele bune e tot bolnav. Pentru că cea mai gravă boala nu e hepatita C ci păcatul.

Românul fără Dumnezeu cu cel mai bun pat în dormitor tot nu va avea odihnă. Cu caloriferul dat la maxim în plină iarnă tot va zgribuli de frig. Pentru că cel mai mare ger e în inima ce nu a cunoscut încă căldura dragostei lui Dumnezeu.

Românul fără Dumnezeu îmbrăcat în cele mai bune haine se va simți tot gol. Cu cele mai bune parfumuri va mirosi tot a păcat. Minciuna, hoția și corupția nu se dă la o parte cu Hugo Boss.

Românul fără Dumnezeu chiar înconjurat de mulți prieteni se va simți tot singur. În salonurile de spital, în azile și în inimile mamelor care au abandonat copiii singurătatea strigă dar puțini aud glasul ei.

Dacă ceva poate schimba România e smerenia, rugăciunea și întoarcerea de la păcat spre sfințenie a românilor. Unii vor să trăim bine, alții să trăim mai bine, dar cu adevărat bine trăiesc doar cei care s-au întâlnit cu Binele suprem.

2 Cronici 7:14 – “dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. “

E frumos tricolorul. Dar este un steag care poate duce orice națiune spre cea mai mare victorie. “Dumnezeu e steagul meu”, spunea Ioanid.

E frumos să fii patriot. Mulțumesc Domnului pentru țara în care m-am născut. Dar am pornit spre o țară mai frumoasă. Unde îngerii cântă, unde albul zăpezii nu e amestecat cu gri-ul duplicității. Unde nu se cântă spre slava oamenilor ci spre slava lui Dumnezeu. Unde nu mai sunt clinici pentru avort nici închisori.

Visez la o românie cu biserici pline și baruri goale. Cu părinți care să dea banii pe adidași noi la copii și nu pe Kent. Cu spitale fără plicuri, cu asistente fără buzunare la halate. Cu copii care să spună Tatăl Nostru când încep orele la școală. Cu Nan1 care să se vândă mai bine ca mâncarea pentru pisici. Cu familii care să înceapă ziua cu o cântare și să o încheie cu o rugăciune.

Am început revoluția cu “Tatăl nostru”. Și cu “Sfârșitul veacului trăim”. Că țoți românii au nevoie de Dumnezeu când le merge rău. Dar acum când ne merge bine cine mai are nevoie de El?

Deșteapă-te române. Somnul cel de moarte e somnul păcatului. Tiranii sunt demonii care te-au împins spre mocirlă. Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă. O soartă veșnică. Un destin în brațul Lui Dumnezeu. El e singurul care poate vindeca România…