Pentru ca traim o perioada critica cand tot mai multi spun: “Interiorul conteaza frate, nu exteriorul” recomand lectura unor pricinpii deosebit de importante.

1. PRINCIPIUL 1. Hainele si infatisarea exterioara sunt un important indicator al caracterului. Hainele si infatisarea exterioara sunt cele mai puternice moduri de comunicare, nu doar a starii noastre socio-economice, dar de asemenea si al valorilor morale pe care le pretuim.

2. PRINCIPIUL 2. Impodobirea cu bijuterii, cosmetice, haine scumpe, descopera mandria din interior si vanitatea, care sunt distructive pentru noi insine si pentru altii. Am descoperit acest adevar implicit mentionat, prin cateva exemple negative, si explicit prin indemnurile apostolilor Pavel si Petru. Isaia mustra pe femeile evreilor pentru mandria lor exprimata prin impodobirea corpurilor lor din cap pana la picioare, cu bijuterii si haine scumpe. Ei au ispitit pe conducatorii natiunii, care de fapt au condus intreaga natiune la nesupunere si la pedeapsa divina. (Isaia 3,16-26).

Izabela este renumita pentru efortul ei de a seduce pe israeliti la idolatrie. Coruptia launtrica a inimii ei este descoperita prin ultimul episod al vietii ei, in care s-a facut atragatoare pictandu-si ochii si impodobindu-se pentru momentul sosirii lui Iehu, noul Rege. (2 Regi 9,30). Dar regele nu s-a lasat ademenit, si ea a murit intr-un mod rusinos. Izabela a ramas un simbol al seductiei in istoria Biblica (Apoc. 2,20).

Ezechiel descrie apostazia lui Israel si Iuda prin alegoria celor doua femei, Ohola si Oholiba, care, ca si Izabela, si-au pictat ochii si s-au acoperit cu bijuterii pentru a atrage pe barbati sa comita adulter (Ezec 23). In aceasta alegorie gasim din nou cosmeticele si ornamentele asociate cu seductia., adulterul, apostazia si pedeapsa divina.

PRINCIPIUL 3. Pentru a experimenta innoirea spirituala si impacarea cu Dumnezeu, e necesar sa lepadam toate obiectele idolatre, inclusiv bijuterii sau alte ornamente. Am vazut acest adevar in special in experienta familiei lui Iacov la Sihem, si a israelitilor la muntele Horeb. In ambele situatii au fost lepadate podoabele pentru a se produce impacarea cu Dumnezeu.

La muntele Horeb, Dumnezeu a cerut Israelitilor sa lepede podoabele ca dovada a sincerei lor pocainti: “Acum scoateti-va podoabele de pe voi si voi vedea ca va voi face!” (Ex. 33,5). Raspunsul a fost tot pozitiv: “Copiii lui Israel si-au scos de pe ei podoabele si au plecat de la muntele Horeb.” Expresia “Au plecat de la muntele Horeb” ne arata ca Israelitii pocaiti au facut un legamtnt la Horeb de a renunta la folosirea podoabelor cu scopul sincer de a se supune lui Dumnezeu. In ambele evenimente de la Sihem si de la Horeb, lepadarea podoabelor a fost pregatitoare pentru innoirea legamantului cu Dumnezeu.

Aceste experiente ne invata ca purtarea bijuteriilor inseamna revolta contra lui Dumnezeu, deoarece acestea hranesc proslavirea de sine. Lepadarea podoabelor faciliteaza impacarea cu Dumnezeu deoarece aceasta incurajeaza o atitudine umila. Este important sa ne amintim ca pentru a experimenta innoirea spirituala si reforma, avem nevoie sa lepadam din inimile noastre idolii pe care-i adoram, fie ei bijuterii, cosmetice, haine ne-modeste, scopuri profesionale, masini, case, si sa le inlocuim cu adorarea lui Dumnezeu.

PRINCIPIUL 4. Crestinii trebuie sa se imbrace modest si decent, aratand respect fata de Dumnezeu, fata de sine si fata de semeni. Acest principiu este regasit in cuvintele grecesti “kosmios” si “aidos” care inseamna “ordonat” si respectiv “decent”. Apostolul Pavel le foloseste ca sa descrie podoabele potrivite pentru o femeie crestina (1 Tim. 2,9). Aceasta inseamna ca un crestin trebuie sa se imbrace ordonat, cuviincios, decent, fara a cauza rusine sau stanjenire lui Dumnezeu, altora sau tie insuti.

PRINCIPIUL 5. Crestinii trebuie sa se imbrace sobru (dex: cumpatat, simplu) , evitand orice dorinta de a se expune pe sine prin haine stralucitoare, cosmetice sau bijuterii. Acest principiu este regasit in termenul “sophrosyne” folosit de Pavel pentru a descrie podoabele potrivite pentru un crestin (1 Tim 2,9). Am vazut ca termenul descrie o atitudine mentala de autocontrol, o atitudine care determina toate celelalte virtuti. Pavel recunoaste ca autocontrolul este indispensabil pentru un crestin ca sa se poata imbraca modest si decent. Motivul este ca infatisarea exterioara modesta si decenta deriva din exercitarea autocontrolului.

Pavel descrie o femeie crestina convertita ca fiind cea care se imbraca sobru, prin restrangerea dorintei ei de a se expune pe sine prin purtarea de pieptanaturi elaborate, margaritare, sau haine scumpe (1 Tim 2,9). Exteriorul ei nu trebuie sa zica: “Uite-ma, admira-ma!”, ci “”Uite cum Hristos m-a schimbat din interior, spre exterior!”. O femeie care a fost eliberata de la preocuparea de a fi obiect al admiratiei, nu se va teme sa poarte aceeasi imbracaminte prea des, daca este bine croita, ordonata si se potriveste.

PRINCIPIUL 6. Purtarea inelelor nu este compatibila cu principiul biblic al modestiei: in decursul istoriei, de la un inel s-a ajuns la tot felul de bijuterii. Principiu se regaseste in dezaprobarea purtarii de bijuterii ornamentale (1 Tim 2,9; 1 Petru 3,3-4; Gen 35,2-4; Ex. 33,3-5). Singurul inel mentionat in Biblie de cateva ori este inelul cu sigiliu (Ier 22,24; Gen 41,42; Estera 3,10.12; Luca 15,22), care era folosit pentru sigilarea documentelor si contractelor. Purtarea inelului cu sigiliu nu este condamnata in Biblie, probabil pentru ca era privit ca un instrument al autoritatii si nu ca un ornament.

Apoi, ceea ce s-a intamplat in Biserica crestina de la inceputuri, s-a repetat mai tarziu in denominatiunile moderne. Cele doua exemple analizate, si anume Biserica Metodista si Mennonita, urmeaza acelasi tipar. In prima etapa nici bijuterii si nici macar inelul de logodna nu era admis. In a doua etapa s-a facut o concesie doar pentru inelul de logodna. In ultima etapa concesia pentru verigheta a devenit un pretext pentru purtarea oricarui fel de bijuterii, inclusiv inele ornamentale.

PRINCIPIUL 7. Crestinii trebuie sa respecte deosebirile de gen in imbracaminte prin purtarea de haine care afirma identitatea feminina sau masculina. Acest principiu este clar aratat in Deut. 22:5, care interzice purtarea hainelor celuilalt sex. Am vazut ca in Biblie se da o mare importanta pastrarii deosebirilor de gen in haine ca si in rolurile functionale, deoarece acestea sunt fundamentale pentru a intelege cine suntem si ce rol vrea Dumnezeu sa indeplinim.

Hainele ne definesc identitatea si ne ajuta sa dezvoltam o noua identitate. Este adevarat nu numai ca suntem ceea ce purtam, dar si ca devenim ceea ce purtam. O femeie care vrea sa arate ca un barbat se va imbraca ca un barbat. La fel, un barbat care vrea sa fie tratat ca o femeie, va folosi articole femeiesti: bijuterii, parfumuri, haine impodobite. Aceasta inseamna ca atunci cand confundam elementele de gen prin haine fara gen, pierdem treptat identitatea de barbat sau de femeie si experimentam o criza a identitatii si confuzie de roluri.

Am vazut ca confuzia de roluri este prezenta astazi in camin, la locul de munca si la Biserica, devenind un serios obstacol in intelegerea rolurilor de barbat si femeie. Crestinii trebuie sa recunoasca ca incercarile de azi de a elimina distinctiile de gen, in special prin folosirea de haine fara gen, reflecta efortul lui Satana de a distruge ordinea si frumusetea creatiei lui Dumnezeu.

CONCLUZII. Nu hainele ne fac crestini, dar crestinii isi exprima identitatea prin hainele lor si prin infatisarea exterioara. Biblia nu prescrie un anumit tip de haine pentru barbati si pentru femei, dar ne cheama sa aplicam simplitatea si stilul de viata al lui Hristos, nepretentios, in haine si infatisarea exterioara.

A urma pe Isus in ce priveste imbracamintea si podoabele inseamna a sta deoparte de practicile multimii privind cosmeticele, bijuteriile, etc. Pentru aceasta e nevoie de curaj. Curajul de a nu te supune la poruncile modei, ci de a te lasa transformat de invataturile Cuvantului lui Dumnezeu (Rom 12,2); curajul de a distinge intre capriciile modei care se schimba si de a pastra stilul permanent; curajul de a exprima iubirea din caracterul lui Hristos, nu prin decoratii exterioare “cu aur, pietre scumpe sau haine scumpe” (12 Tim 2,9), ci prin infrumusetarea interioara a sufletului cu virtutile inimii, un spirit bland si linistit care este de mare pret in ochii lui Dumnezeu” (1 Petru 3,4); curajul de a te imbraca modest, decent si sobru.

Infatisarea exterioara este un martor tacut dar vizibil al identitatii noastre crestine, care sa spuna lumii ca noi traim pentru a-L proslavi pe Dumnezeu si nu pe noi insine.

Extras din cartea “Imbracaminte si podoabe” de Samuele Bacchiocchi