Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului.
Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi urmatoarele lucruri:
1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.
2. O dragoste creştinească radiantă. Îmi doresc să văd o restaurare a dragostei creştineşti care să radieze în aşa fel încât să fie imposibil să găseşti pe cineva care să vorbească cu asprime sau fără milă despre cineva sau cuiva. Aceasta necesită multa chibzuinţa şi multa rugaciune necontenită. Diavolul ar intra în convulsii. Ar fi atât de supărat şi aşa de dezamagit că ar sta îmbufnat ani în şir în iadul creat chiar de el. În această ultimă perioadă de moarte a dispensaţiunii
creştine ar trebui să existe un grup de creştini care să aibă dragoste radiantă, nişte oameni atât de iubitori încât să nu-i poţi face să vorbească nedrept şi fără milă.
3. Un sentiment de reverenţa plină de umilinţă. Sunt dezamăgit de faptul că venim la biserică fără sentimentul prezenţei lui Dumnezeu şi fără sentimentul reverenţei pline de umilinţa. Există religii false, secte religioase stranii şi secte ale creştinismului care cred că Îl ţin pe Dumnezeu într-o cutie şi atunci când se apropie de cutia aceea, simt o reverenţă plină de teamă şi de uimire. Binenţeles că tu şi eu vrem să fim izbaviţi de un asemenea păgânism sau de o asemenea sectă falsă. Dar am vrea de asemenea să vedem un grup de oameni care să fie ferm convins că Dumnezeu este cu ei – nu într-o cutie sau într-un biscuit, ci în mijlocul lor – să ştie că Isus Cristos este cu adevarat printre ei şi să aibă sentimentul reverenţei pline de umilintă atunci când se aduna împreună!.
4. O adiere a informalitaţii pline de bucurie. Marele predicator englez care a fost păstor timp de mulţi ani la capela Westminster din Londra – G. Chambal Morgan – şi-a lăsat biserica şi s-a dus în Ţara Galilor unde trezirea era în desfaşurare sub Evan Roberts la începutul secolului. A stat în acea ţară o vreme şi a absorbit slava ce ieşea de acolo. Am citit predica care a tinut-o congregatiei lui dupa aceea; a fost cea mai mustrătoare predică pe care a ţinut-o el vreodată.
Le-a spus:,,Cântările voastre sunt lipsite de bucurie, comportarea şi vorbirea sunt lipsite de bucurie şi nu aveţi acel avânt şi acea bucurie pe care am văzut-o în Ţara Galilor.”I-a sfătuit că au nevoie să ajungă într-un punct în care să-I cuprindă acea adiere a informalitaţii pline de bucurie.
5. Un loc în care fiecare să-i socotească pe ceilalţi mai buni decât pe ei însişi.
Ca urmare a acestui lucru, toţi ar trebui să dorească să slujească şi nimeni să nu caute să obţina o poziţie anume. Nimic nu e mai dureros de amuzant ca ambiţia în biserica lui Cristos. E ca şi cum un om, care ajunge într-o barcă de salvare datorită faptului că a fost salvat de la moarte în adâncurile oceanului, începe să se ambiţioneze pentru a deveni căpitanul micii bărcii în drumul acesteia de a-i salva pe cei ce sunt în ea. E ca şi cum un om ar vrea să pătrundă într-o zonă distrusă, lovită de cutremur în care oamenii mor, iar el se luptă pentru o poziţie înaltă acolo.
6. O sinceritate de copil. Iubesc copii datorită sinceritaţii lor incredibil de frumoase. Se uită la tine şi iţi spun cele mai simple lucruri posibile. Dacă ar fi puţin mai mari, ar roşii până în vârful urechilor, însă ei sunt absolute de neprefăcuţi. Îmi place să vorbesc cu ei, îmi place să vină la mine şi să stăm de vorbă, pentru ca înainte să plece întotdeauna îmi spun anumite lucruri. Dacă nu vrei să se afle ceva, nu spune celor micuţi, deoarece ei spun absolut orice. Nu au nimic de ascuns. Cred că, cu limitele cuvenite vârstei noastre adulte, ar trebui ca, din punct de vedere spiritual, să fim atât de neprefăcuţi încât să nu fie loc pentru duplicitate sau pentru nesinceritate.
7. O prezenţa a lui Cristos care să fie un miros placut de smirnă şi aloe. Când te obişnuieşti cu mirosul hainei Lui, nu mai vrei nimic mai puţin. Dacă nu ai mirosit niciodată smirnă sau aloea din plantele de fildeş putem să ne continuăm viaţa şi să nu tânjim după aşa ceva. Dar o singură adiere frumoasă a miresmei hainei Lui şi nu vom mai fi vreodata multumiţi cu ceva mai puţin!
8. Răspunsuri la rugăciuni. Minunile n-ar trebui să fie rar întâlnite. Nu sunt un predicator al miracolelor. Am fost în biserici în care se anunţau întâlniri în care urma să se înfăptuiască miracole. Dacă arunci o privire într-un ziar de sâmbătă, vei vedea din când în când pe cineva care ajunge în oraşul tău şi face următorul anunţ:,,Veniţi să vedeţi minuni\”.De acest fel de minuni nu-mi pasă.
Nu poţi să obţii un miracol aşa cum obţii o reacţie chimica. Nu poţi să obţii un miracol, aşa cum obţii cine ştie ce act de magie făcut de un magician pe scenă. Dumnezeu nu se vinde în mâinile magicienilor religioşi. Eu nu cred în acest fel de miracole. Cred în miracolele pe care Dumnezeu le dă oamenilor Lui care traiesc atât de aproape de El, încât răspunsurile la rugăciuni sunt obişnuite, iar minunile nu le sunt nefamiliale.
Johm Wesley nu şi-a permis niciodată să predice despre minuni, dar minuni care au urmat lucrarea lui John Wesley au fost de necrezut.Odată, trebuia să-şi împlinească o obligaţie, dar calul a început deodată să şchiopăteze şi nu a mai putut merge. Wesley s-a dat jos, a îngenunchiat lângă cal şi s-a rugat pentru vindecarea lui.A poi s-a urcat din nou şi a început să călăorească înspre locul în care trebuia să ajungă, fără ca animalul să mai şchiopăteze. Wesley nu a făcut reclamă acestei minuni şi nu a spus:\”O să ridicăm un cort mare şi o să facem miracolul cunoscut.” Dumnezeu pur şi simplu făcea aceste minuni pentru el.
Deşi Charles Spurgeon nu a predicat vindecarea, totuşi, în Londra s-au vindecat mai mulţi oameni ca răspuns la rugăciunile sale, decât a vindecat vreodată un doctor acolo. Despre acest fel de minuni vorbesc.
Asa ar trebui sa fie Biserica…
Gânduri pentru viața de aici... 