Trăim vremuri în care vrem Samueli ca răspuns la rugăciune, dar ne rugăm puțin și fără lacrimi. Nu mai luam hotărâri înaintea Domnului pentru că hotărârile adevarate costă. Nu ne mai vărsăm sufletul înaintea Lui ca nu cumva Eli din adunare să ne judece greșit. Nu prea mai avem fețe schimbate când ne ridicam de pe genunchi pentru că am stat acolo poate de formă, uneori.

Avem prea puține Ane în adunări. Și pe cele pe care le avem le judecăm că prea zic “Amin” sau “Aleluia”. Că prea plâng la rugăciune și că prea se roagă cu foc. Că prea iși doresc Samueli pe care să îi inchine Domnului. Uităm ca Penina nu a dus nici un Samuel la Templu, ci doar Ana!

Și Samuelii se răresc pe zi ce trece. Le dăm copiilor telefoane de mici, laptopuri când sunt deja la ciclul primar dar nu le mai cumpărăm “Biblia povestită copiilor”. Sau dacă le-o cumpărăm, uităm să le-o citim zilnic. Uneori nu ii ducem la Templu de frică ca nu cumva un Eli sa se lege de ei. Le facem rost de haine dar nu de biserica ca Ana ci ca să fie mai prezentabili la grădiniță și la scoală.

Samuelii de azi când recită o poezie în față provoacă râsete coriștilor dacă se încurcă la vreun vers. Samuelii de azi, învățați de Ana să cânte o cântare în față, sunt tratați cu ironie dacă falsează. Samuelii de azi, dacă știu prea multe versete la grupa de copii sunt priviți ciudați de către cei care știu bine personajele din desene animate…

Mie dor de Samueli. Copii care să mai audă vocea lui Dumnezeu de mici. Da, copiii de azi care să fie mijlocitorii de mâine. Nu se vor pricepe poate sa fie stilați, să impresioneze la vreun solo dar se vor pricepe să aducă jertfe așa cum cere Biblia, cu smerenie și ascultare. Să meargă în Chiriat-Iearim la cei cu inima împărțită și fără lacrimi în ochi și să le zica ca au mers 20 de ani degeaba la biserica. Să le zică ca poti avea chivotul in Templu și să ajungi in iad dacă nu te pocăiești. E nevoie de Samueli care să duca poporul la Mițpa pentru a mai pune pietre de aducere aminte (nu când e gata vila sau când e cumpărată o mașina nouă ci când se văd roadele unei umblări cu Dumnezeu).

Dacă aveți Ane în adunare, prețuiți-le. Dacă le vedeți zăbovind în rugăciune când alții stau cu ochii deschiși, nu le judecați. Nu! Pentru că vor intra într-o zi cu un Samuel în brațe din care nu iși vor dori să facă un avocat sau doctor în primul rând, ci un copil de Dumnezeu.

Și mare va fi ziua cand Samuel va veni în fugă la vreun Eli și ii va spune de o voce pe care a auzit-o. Apoi, undeva în noapte, o rugă sinceră va zgudui văzduhul: “Vorbește Doamne, că robul tău ascultă”! Și Vocea aceea, fiți siguri, va vorbi!

Se spunea prin Israel că va lua bacalaureatul cu nota zece. Așteptaseră toți să crească mare, în special părinții lui. Ascunseseră foarfecele de el și nu îi spuneau unde sunt frizerii în Israel, ci îl învățau doar că îngerii prorociseră că va fi un absolvent rarisim.

Veni și vremea probelor… Credea că oralul la literatură nu îi va crea probleme… Nu știa însă despre cerințele comisiei. Își prezentase glumele și bancurile la banchetul filistenilor. Și căzu. Ar fi trebuit să știe legea pe de rost și limitele pe care un nazirean trebuie să le aibă. Că mama lui a știut atât teoria, cât și practica, și le-a absolvit cu nota zece, în cele 9 luni de sarcină. Iar el, într-o viață, nu a trecut nici măcar la teorie…

Apoi, urmă matematica. Se credea expert la ridicarea la putere, dar învățase formula greșit. Ridicase la putere: porțile cetății, leul pe care îl întâlnise, dar, și mai mult, eul lui. Nu înțelese că mușchii sunt zero, fără minte. Că puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o trebuia să lase lacrimi de recunoștință pe fețele evreilor, când ar fi devenit liberi…  A ridicat toata viața la putere, însă, în interes propriu…

La final, a trebuit să scoată de sub radical, ce a făcut pentru Dumnezeu. Din nefericire, i-a dat cu “virgulă”: 0,2 (stâlpi reci) și o moarte la banchetul la care nu ar fi trebuit să fie prezent niciodată.

Ce să mai zicem de sport…? Credea, ca și oricare elev contemporan, că e cea mai ușoară probă. I s-a dat startul în cursa alergării ca judecător. Și, la început, a alergat bine, între Țorea și Eștaol. Dar curând, a schimbat direcția înspre Timna. Și comisia l-a căzut și la proba asta. De ce? Pentru că judecatorii din Israel trebuiau să meargă la filisteni doar pentru luptă. Nu în fugă, după Dalile.

A mai avut și probele de la biologie și chimie. Le-a dat împreună. A intrat cu o substanță galbenă în mână, iar comisia, după ce a gustat-o, a vrut să-i treaca 10 în catalog. Dar, profesorul s-a oprit pentru câteva secunde și l-a întrebat care e stupul de unde o luase și dacă părinții lui știau de asta? Samson a amuțit. I-au trecut 4 în loc de 10 pentru că n-a înțeles că mierea, chiar dacă e dulce, nu trebuie luată din hoit, ci din fagure. Și… i-au mai spus că părinții ar fi trebuit să știe de “isprăvile” lui…

———

Avem fiecare bacalaureatul nostru. Chiar dacă probele nu sunt la fel pentru toți, provocările sunt pe măsură. Materia e multă și nu toți o învățăm în același timp. Tezele vin însă pentru fiecare, iar unii promovează. Un tată stă la reanimare lângă copilul lui, dar e încrezător că Psalmul 91 pe care îl citise dimineața poate fi o realitate și pentru el. O mamă plânge în rugă pentru grija zilei de mâine, dar mai mulțe lacrimi adună pentru grija spirituală a familiei decât pentru cea materială. A învățat în anul care a trecut că Ezechia a trăit mult, dar degeaba, fiind prea puțin interesat de viitorul spiritual al copiilor lui.

Alții cad. O tânără a rămas cu inima zdrobită regretând că și-a dăruit-o unuia care i-a promis că “se va pocăi”. A uitat că nu trebuie să faci din căsătorie o metodă de evanghelizare, deși profesorul accentuase asta în urmă cu câteva luni. Dar, venise obosită la cursuri după luni întregi de înlocuire a cititului din Biblie cu vizitarea “profilelor” pe facebook. Va trebui să repete anul…

Dacă ești în viață, încă te mai poți pregăti. Nu uita: limbajul, socotelile, alergarea, investițiile noastre și slujirea care am făcut-o, toate într-o zi vor fi evaluate de o comisie specială:

1 Corinteni 3:13 “lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.”

Mă rog sa luăm nota maximă în acea zi… Nu e mare lucru să începi bine școala. Mare lucru e să termini cu brio. Să poți într-o zi să-ți auzi numele când Marele Profesor din cer va striga absolvenții.

“Să fii și tu acolo, nu lipsi” !

Dragi frati care ne aduceti Cuvantul din partea Lui Dumnezeu… Dorintele de mai jos reprezinta ceea ce ne doare si ceea ce am dori sa auzim de la voi… Intelegem ca viata de pe pamant e o sansa de a o trai cu lumea sau cu Dumnezeu. Am ales sa o traim cu Dumnezeu de aceea ne pasa ce sfaturi primim prin predicile voastre. De aceea va rog in Numele Domnului Isus:

Spuneti-ne de faptul ca putem avea fanfare si coruri profesioniste, solisti si predicatori exceptionali si totusi, doar sa ne mearga numele ca traim. (vezi Biserica din Sardes).

Spuneti-ne ca putem avea programe incarcate de puncte, organizate ca la carte, fara prezenta Domnului in ele. (vezi Biserica din Laodicea careia ii spune Domnul: Iată Eu stau la uşă, şi bat )

Spuneti-ne mai multe marturii din viata voastra, din experientele cu Domnul ce le-ati trait voi si mai putine din vietile misionarilor care au trait cu nu stiu cate sute de ani in urma…

Spuneti-le baietilor tineri ca pornogrofia se combate cu monitorul stins si cu Biblia deschisa. Spuneti-le fetelor ca e mai ferice sa fie batatorit covorul din odaita decat cel din fata oglinzii.

Spuneti-ne ca o ora de rugaciune face mai mult decat 10 ore pe yahoo messenger.

Spuneti-ne ca NU vom vedea Canaanul daca credem ca Isus e o stanca pe care o lovesti cand ai nevoie de apa. Spuneti-ne ca Isus nu e o trusa de prim ajutor la care alergi doar cand copilul are o boala fizica, ci e acelasi Domn la care ar trebui parintii sa alerge si cand copiii sunt loviti de boli spirituale.

Spuneti-le celor care vin la 9:25 la adunare si pleaca la 12 fara 5, ca Isus a “stat” mai mult timp pe cruce decat stau ei pe scaun.

Spuneti-ne ca diplomele si carierele noastre fara o viata de pocainta reala palesc in fata Mantuitorului.

NU ne spuneti ca pacatele mici nu sunt importante. Nu ne spuneti doar de HAR ci amintiti-ne ca Christos e si un foc mistuitor. Spuneti-ne ca Recabitii au fost incercati in singurul lucru care il putea face mai usor din tot ce le-a poruncit tatal lor. Cu siguranta era mai usor pentru Ieremia sa le ceara sa bea vin decat sa isi faca case. Si era mai usor si pentru ei sa se scuze ca cel mai mare proroc din tara le-a cerut asta. Spuneti-ne asadar ca parintii nostrii au fost oameni verticali, care au trait Biblia si noi suntem tentati sa “vindem” principiile lor prin caminele studentesti de la facultate.

Spuneti-ne ca bunicii nostrii preferau o vizita la orfani, vaduve sau bolnavi, intre cele doua programe de duminica decat trei ore de somn. Spuneti-ne ca ei posteau 3 zile pe saptamana si mergeau la sapa si lucru la camp toata ziua, iar noi lucram la birou si multi dintre noi nu avem nici macar o zi de post pe saptamana.

Spuneti-ne ca ei plangeau la fiecare predica, noi mai mult zambim.

Spuneti-ne ca praful de pe Biblia noastra ne va condamna in ziua judecatii daca nu o citim si nu o traim.

Cand stiti ca urmeaza o duminica, sau joi, sau orice alta zi cand trebuie sa ne aduceti un mesaj, va rugam stati mai mult pe genunchi decat in fata buletinelor de stiri.

Spuneti-ne dragi predicatori ADEVARUL, fara sa va fie teama ca nu veti fi alesi la urmatoarele alegeri in comitet. Adevarul a biruit in arenele romane, cu atat mai mult va birui unde sunt oameni care doresc sa-l traiasca.

Spuneti-ne sa ne rugam ca Domnul sa scoate proroci, oameni care au daruri de vindecare, nu va multumiti ca in biserica aveti doar oameni care stiu sa spuna poezii. Oratori buni sunt si in lume. Profesionalism gasim si la filarmonica. Ceea ce dorim este mai multe prezenta a Duhului si mai putina prezenta a “noastra”. Mai multa rugaciune si mai putin spectacol. Mai multe predici pentru nevoile noastre si mai putina exegeza si teologie.

Spuneti-ne ca exista si IAD nu doar rai.

Spuneti-ne ca putem sti capitole din Biblie pe de rost si totusi sa ajungem in iad daca nu le implinim.

Spuneti-ne ca putem trai langa oameni ca Pavel si totusi sa ne intoarcem la lucrurile lumii din Tesalonic ca si Dima, daca nu avem o relatie cu Domnul personala.

Nu va multumiti ca aveti in biserica oameni care va lauda. Nu uitati de roaba cu duh de ghicire care s-a luat dupa Pavel si striga: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Diferenta dintre Pavel si alti predicatori a fost ca el nu a amestecat sfintenia cu nelegiurea. Vroia oameni care sa fie sfinti. Si pentru ca vroia asta, a fost batut cu nuiele. De ce? Pentru ca s-a eliberat pe el si pe Sila de…aplauze.

Am citit despre o tanara care 21 de ani nu a fost chemata macar o data la rugaciune cu familia. Si tatal ei slujitor in adunare. Spuneti-le la astfel de parinti capocainta din familie e mai importanta decat cea afisata la oricare biserica din tara la amvon.

Chemati-ne mai aproape de Isus, la o viata adevarata de pocainta. Chemati-ne la sacrificiu pentru lucrarea Domnului. Chemati-ne la dragoste si iubire pentru Domnul si pentru frati.

Va multumesc,

Un tanar ce traieste inca in Babilonul acestei lumi, cu fereastra deschisa spre Ierusalim, nu departe de groapa cu lei.

Ps: Cine crede ca acest mesaj e doar pentru predicatori, este rugat sa il reciteasca.

Nota: am decis sa public originalul (asa cum il aveam in arhiva pe email-ul original) acestui mesaj deoarece el pe internet, pe anumite site-uri, apare trunchiat. Chiar si cand a fost publicat in Revista “Cuvantul Adevarului ” nu a fost publicat in intregime (adevarul doare, nu?)… Il cunosc personal pe tanarul care a fost trezit noaptea la ora 4 (22.04.2009) si i s-a incredintat acest mesaj dar care a dorit sa nu-i fie publicat numele deloc, de aceea raspandirea a fost facuta sub “Anonim”. Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa luam aminte!

E greu să predici despre oțetul dat lui Isus pe cruce când acasă te asteaptă prăjiturile… Un paradox amar-dulceag.
E greu să predici despre “mi-e sete” când nici tu și nici cei care te ascultă n-au experimentat asta probabil niciodată, pentru că sărbătorile la români sunt încărcate de suc și apă minerală.
E greu să predici despre “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac” când trăim într-o vreme în care cea mai mica vorbă neadevarată spusă despre noi ne deranjează la maxim.
E greu să predici despre Cel care a renunțat la tot când unii nu pot renunța la o gumă de mestecat în biserică.
E greu să predici despre iubirea lui Ioan de la cruce când cei mai mulți se încălzesc la focul lepădării, deși cu puțin timp înainte promiseseră mult, cu flori în mână, îmbrăcați în haina de botez. E greu pentru că de la vorbe la fapte e cale lungă.
E greu să predici despre înviere când cimitirele sunt pline. E greu să predici despre “Iată Eu vin curând…” când mulți lucrează mai mult pentru pământ decât pentru cer.
E greu…pentru că ne-am obișnuit să trăim o pocăință care să ne coste cât mai puțin.   Am fi mai atenți la păcat dacă am avea animale acasă de crescut pentru jertfe, ca evreii,
decât suntem acum, când a fost dată cea mai supremă Jertfă.

E greu să vorbești despre Isaia 53, despre cei care își întorceau fața de la El într-o perioadă în care ne dorim ca toți să ne vadă.
E greu să vorbești despre “ura din partea lumii” când mulți încearcă din răsputeri să se asemene cât mai mult cu ea. E greu…

Poate că de Paștele acesta nu se va mai predica. Poate că vom începe să trăim ceea ce am predicat(și am ascultat) ani de zile. Poate că vom începe să umblăm cu Isus
nu doar când înmulțește pâinile, ci și când se roagă în Ghetismani.

Să ne reamintim că iubirea care ne-a arătat-o El, a lăsat în urmă mărturia sacrificiului suprem. Că după ce ne-a spus “vă iubesc” din cer, a coborât pe pământ să dovedească asta.

A fost greu… Dar nu uitați: umblarea pe pământ ca “străini și călători” nu e niciodată ușoară pentru urmașii Lui. Doar când vom zări pragul veșniciei, greul va dispărea,
iar lacrimile vor fi șterse din ochi.

Vă doresc sărbători pline, dar nu de încărcătura lumii, ci pline de amintirea unor suferințe aparte.
Că mormântul nu ar fi fost gol, dacă Isus nu ar fi trecut mai întâi pe la cruce…
Trăiți ca niște oameni vii pentru că El e viu!