Suntem in zona de finis a cursei de semi-maraton desfasurata recent la Tusnad. E destul de rece, innorat si alergatorii sosesc unul dupa altul. Fetele lor sunt marcate de efort, inrosite, transpirate, insa se lumineaza brusc cand vad ca mai au doar cativa metri pana la linia de sosire. Aplauze razlete insotesc efortul fiecarui alergator.
Deodata, se aude insa un strigat: “Cristi, vino!”. Este vocea sotiei lui Cristian Ungureanu, unul dintre atletii care a reusit sa alerge cei 23 de km ai cursei. Povesteste Cristian: “M-am uitat speriat in jur, sotia era aplecata deasupra unui tip cazut. Alerg, ajung la ei. Era un tip la vreo 40 de ani”.

Pe tricoul barbatului cazut e lipit numarul de concurs si numele sau: 89, Dosa Zoltan. “Era alb-albastru la fata”, spune Cristian. “Eram marcat, tineam in maini un om care si-ar fi dat ultima suflare, la propriu, pentru a termina cursa. Cazuse rapus de oboseala si deshidratare la aproximativ 400 de metri inainte de linia de finis. Eram terminat, il simteam cum se stinge in bratele mele”.
Dosa Zoltan este ridicat si intins pe o bancuta din apropiere. Se apropie si alti alergatori, ingrijorati de ceea ce se intampla. “Am inceput sa ii frecam cu apa fruntea, ceafa, mainile si gambele. Nimic. Nici un semn de revenire”. Barbatul devine inert, mana i se desprinde pur si simplu de un stalp de care se tinea. “Eram disperati cu totii. Era din ce in ce mai rece”.
Sotia lui Cristian Ungureanu suna la 112, apelul de urgenta. Este socata cand aude intrebarea operatoarei: “de unde doriti sa vina salvarea, din Covasna sau din Harghita?”. E drept ca lacul Sf. Ana, punctul terminus al cursei, se afla la granita dintre cele doua judete.

Dupa aproximativ zece minute – ce par insa infinite – de masaje, de incercari de a comunica cu Zoltan, acesta reuseste cu greu sa inghita putin dintr-o bautura izotonica. “Au mai trecut aproximativ cinci minute, ce mi s-au parut nesfarsite, pana cand, minune, a deschis ochii. Era rece si ud. Ii spun sotiei sa imi aduca un tricou cu maneci lungi, pentru a-l schimba”, spune Cristian Ungureanu. La un moment dat, fara a spune vreun cuvant, o doamna isi ofera haina pentru a-l acoperi pe barbatul suferind.
“Incet, incet, in aproximativ 25 de minute, Dosa si-a revenit. S-a ridicat in sezut, moment in care am reusit sa-l fortam sa manance niste ciocolata, impreuna cu inghitituri mici din bautura izotonica. Isi revenea. Viata a invins”, rememoreaza Cristian.

Lucrurile nu se opresc insa aici. Cristian Ungureanu si un prieten, Pepi Tilea, decid sa-l ajute pe Dosa Zoltan sa treaca linia de sosire. “O merita”. Nu sunt decat cateva sute de metri, iar cei trei barbati – imbratisati intr-un gest al solidaritatii – inainteaza greoi. “Pe parcursul celor 400 de metri, i-am repetat la nesfarsit: <>. In cele din urma, am reusit sa trecem linia de sosire. Eram cel mai fericit om de pe pamant. Acesta a fost adevaratul moment al victoriei”, incheie Cristian.

In momentul in care Zoltan se lasa la pamant, dupa ce a trecut linia de sosire, apare o femeie ce izbucneste in plans. Era sotia lui, care il astepta. In tot timpul celor 40-45 de minute de agonie, ea se aflase la doar 400 de metri distanta, fara a sti nimic din ce se intampla. Zoltan primeste o medalie pentru ca a reusit sa termine cursa.
In cele din urma, apare si Salvarea. De fapt, au fost nu una, ci doua masini. “Acum imi permit sa spun in gluma ca una era din Covasna si cealalta din Harghita”, spune Cristian. Doctorii sunt socati cand vad ca tensiunea barbatului este doar de 8 cu putin. E urcat in ambulanta si dus la Miercurea Ciuc, unde i se fac analizele si primeste o doza mare de glucoza. Isi revine si chiar in dupa amiaza acelei zile este capabil sa conduca masina acasa, in Odorheiu Secuiesc.

Dosa Zoltan avea sa scrie ulterior intr-un mesaj adresat lui Cristian Ungureanu: “Dragi colegi si oameni care ati fost alaturi de mine, va multumesc din tot suflet pentru ajutorul acordat. Intai pentru ca mi-ati salvat viata si ati dovedit ca omul poate fi o fiinta total altruista chiar si cu necunoscuti. A doua oara pentru ca mi s-a dovedit cat de mult fair play exista in acest sport minunat (alergarea pe distante lungi – n.r.), iar in ultimul rand pentru ca am trecut totusi linia de finis la care visam. (…) Facand haz de necaz, pot spune ca am avut si o experienta extrema, de care pot profita in mod pozitiv, fiind psiholog. Am multe de analizat: motivatia extrema, care m-a dus la epuizarea totala, memoria palida cu amnezii totale sau partiale si, bineinteles, renasterea cu durerile specifice. (…) Deci totul e ok, bineinteles ca nu voi renunta la alergat, dar voi fi mai prudent si putin mai lent. Am pornit singur si am ajuns la finis cu niste prieteni adevarati. Va multumesc”.

Ce ar mai fi de spus? Poate doar faptul ca, intamplator, Cristian Ungureanu e moldovean, Dosi Zoltan e maghiar, iar restul participantilor, tot cetateni romani. In rest, Cristian a avut pana nu cu mult timp in urma 140 de kilograme (acum, de cand alearga, are 75) si ca, din cauza unei hernii de disc, trebuie sa alerge in permanenta cu un lombostat (orteza care tine coloana vertebrala intr-o pozitie corecta). Cu siguranta, se vor reintalni cu totii la viitoarele curse de alergare.

Sursa: http://think.hotnews.ro/efort-extrem-si-solidaritate-in-fata-mortii-o-poveste-in-alergare.html