Istoria și noi…

clockIstoria nu a cunoscut nici un rege care sa se nască într-o iesle în afară de Regele Isus.

Istoria nu a cunoscut nici un împărat care să poarte pe cap coroana de spini, în afara de Impăratul Isus.

Istoria nu a cunoscut nici un condamnat care să ceară iertarea celor ce-l răstignesc, în afară de “Condamnatul” Isus.

Istoria nu a cunoscut nici un muritor care să biruiască moartea, în afară de Cel ce e viu in veci de veci.

Istoria nu a cunoscut nici un mire care să coboare din slavă pentru a-și invita mireasa la o nuntă ce nu va avea loc pe pământ, în afara de Mirele Isus.

Unii au un trecut, alții un prezent, dar numai cei ce trăiesc cu Dumnezeu, au un viitor.

Vă doresc tuturor un viitor strălucit.

Să trăiți veșnic.

Cum L-am primit pe Isus și ce ne-a adus El?

hangiulL-am primit pe Isus cu o ușă închisă. Refuzul hangiului nu-i nimic altceva decât refuzul  pământenilor. Aveam noi treburile noastre. Aveam chefurile noastre de dincolo de ușă pe care nu am fi dorit ca El să ni le strice. Aveam ascunzișurile noastre, patimile și orice altceva ce se putea face în spatele unei uși închise.

Apoi l-am primit pe Isus cu miros de grajd. Păcatul întotdeauna miroase greu, deși mulți încearcă să ascundă acel miros în spatele câtorva jeturi de parfum de marcă. Cu mizerie si miros de păcat L-am întâmpinat iar El a acceptat fară refuz și asta l-a dus pe cruce.

L-am mai primit pe Isus cu săbiile ascuțite. Irodul de altădata n-avea nevoie de concurență la fel cum cei de azi sunt gata de harță, nemulțumiți, puși mereu pe ceartă. Nici o tară nu și-ar întâmpina Salvatorul în acest fel, dar noi, pâmântenii ne-am mândrit cu asta. Au murit copii atunci și mor și astăzi.

Ce ne-a adus El? Nici un pământean nu ți-ar mai da ceva dacă îi închizi ușa în față, dar El, un “nepământean”, ne-a adus o ușă deschisă spre mântuire. Ne-a spus că e gata să stea, sa bată la ușile închise, pentru ca să ne facă să înțelegem că nu prăjiturile si sucul dau rost unei cine, ci prezența Lui!.

Noi l-am primit cu miros de grajd iar El ne-a adus miros de cer. Ne-a spus că de-L vom urma, ne va duce acolo unde păcatul nu mai există. Unde totul e curat. Unde miroase a sfințenie.

Iar în loc de săbii ne-a adus pace. De fapt, pe certificatul Lui de naștere, scrie și Domn al Păcii. Că poți avea orice de pe lumea asta, dacă n-ai pace, e în zadar. Și văd azi familii care se trezesc cu pace și adorm cu pace, pentru ca El le e Tată.

Nu uitați că îL cheamă și Emanuel. Împărații nu umblă cu noi, primarii nu au timp de cei de sub ei, dar El, Dumnezeu, s-a făcut copil, și a trăit printre noi. Vă doresc să umblați cu El mereu. Nu pentru un decembrie cu lumini artificiale, ci pentru un an întreg, cu lumina Lui.

Și dacă nu l-ați primit încă, treceți pe la iesle. Dar nu vă opriți acolo, ci urmați-l, că va trece pe străzile voastre, va fi printre săracii dintre voi și cei nebăgați în seamă.  Veți afla apoi că a urcat într-o zi Calvarul și a cerut apă de pe cruce. Dar a și înviat.

Și nu peste multă vreme va veni. Și atunci, cu adevărat, vom avea sărbători fericite.

Schiță de predică – Drumurile pe care au mers magii

1. Drumul căutărilor (Matei 2:2)

– fiecare om are căutările lui în viață

2. Drumul călăuzirii (Matei 2:9)

– căutarea sinceră e răsplătită de Dumnezeu prin călăuzire

– nu esti azi in adunare la voia întamplârii ci pentru că El ți-a condus pașii zi de zi în căutarea vieții tale

3. Drumul întâlnirii cu Isus (Matei 2:11)

– cel mai mare lucru în viață e întâlnirea cu Isus

4. Drumul închinării înaintea Regelui (Matei 2:11)

– întâlnirea cu Isus are valoare când omul se închină, recunoscând în Pruncul din iesle pe cel care e Mântuitorul omenirii

– se va sublinia închinarea înaintea Pruncului nu înaintea Mariei

5. Drumul schimbărilor (Matei 2:12)

– întâlnirea cu Isus produce schimbări radicale

Încheiere: Pe ce drum ești astăzi? Ai găsit un răspuns la căutările tale? Vei pleca de aici, încercând să cauți răspunsul în altă parte sau chiar azi te-ai întâlnit cu El?

– tragedia Sărbătorilor ar fi să-l sărbătorești pe Unul pe care nu-l cunoști.

– bucuria Sărbatorilor adevărate este să-L sărbătorești pe Cel ce ți-a schimbat viața

Paradoxul creștinismului actual

Paradoxul creștinismului actual este că vrea biruințe mari cu investiții minime. Vrem cu cinci minute de rugăciune să vedem minuni. Cu un capitol de citit din Biblie pe săptămână am dori să ne impotrivim ispitelor întâlnite în fiecare zi. Cu un program de adunare pe saptămână, ne automulțumim că raiul ne așteaptă.

Paradoxul creștinismului actual e că investește mult în cele de jos, și totuși crede ca mari comori îl vor aștepta dincolo. Am vrea confort aici si bucurie dincolo. Am vrea să ne știe cât mai puțini că suntem pocăiți, dar totuși să ne cunoască Dumnezeu. Am vrea ca leul de la colectă să aducă mai mult rod decât acei euro puși la bancă.

preacherParadoxul creștinismului actual e că se luptă mereu în a împăca firea cu Duhul. “Cum o mai duci frate?” . “Slava Domnului, cu Domnul e bine” spun creștinii de azi când intră în adunări, dar se salută cu “ceau” sau “servus” când se grăbesc spre ieșire. Ne lăudăm imbrăcămintea, casa si mașina unii altora, dar nu ne întrebăm de părtășia cu Dumnezeu de săptămâna trecută. Nu ne uitâm duminică dimineata când e 9 fara 5, ca să nu întârziem, dar știm unde e pus ceasul pe perete cand e 12 fără 5, și predicatorul nu dă semne de oboseală.

Paradoxul creștinismului actual e că promite mult și costă puțin. Se predică despre harul Domnului, despre iubirea și dragostea Lui și foarte rar despre  “… să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Se vorbește despre o mântuire garantată pe viață și rareori despre “…duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur”. Grupul de tineri cântă despre “ochi-mi plâng neîncetat” dar lacrimile lipsesc. Pentru ca nu ai cum să plângi duminica la închinare daca nu ai trăit cu Dumnezeu de luni până sâmbătă.

Oameni buni, e timpul să trăim o realitate nu un paradox. O umblare cu Dumnezeu, nu o experiență de un program. O viață pe genunchi zilnică ca să putem sta în picioare in ziua încercării. Un cântec dintr-o inimă curată nu doar de pe buze.

Vrei să culegi roadă multă? Începe să investești: lacrimi, sacrificiu, mijlociri, post, veghere. Și vei sfârși cu cântări de veselie (Ps. 126)

“Oh Doamne, chiar vrem biruințe mari. Dar ajută-ne să investim pe măsură!.”

Ioan Ciobotă – Proiectul Oltenia

Dragii nostri,

Dumnezeu a facut sa intram in legatura cu o retea de radio-uri care emite peste toata Oltenia si chiar mai mult.
RadioNu este o retea de radiouri crestine, dar sunt dispusi sa difuzeze cate 1 ora pe zi de emisiuni crestine de la Radio Vocea Evangheliei, contra unei sume de 0,23 de lei (adica 0,05 Euro sau 23 de bani) pe minut pe fiecare statie.

Ei emit in 22 de orase, dintre care unele mari, cum ar fi Pitesti, Craiova, Slatina, Ramnicu Valcea, Targu Jiu, Deva, Caransebes, Alexandria, Drobeta Turnu Severin, etc.

Suma totala ar fi de:

0,05 Euro/minut x

22 statii x

60 minute/zi x

30 zile/luna

= 1980 Euro/luna

 

Noi suntem gata sa semnam contractul cu aceasta retea de posturi de radio seculare, pentru inceput pe 6 luni sau 1 an, in conditiile in care am avea promisiuni de acoperire luna de luna a acestei sume (1980 Euro/luna) timp de cel putin 6 luni sau 1 an de acum inainte.

Deja am inceput sa difuzam din 05 Noiembrie 2012 emisiuni crestine de la Radio Vocea Evangheliei Timisoara prin acea retea de radiouri seculare din Oltenia, insa pe datorie.

Am inceput din 05 Noiembrie 2012, insa ne vom opri in 05 Ianuarie 2013 daca nu vom gasi banii necesari, ca sa nu intram in datorii mult prea mari.

In 05 Ianuarie 2013 vom avea 1980 x 2 = 3960 de Euro datorie pentru emisiunile deja difuzate in aceste 2 luni.

Daca Domnul va pune pe inima sa participati la evanghelizarea Olteniei prin intermediul radioului, va rugam sa ne contactati.

Credem ca este o lucrare superba, prin care Domnul vrea sa atinga multe mii de inimi si de suflete care zac intr-un mare intunerec spiritual.

Ne vom bucura sa ne intalnim cu totii in Cer cu sufletele care au fost salvate, si pentru care fiecare si-a facut partea lui: noi emisiuni crestine la Radio Vocea Evangheliei Timisoara, iar dumneavoastra ati platit difuzarea lor la acel Radio secular din Oltenia.

Am pus mai jos conturile Radio Vocea Evangheliei Timisoara.

 

Va multumim si Domnul sa va binecuvanteze din abundenta.

Cu mult drag,

Ioan Ciobota

Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

 

Conturi si contact:

RADIO VOCEA EVANGHELIEI

str.Clabucet, nr.13, ap.15

Timisoara, Timis

Romania

EUROPE

Tel. (004)-0256-217212

mobil: (004)-0728-276.516

E-mail:

rvetimisoara@hotmail.com

ciobotaioan@yahoo.com

 

Cont lei romanesti (RON):

Asociatia Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Banca Comerciala Romana – sucursala Timisoara

RO64 RNCB 0249 0492 9580 0001 – lei

 

Cont dolari americani (US dollars):

RO80 RNCB 0249 0492 5371 0004 – USD

Contul este deschis la Banca Comerciala Romana – BCR – sucursala Timisoara, Timis, Romania.

BIC sau SWIFT code: RNCB RO BU

Beneficiar: SC VOCEA EVANGHELIEI SRL, sucursala Timisoara

 

Daca doriti sa trimiteti bani pentru Proiectul Oltenia, descris mai sus, va rugam sa precizati in dreptul banilor trimisi: „PENTRU PROIECTUL OLTENIA”.

 

Sadhu Sundar Sing – Un sfânt ce a locuit printre muritori…

Ascultam aseara în mașină venind dintr-o misiune, cartea audio despre Viața lui Sadhu Sundar Singh. Vă impărtășesc câteva fragmente ce m-au cercetat profund și mi-au lăsat ochii în lacrimi:

sadhu[….] Cand am vazut pentru prima oara pe Sadhu, intrand in salonul de la Chailly, am fost izbita de extraordinara lui radiere. Fizionomia lui placuta, infatisarea sa calma si demna, pacea profunda a privirii sale care lasa sa se ghiceasca  puritatea sufletului lui, umila lui simplitate, dragostea lui vadita, faceau sa te gandesti la Mantuitorul pe care i-L slujea. Cuvintele Apostolului au rasarit imediat in sufletul meu:

– ,,Caci nu mai traiesc eu, ci Christos traieste in mine”. Nu mai era necesar sa le auzi de pe buzele lui, caci totul in el chema imaginea Aceluia cu care traia intr-o intimitate constanta.

În Elveția:

Chiar in seara sosirii sale, Comitetul Misiunii sale s-a strans sa expuna lui Sadhu planul de evanghelizare pregatit cu grija: doua adunari aici, trei dincolo, cele zece zile prevazute erau toate egal umplute. Sundar a dat din cap. ,,Nu, nu pot sa accept decat o adunare pe zi, doua poate duminica, niciuna sambata. Trebuie foarte multa rugaciune inainte si dupa evanghelizare, daca intr-adevar se vrea atragerea unei binefaceri spirituale. Mi-ar fi tot asa de usor sa inmultesc reunirile, precum arunc scrisorile la posta, insa nu veti avea din aceasta nici o binecuvantare.

Organizatorii se privira foarte perplecsi. Totul era organizat, anuntat in jurnale, bisericile si salile retinute. In acelasi timp era imposibil sa se insiste. A trebuit sa se revina, sa se telegrafieze, sa se dea peste cap programele.

Părerea altora despre el:

In Anglia, mergand intr-o vizita la o doamna, Sadhu suna la intrare si isi spune numele servitoarei, care a venit sa-i deschida. Tanara fata il privi cu mirare, apoi alergand catre stapana sa, a spus: ,,Doamna, cineva doreste sa va vada, nu i-am inteles numele, insa el seamana cu Isus Christos.

In America in cursul unei adunari, o fetita de patru ani asezata in prima banca, n-a putut sa-si deslipeasca ochii de pe acest personaj misterios cu roba lui lunga de culoarea sofranului. Si cand el  a sfarsit de vorbit, cu vocea clara, mica fetita a intrebat pe mama ei: – “Este Isus?”

Despre răpirea credincioșilor:

“[…] O alta intrebare i-a fost pusa cu privire la venirea Domnului. Cine vor fi aceia care vor fi rapiti in aer in intampinarea Domnului, conform textului din 1Tes. 4:16-17? Vor fi toti cei ce au primit iertarea pacatelor, sau cum gandesc unii crestini, numai cei biruitori de care se vorbeste in epistolele catre cele sapte biserici din Apocalipsa; vor fi cei ce au primit plinatatea mantuirii pe care Christos a adus-o prin moartea Sa pe cruce, adica iertarea si eliberarea din pacat, sau cei ce vor fi sfintiti in intregime, spirit, suflet si trup si pastrati desavarsiti, conform textului din 1Tes. 5:23?

Sadhu a raspuns printr-o imagine: ,,Cand apropiati un magnet de ac, el este atras numaidecat si irezistibil printr-o forta invizibila, pentru ca forta este de aceiasi natura cu magnetul. La fel, cand Christos va reveni, El va atrage la Sine pe toti cei ce vor fi primit natura divina, adica viata lui Christos in ei. Aceia vor fi ridicati in aer, in intampinarea Domnului, printr-o atragere irezistibila. Nimic nu va  putea sa-i retina pe pamant.”

Recomand cu toată deschiderea citirea integrală a cărții.

Proiectul 10.000 s-a incheiat cu bine

Dragii nostri,

cu mare bucurie in suflet va anuntam ca Proiectul 10.000 de sate neevanghelizate s-a incheiat cu bine.

Domnul Dumnezeul nostru a fost nespus de bun si indurator, si a ingaduit ca o mica samanta a Evangheliei sa ajunga in absolut toate satele neevanghelizate ale Romaniei.

Proiectul a inceput in Martie 2012, s-a incheiat in Octombrie 2012, si a constat in expedierea a cate unui colet evanghelistic in toate cele 10.318 sate neevanghelizate din Romania. Au participat peste 150 de voluntari la eforturile de impachetare, expediere, posta, multiplicare, etc.

Aceste colet au continut (cu unele variatii):

– 1 Nou Testament

– 2 carti de marturii Vieti transformate de la Radio Vocea Evangheliei Timisoara

– 1 brosura Ce s-a intamplat de fapt de Pasti

– 1 brosura Cuvantul lui Dumnezeu pt astazi

– 1 CD de la Studio Trinity

– 1 CD cu emisiuni pentru copii de la Trans World Radio

– 1 tractat evanghelistic de la Fundatia New Life

– diverse brosuri pt copii

– diverse alte materiale evanghelistice

– 1 brosura de la AMEC Sibiu

– 4 CD-uri cu emisiuni de la Radio Vocea Evangheliei Timisoara

– 1 DVD cu muzica de la Studioul Speranta

Pe langa faptul ca Dumnezeu ne-a dat banii sa platim absolut toate datoriile, ne-a asigurat si un avans pentru urmatorul Proiect:

REPUBLICA  MOLDOVA  SI  TOATE  SATELE  ROMANESTI  DIN  DIASPORA.

Daca ne ajuta Domnul, vrem sa trimitem in satele romanesti din Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina si la aromanii din Macedonia, Grecia, Albania.

In acest moment nu stim lista exacta a tuturor localitatilor romanesti din diaspora. Orice informatie in directia aceasta ne-ar fi de folos.

Pe langa faptul ca facem ceva important pentru Evanghelie, facem ceva absolut superb pentru limba romana: trimitem literatura, CD-uri si Noul Testament in limba romana in toate satele romanesti din afara tarii.

In Republica Moldova sunt aproximativ 1600 de localitati (mult mai putine decat in Romania), dar mai avem o lista cu aprox 1500 de adrese de scoli si biblioteci. Nu stim deocamdata costurile, sate sunt mai putine, dar posta e mai scumpa, de exemplu timbrul pentru Romania a costat 3 lei, in pentru Republica Moldova costa 9,20 lei. Sunt sate mai putine, dar posta e de 3 ori mai scumpa, si probabil ca la fel de scumpa este si pentru celelalte tari.

Rugati-va impreuna cu noi.

Deocamdata ne bucuram din suflet ca am incheiat cu bine Proiectul 10.000 de sate neevanghelizate in Romania.

Totodata ne rugam pentru noul Proiect: Republica Moldova si toate satele romanesti din diaspora.

Dumnezeu sa va binecuvanteze.

Cu multa dragoste in Domnul Isus Cristos,

Ioan Ciobota si echipa Proiectului 10.000

REACTII:

Iata cateva reactii din cele 10.318 de sate in care am trimis pana acum:

1. JUDETUL GORJ: O doamna de la o primarie: “Va rugam sa ne mai trimiteti inca 5 colete, suntem gata chiar sa le platim. Sau macar Noi testamente sa ne mai trimiteti.”

2. JUDETUL VASLUI: “Mulţumim pentru materialele transmise de Dvs.! Au fost distribuite colegilor. Dacă este posibil, vă rog să mai trimiteţi câteva exemplare din Noul Testament, ca în formatul miniatural din pachet.” (Am mai expediat deja alte 10 Noi Testamente)

3. JUDETUL CLUJ: “Cum m-ati gasit dom’le? Eu sunt consilier local si candidez pentru primarie. Bunica mea a fost pocaita, si eu am stiut toata viata ca trebuie sa fac si eu acest pas, dar mi-am batut joc si am amanat. Dar acum, dupa ce voi iesi primar, ma voi boteza.” Raspunsul nostru: “Nu asteptati sa deveniti primar, ca poate nu va aleg oamenii. Apoi nu asteptati pana la alegeri, ca nu stim daca mai apucam ziua de maine”

4. O primarie undeva in OLTENIA, un “oltean” get-beget: “Nu mai trimiteti dom’le asa ceva in Oltenia, ca nu intereseaza pe nimeni asa ceva aici. Noi avem credinta noastra ortodoxa, iar voi nu va inchinati la icoane, nu va inchinati la sfinti, etc, etc”

De aici a urmat o discutie de vreo 20-30 de minute, despre inchinarea la Dumnezeu, care este CREATOR, sau la Maica Domnului, la sfinti, la icoane, etc, care sunt simple CREATURI. Discutia s-a incheiat din partea interlocutorului nostru cu: “Dom’le, mi-a placut sa discut cu dumneata. Pot sa te mai sun si altadata, sa mai vorbim?”

5. O reactie care m-a intristat, chiar din partea cuiva cunoscut: “Nelule, opreste proiectul asta, ca sunt bani aruncati aiurea, pentru ca nu ai niciun control asupra rezultatelor.” M-am prins la timp ca era acelasi… duh… cu barbatul de la Primaria din Oltenia… Asa ca proiectul VA CONTINUA. Responsabilitatea noastra este sa aruncam samanta, in prima faza, iar unde incolteste sa o ajutam sa creasca, ori prin telefon, ori cu ajutorul Bisericilor din alte sate vecine. Dar CONTROLUL ASUPRA REZULTATELOR il are … Tata… asa ca suntem linistiti.

6. JUDETUL ARGES: „In vremurile nenorocite si triste pe care le traim, cadoul primit de la dumneavoastra a fost ca un pansament pe rana.” (Consilier Stefanesti, jud. Arges)

7. JUDETUL DOLJ: „Am citit tot ce mi-ati trimis, si le dau mai departe din mana in mana, insa doar cu imprumut – dupa cateva zile le cer inapoi si le dau altora”. (Consilier local)

8. JUDETUL HUNEDOARA: „Mama mea este reprezentanta satului nostru in Consiliul local. Printre cartile primite de la dvs. am citit despre o alta carte, pe care nu ne-ati trimis-o, intitulata: PORNOGRAFIA SI DEPENDENTA DE INTERNET – O VIATA IN MINCIUNA”, scoasa tot de Radio Vocea Evangheliei – Timisoara. V-as ruga sa mi-o trimiteti, deoarece si eu si mai multi colegi suntem dependenti de Internet.” (Eleva de liceu sau Scoala Generala)

I-am raspuns ca nu mai avem aceasta carte deoarece nu am mai avut bani si sponsori sa o retiparim, dar i-am indicat site-ul nostruwww.rve-timisoara.ro  de unde o poate citi sau asculta in mod gratuit.

9. Un consilier local: „Eu sunt un om foarte credincios, am fost chiar si la Muntele Athos, dar absolut tot ceea ce mi-ati trimis dumneavoastra parca imi vorbeste mie personal.”

10. JUDETUL SATU-MARE: „Va rugam sa ne mai trimiteti inca 10 colete, ca sa dam tuturor colegilor din Primarie”. (Secretara unei primarii)

11. JUDETUL DOLJ: Secretara Primariei a inmanat coletul cadou doamnei Primar, dar dansa l-a refuzat, fara sa-l deschida. L-a inmanat si domnului viceprimar, dar si acesta l-a refuzat, fara sa-l intereseze ce contine. Secretara l-a lasat vreo jumatate de ora pe masa, nefiindu-i foarte clar ce sa faca cu el. Pana la urma s-a hotarat sa-l dechida. Reactia secretarei? „Doamne, Tu mie personal mi-ai trimis toate aceste carti si CD-uri”. Extraordinar!

12. JUDETUL DAMBOVITA: Cineva ne-a rugat sa mai trimitem inca 1 colet pentru o Biblioteca Comunala.

13. JUDETUL GIURGIU: Cineva ne-a rugat sa mai trimitem inca 1 colet pentru o Primarie din judet.

14. In unele localitati in care am trimis colete am incercat ulterior sa organizam evanghelizari sau macar intalniri cu cei care au primit coletul. Un barbat din Sulina a primit un CD in timpul unei astfel de evanghelizari. Fratele din Tulcea care a tinut legatura cu el ne istoriseste: “M-a cautat si mi-a spus ca a primit de la noi un CD cu Documentarul despre  Avort intitulat: “CE  NUME  I-AI  DA  COPILULUI  TAU  NENASCUT ?”.

Mi-a spus ca a plans mult in timp ce asculta CD-ul. Am petrecut cateva ore cu el, mi-a spus despre viata lui. In concluzie, daca nu era de acord cu avortul atunci cand sotia lui l-a intrebat, poate nu se mai ajungea la divort… Cu siguranta copilul i-ar fi apropiat mai mult.

Acest barbat mi-a spus ca vine in Tulcea si vrea sa ne intalnim sa stam de vorba.

Ma bucur ca Dumnezeu il cerceteaza. Multi oameni nu au timp sa stea de vorba cu noi, insa materialele pe care le dam, sunt citite si ascultate in momente planificate de Dumnezeu.”

15. Din judetul Iasi, mai multi barbati din sate diferite, dar care ziceau cam acelasi lucru: „Dom’le, eu sunt ortodox. Eu va trimit coletul retur daca materialele pe care mi le-ati trimis in colet nu sunt ortodoxe. Noi avem preotii care sa ne invete, nu avem nevoie de asa ceva, ce ne-ati trimis dvs.”

Raspuns: „Domnule, daca dumneavoastra credeti in Maica Domnului, in sfintele moaste, in sfanta cruce, in sfinti si in icoane, in Biblie, atunci acest colet este PENTRU dumneavoastra. Daca nu credeti in toate acestea, atunci aruncati-l la gunoi, sau trimiteti-l retur sau dati-l cuiva care crede”

16. Din judetul Alba, un consilier local: „Chiar acum am deschis coletul impreuna cu sotia si citim amandoi si ascultam CD-urile pe care ni le-ati trimis. Va multumim frumos”

17. O primarie din judetul Arges, o doamna foarte suparata: „ Cine v-a solicitat acest cadou?” Raspuns: „Cadourile nu se solicita. Cadourile pot fi refuzate, dar nu se solicita”

Doamna suparata: „Sa nu mai trimiteti asa ceva, ca dumneavoastra aveti alta credinta si nu sunteti ortodocsi. Nu aveti voie sa faceti propaganda”

Raspuns: „Doamna, asta nu ne puteti interzice dumneavoastra. Nu este propaganda, este doar un cadou. Daca credeti in Domnul Isus Cristos, in Dumnezeu, in Biblie, pastrati acest cadou, daca nu, aruncati-l. Nu va vom mai trimite decat daca solicitati dvs personal:) ”

18. Din judetul Olt, sotia unui consilier local: „Sotul meu este consilier local si cadoul de la dvs a ajuns la noi acasa. Va multumim din suflet, mult de tot. Ne-am bucurat mult ca ne-ati trimis acest cadou.”

19. Nea Vasile, Primarul din comuna…. „Nea Ioane, am primit coletele astea de la mata, ce-i cu ele?” Raspuns: „Nea Vasile, nu sunt politica, finante, etc, sunt pentru sufletul dvs.” „Nea Ioane, multumesc frumos si Doamne ajuta”

20. Un consilier din Zarnesti, „Bai (…) sa nu mai trimiti bai asa ceva aici. Noi avem preoti care ne coordoneaza, nu ne trebuie asa ceva. Sa ceri aprobare de la preotii nostri cand vrei sa trimiti asa ceva in Zarnesti. Noroc ca m-am uitat ce contine coletul de la tine, inainte sa-l duc acasa, ca era sa-mi spurc casa, bai (…) „

Raspuns: „Domnule, sigur vom asculta mai mult de Dumnezeu decat de oameni, asa ca VA PROMIT ca vom trimite oridecate ori ne pune Dumnezeu pe inima, INDIFERENT ce spuneti dvs. Dar vom trimite altcuiva, tot in Zarnesti, nu va vom mai trimite dvs. Daca nu va place cadoul primit, il puteti arunca la gunoi, (poate il gaseste cineva cu alta inima), sau il puteti da altcuiva”

Consilierul suparat: „Asta am facut bai (…), l-am aruncat pe foc !”

Raspuns: „Domnule, imi pare rau de dvs. In acel colet, asa cum ati vazut si dvs, era si un exemplar din NOUL TESTAMENT al Domnului nostru Isus Cristos. Daca l-ati aruncat pe foc, este problema dvs. Nu va zic sa va amenint, ci ca sa va fac atent la ceea ce ati facut. Inca mai aveti vreme sa va pocaiti.”

21. O doamna functionara la o Primarie din jud.Iasi: „Va multumim din suflet. Il voi pune pe domnul Primar sa va scrie o scrisoare de multumire.”

22. Un consilier din judetul Prahova: „Va multumesc mult pentru cadou. Aveam carti sfinte de la ortodocsi, de la catolici, dar cele de la dvs sunt clare, le pot intelege, pot pricepe despre ce e vorba. Le voi citi toate”

23. Un consilier din judetul Suceava a dat coletul la manastirea…. Parintele duhovnic de la manastire m-a sunat. Discutia s-a desfasurat cam asa:

Preotul: “Domnule, nu aveti voie sa faceti asa ceva, sa trimiteti asemenea materiale.”

Ioan Ciobota: “Domnul Isus Cristos ne-a poruncit sa vestim Evanghelia, acum doar n-ati fi dumneavoastra mai mare decat Domnul Isus Cristos, ca sa ne interziceti sa vestim Evanghelia curata”

Preotul: “Dom’le, dumneavoastra smintiti oamenii cu asemenea materiale.”

I.C.: “Parinte, dumneavoastra smintiti oamenii cu moastele, cadavrele si mortii pe care ii purtati in spate prin orase, sa vina lumea sa pupe oase de moaste de cadavre si de morti. Isus Cristos, Domnul vietii, laudat sa fie Numele Lui, cu siguranta nu priveste cu placere la ceea ce faceti, ci cu scarba”

(Dupa vreo 40 de minute de discutii)

Preotul: “Domnule Ioan, va vad un om sincer. Vreau sa va marturisesc ca eu vreau sa va fac pe dumneavoastra ortodox”

I.C.: “Parinte, si eu va marturisesc sincer, eu vreau sa va trag pe dumneavoastra la Cristos”

Preotul: “Dar eu sunt la Cristos !”

I.C.: “Daca ati fi la Cristos, nu ati umbla prin orase cu morti, cu moaste de cadavre in spate, cu multimi de oameni orbiti de dumneavoastra. Inchinarea dvs la Sf.Parascheva, la Sf.Dumitru, la Maica Domnului este o COMUNICARE CU MORTII. Iar Biblia spune sa nu fie la tine nimeni care se ocupa cu ghicitoria, care cheama mortii, etc.

Doar lui Dumnezeu sa te inchini si doar Lui sa-i slujesti.”

La final m-a invitat sa-l vizitam la manastire, sa stam de vorba.

24. Din judetul Alba, ne-a sunat sa ne multumeasca un consilier caruia i-a murit baiatul acum 6 luni in accident. Era student anul 3 la Cluj, era intr-o masina cu alti 3 prieteni si au intrat intr-un TIR. Au murit toti 3. Acest tata ne-a multumit mult pentru coletul cadou, a fost ca o mangaiere pentru el si familia lui.

25. Un consilier: “Am ascultat si am vazut marturiile si am fost incurajati, si eu si sotia mea.”

autor: Ioan Ciobota

Câteva sfaturi pentru predicatori….

Tags

,

Nu vă cereți scuze. Dacă aveți mesajul lui Dumnezeu, transmiteți-l;dacă nu, vedeți-vă de treabă. Faceți introduceri scurte. Spuneți la început tot ce aveți mai bun de spus și încheiați înainte de a deveni banali. Nu stricați apetitul pentru masă servind prea multă ciorbă chioară. Lăsați-vă eul lângă amvon și duceți-L acolo numai pe Isus…

Este nevoie de un ciocan rece pentru a îndoi un fier cald. Încălziți-I pe oameni, dar mențineți ciocanul rece. Nu strigați și nu zbierați. Prea multă apă oprește roata morii și prea mult zgomot înăbușă înțelegerea. Vasele goale sună cel mai tare. Praful de pușcă nu este totuna cu glontele. Tunetul nu este tot una cu trăznetul. Dacă dispuneți de trăznet, vă puteți permite să tunați și să fulgerați, dar nu încercați să tunați dintr-un nor gol…

Nu-i ocărâți pe oameni. Nu-i certați pe credincioșii care vin la biserică în zilele ploioase din cauza celor care nu vin. Predicați cât de bine puteți în adunările mici. La fântână, Isus a predicat unei singure femei,și apoi ea a chemat întreaga Samarie să vină să-L asculte…

Nu repetați, spunând: „Așa cum am mai spus…“ Dacă ați spus acele lucruri înainte, spuneți apoi ceva diferit. Nu folosiți cuvinte pe care nule puteți defini. Încetați să declamați și începeți să vorbiți oamenilor. Abandonați tonurile bombastice și sacre și faceți-vă asemenea unuicopilaș. Schimbați subiectul dacă vedeți că nu merge. Altfel vă obosițiși pe voi și pe cei ce vă ascultă. Nu predicați până când mijlocul predicii voastre îngroapă începutul și acesta la rândul lui este înghițitde încheiere. Priviți-i pe oameni direct în față și trăiți ca și cum nu v-ar fi teamă de ei.

Inspirați adânc, umpleți-vă plămânii cu aer și mențineți-i plini. Opriți-vă să respirați înainte de-a vă epuiza toată rezerva de aer… Este mai ușor să pui în mișcare o moară cu un lac de acumulare plin decât cu unul gol. La început fiți moderați. Deschideți ecluza numai puțin; când ajungeți pe la jumătate o mai deschideți puțin; când sunteți aproapede încheiere,  deschideți-o de tot pentru a opera la întreaga capacitate.

Ochiți ținta. Trageți! Vedeți unde a căzut lovitura și apoi mai trageți o salvă. Organizați-vă predicile; cuvintele voastre trebuie să semene cu niște gloanțe…

Autor: Burt McCafferty în The Weekly Evangel (27 ianuarie, 1917)