Terminase Isus de predicat in acea zi, in acel loc, si tocmai cand era gata sa plece, vine un tanar, I se inchina, si il intreaba de felul in care poti avea viata vesnica. Ii enumera Isus poruncile iar el confirma ca le-a pazit cu grija. Culmea, Isus nu il contrazice ci il iubeste spunand-ui: “Îţi lipseşte un lucru…”

Urmeaza un paradox…. Tanarul pleaca, si desi Isus il iubeste nu striga dupa el cum ne-am fi asteptat noi: “Hei, tinere, nu-I chiar asa cu pocainta. Vino aici cu ucenicii, umblam impreuna, predicam,  evanghelizam, mai auzi si tu cateva chemari, mai vezi ceva minuni, si in 3-4 ani o sa rezolvi tu si lucrul asta.”. E greu de inteles cum de nu s-a intors Isus catre ucenici sa le spuna: “Dragii mei, eu am fost cam dur cu el…daca mai vin la voi tineri din astia sa le spuneti totusi ca se poate si mai usor cu lucrurile sfinte….”.

Traim vremuri cand sunt pline adunarile de pocaiti la care le lipsesc multe lucruri. Spunea un pastor: “Daca le spun de probleme si pacatele in care traiesc pleaca toti si raman singur”. Si daca nu le spui? Da, iadul va fi plin de pocaiti carora le-a lipsit un singur lucru! Si culmea, cu toate ca Isus i-a iubit!

Citeam cu lacrimi ieri intr-o adunare textul in care Dumnezeu ii spune lui Moise: “Destul! Nu-mi mai vorbi de lucrul acesta!” Sunt infiorat in Duhul meu sa vad ca un om caruia Domnul ii vorbea gura catre gura, care era cel mai bland om pe pamant, care traise zeci de ani cu gandul la Canaan, ramane doar cu o poza a tarii promise, vazute de departe, de pe muntele Pisga. Daca I se intampla asta Mariei sau lui Aaron, mai intelegeam…. Dar lui Moise??? Pentru un singur lucru? Doar pentru ca a lovit stanca si nu i-a vorbit?“Doamne dar chiar asa dur esti?”

Lipsesc atatea lucruri in familii… Familiile crestine plang la filme (“crestine”) impreuna dar nu plang la rugaciune impreuna. Barfesc duminica la amiaza, la masa, pe slujitori, dar nu se roaga pentru ei, desi trimit bilete la amvon la aceiasi slujitori, cand copilul lor e in spital. Ies fetele pocaitilor din casa in blugi stramti la scoala, si in rochii mulate pe corp la biserica, si se mira pastorul de ce nu e har in biserica. Stau baietii pe site-uri murdare in camera lor singuri si se intreaba adunarea de ce grupul de Lauda si Inchinare nu canta cu foc. In cele mai multe familii, jocurile pe calculator ocupa un loc de cinste, iar “Biblia povestita copiilor” e aruncata undeva dupa un dulap. La marturisire, se aduna atatea lucruri lipsa si se intreaba pastorii: “De ce??? Ca doar le-am predicat zeci de ani”. Nu se mai pocaiesc vecinii nostri la evanghelizari, la predici pe puncte, fanfare, cor etc desi Ninivenii s-au pocait la o singura propozitie (nu pentru ca nu sunt predici bune ci pentru ca pocaitii din adunare nu mai traiesc pocainta!).

Haideti sa ne punem intrebarea: ce lucru imi mai lipseste? Mai bine sa ne-o punem noi acuma decat sa ne spuna Domnul la judecata: “Niciodata nu v-am cunoscut”. “Doamne, dar am cantat in fanfara 10 ani, in cor 12 si chiar am fost la biserica in fiecare duminica dimineata si seara”. “Degeaba, ti-a lipsit un singur lucru. Stiai despre ce e vorba, stiai ca eu cer o pocainta intreaga dar ai sperat mereu ca ‘merge si-asa’.”

Cand iti lipseste un singur lucru… nu intri in Rai.