Va doresc sa intelegeti in profunzime acest eseu exceptional al unui autor anonim…

“Ziua s-a terminat, conduci spre casa. Deschizand radioul, dai peste o scurta stire sosita dintr-un mic sat din India unde, foarte brusc si ciudat, cativa sateni au murit datorita unei forme de gripa nemaiintalnita pana atunci. Sunt, totusi, specialisti care afirma ca nu poate fi vorba de gripa, dar sunt trei sau patru morti si pentru ca e ceva necunoscut au fost trimisi acolo cativa doctori pentru investigatii.

Nu te gandesti prea mult la asta, dar duminica, intorcandu-te din oras, auzi alt reportaj. Doar ca acum nu mai sunt implicati doar trei sateni, ci 30.000 intr-o anumita regiune a dealurilor indiene si afli ca in seara aceea vor fi prezentate detalii la TV. CNN-ul prezinta un scurt anunt ca spre acea parte a lumii se indreapta specialisti de la Centrul de Cercetare a Bolilor din Atlanta pentru ca ciudata boala nu se aseamana cu nimic cunoscut.

Luni dimineata cand te trezesti, stirea e in atentia tuturor, punctul maxim de interes, pentru ca nu e doar India, mai e si Pakistanul, Afganistanul, Iranul si inainte ca sa realizezi, peste tot se vorbeste despre ceea ce a fost denumita “gripa misterioasa”. Presedintele a facut cateva comentarii anuntand ca el si toata lumea se roaga si spera ca totul va fi bine acolo. Toti se intreaba: “Cum vom controla epidemia?”
Acesta este momentul in care presedintele Frantei face anuntul care socheaza Europa. Tara sa isi inchide granitele. Nici un zbor din India, Pakistan sau oricare dintre tarile unde boala a fost semnalata. Si de aceea, in acea seara, inainte de a merge la culcare, te uiti cu interes din nou la CNN.

Inlemnesti de groaza cand cuvintele unei femei plangand sunt traduse dintr-un program de stiri francez in engleza: un om moare din cauza “gripei misterioase” undeva in Paris. A venit in Europa! Panica izbucneste. Dupa cum se spune, dupa ce ai luat boala poti purta virusul timp de o saptamana fara sa stii. Apoi ai, timp de patru zile, simptome incredibile. Si apoi… mori.
Anglia isi inchide granitele, dar e prea tarziu: South Hampton, Liverpool, North Hampton… E marti dimineata cand presedintele Statelor Unite face urmatorul anunt: “Pentru protejarea securitatii nationale, toate zborurile din si spre Asia si Europa au fost anulate. Daca cei dragi voua sunt peste mari, imi pare rau. Nu vor putea veni pana nu va fi gasit un remediu pentru aceasta boala”. In patru zile, natiunea a fost cuprinsa de o teama ingrozitoare. Se vand mici masti pentru fata. Oamenii discuta: “Si daca ajunge si la noi in tara?”, iar preotii si predicatorii spun: “E biciul lui Dumnezeu!”.

E miercuri seara si esti la ora de rugaciune la biserica cand cineva vine alergand din parcare si striga:“Deschideti un radio, deschideti un radio!”. Si in timp ce intreaga biserica asculta, micul radio amplificat cu un microfon, anuntul este facut. Doua femei zac intr-un spital din Long Island, murind atinse de “gripa misterioasa”. In cateva ore parca, se intinde in toata tara.
Se lucreaza asiduu, contra cronometru. Nimic nu reuseste. California, Oregon, Arizona, Florida, Massachusetts.

Si apoi, deodata, soseste vestea. Codul a fost spart. Poate fi gasit un remediu. Un vaccin poate fi produs. Trebuie luat sange de la cineva care nu a fost infectat. In toat? mass-media, in toat? tara, este un singur anunt. Fiecare este rugat sa faca un lucru simplu: “Mergi la cel mai apropiat spital si verifica-ti sangele! Asta e tot ce iti cerem! Cand vei auzi sirenele, du-te repede, fara zgomot si agitatie la spital”.

Bineinteles, cand tu si familia ta ajungeti acolo vineri seara tarziu, e o coada lunga si sunt multe asistente si doctori care ies si inteapa degete, iau sange si pun etichete. Sotia ta si copiii sunt si ei acolo si, dupa ce va iau sange, vi se spune: “Asteptati aici in parcare si, cand este strigat numele vostru, sunteti liberi sa mergeti acasa”.Dupa un timp, un barbat tanar iese din spital alergand si strigand. Striga un nume si flutura o hartie.

“Ce-a spus?” Striga din nou acel nume. Si fiul tau te trage de haina si spune “Tati, eu sunt!”. Inainte ca sa-ti dai seama, ti-au si luat baiatul. Iti spun: “E perfect, sangele lui e curat. Vrem sa fim siguri ca nu are boala. S-ar parea ca are tipul de sange potrivit”.
Cinci minute mai tarziu, doctori si asistente ies afara, plangand si imbratisandu-se – cativa chiar rad. E prima data cand vezi pe cineva razand in ultima saptamana. Un doctor in varsta vine la tine si-ti spune: “Va multumim, domnule. Sangele fiului dumneavoastra e curat. E pur, neinfestat si putem face vaccinul”. In timp ce vestea se raspandeste in parcarea plina, oamenii striga si se roaga si rad si plang.

Dar apoi doctorul cu parul alb va ia deoparte pe tine si pe sotia ta si spune: “Putem sa discutam pentru un moment? N-am anticipat ca donatorul ar putea fi un minor si avem nevoie… avem nevoie sa semnati ca sunteti de acord, sa semnati ca va dati consimtamantul”. Incepi sa semnezi si apoi vezi ca locul pentru numarul de litri care vor fi luati nu e completat.
“C-c-c-cati litri?” Si in acest moment zambetul batranului doctor dispare si omul iti spune: “Nu ne-am gandit ca ar putea fi un copil mic. N-am fost pregatiti. Avem nevoie de tot! Dar-dar… Nu intelegeti!… E vorba despre intreaga lume! Va rog, semnati! Noi – noi avem nevoie de tot – avem nevoie de tot!” 
– “Dar nu puteti sa-i faceti o transfuzie?”
– “Daca am avea sange neinfectat am putea… Puteti semna? Veti semna?”

In tacerea paralizanta, o faci. Apoi ei te intreaba: “Ati vrea sa mai stati un moment cu el inainte sa incepem?”

Te poti intoarce? Poti merge inapoi in acea camera unde el sta pe o masa intreband: “Mami, tati, ce se intampla?” Poti sa-i iei mainile si sa-i spui: “Fiule, mama si cu mine te iubim si nu vom lasa niciodata sa ti se intample nimic care nu trebuie sa ti se intample. Intelegi?”

Si apoi doctorul acela in varsta se intoarce si spune: “Imi pare rau, tre-trebuie sa incepem. Pe toata planeta, oamenii mor”. Poti sa pleci? Poti sa pasesti afara in timp ce el spune: “Tata, mama, tata, de ce ma parasiti?”

Si apoi, saptamana urmatoare, cand este o ceremonie care il onoreaza pe fiul tau si cativa dorm in timpul ei, unii nici macar nu vin pentru ca trebuie sa mearga la lac si altii vin la tine cu un zambet prefacut si doar se fac ca le pasa. Nu-ti vine sa sari in sus si sa spui: “FIUL MEU A MURIT! NU VA PASA?” ?

Nu aceasta este ceea ce El vrea sa spuna? “FIUL MEU A MURIT! NU STITI CE MULT IMI PASA?”

“Tata, cand privim cu ochii tai, ni se rupe inima. Poate ca acum putem incepe sa intelegem infinita dragoste pe care ai avut-o pentru noi.””