de Cristian Boariu

Oh Doamne… cuvintele Tale, sublime, marete,
M-ating fiecare, cand ziua e rece,
Cand frunza iar cade, cand toamna apare,
Cand vantul iar sufla, cand rana ma doare…

Lucrarea-nceputa, O Tata cu Tine,
As vrea plin de ravna, umila sa-mie fie,
Cu pace, cu har si cu multa iubire,
Sa fiu pentru lume, oricand, marturie.

Prin harul Tau Tata, sa-mi creasca credinta,
Sa nu pot Oh Doamne striga biruinta,
Pan’ ceasul de lupta si lunga-mi carare,
Sfarsi-voi la Tine, in marea splendoare.

Cand toamna se trece, si inima-mi plange,
Gandesc ca o data la Tine voi merge,
Gandesc ca in anii ce-mi stau inainte,
Vei fi pentru mine un Prea Bun Parinte…

O voce ce striga, un glas care cheama,
Spre locuri divine, spre timp far’ de toamna,
Spre locuri de pace, de calda iubire,
Cand inima trista, nicicand n-o sa fie.

10 Octombrie 2009