Ultimul lucru pe care cineva și l-ar da (în mod fizic vorbind) din trupul său ar fi inima.

În cele spirituale lucrurile stau exact invers. Primul lucru pe care Dumnezeu ni-l cere este inima noastră…

Proverbele 23:26 “Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele. “

E dureros să întâlnești oameni care după zeci de ani de mers la adunare i-au dat lui Dumnezeu doar o ureche. Ascultă predică cu ea duminica iar cu cealaltă bârfele din timpul săptămânii.

E dureros să întâlnești persoane care îi dau lui Dumnezeu doar un ochi. Iar cu celălalt privesc spre lucrurile păcătoase ale lumii din jur.

E dureros să întâlnesti frați și surori care îi dau lui Dumnezeu doar o mână: cea stângă când au nevoie de El iar cu dreapta țin puternic de lucrurile materiale. Sau oameni care îi dau lui Dumnezeu doar un picior. Unul pe maratonul premiului veșnic iar celălalt pe maratonul câștigului vremelnic.

Oamenii jumătăților de măsură sunt oamenii care nu au avut parte încă de transplantul de inimă. Oameni care negociază pocăință în fiecare zi, care întreabă mereu: “Da unde scrie în Biblie că-i păcat asta?”, care iubesc cu vorba, care promit și uită ce au promis, care sunt primii când e vorba de interesul personal.

Dacă îi dai lui Dumnezeu inima ta să nu te neliniștești că nu ți-o va mai da înapoi. Lasă-L să ți-o schimbe. Inima de piatră cu inima de carne.

Ezechiel 11:19 “Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne, “

Oamenii cu inima de carne sunt oamenii care simt nevoile celor din jur, care stau cu capul pe pieptul Domnului Isus, care sar primii pentru interesul altora, care n-au nevoie de multe îndemnuri pentru a face fapte bune. Oamenii care zâmbesc sincer, care nu te lovesc pe la spate, care leagă rănile celor căzuți, care își tocesc genunchii în mijlocire pentru alții.

Problema creștinismului actual e că are destui membri la secretariat ce nu au trecut prin sala de operație.

Trezirea creștinismului actual poate începe cu tine. Transplantul spiritual de inimă este o operație care se face pe viu la un om mort ca el să învie și să nu mai moară niciodată…

Ești pregătit? Să întrăm în sala de operație….

Joi, 23 iulie 2015 între orele 9.00-10.00 seara,  am început să am frisoane, să tremur, să mă  doară foarte tare capul, iar febra mi-a cuprins  tot corpul. Am fost luată şi dusă în două  cearşafuri la Reanimare. Înainte de a mă duce,  am simţit că eram pe moarte. M-au pus pe un  pat în perfuzii şi au aşezat peste mine cearşafuri  cu apă călduţă, apoi cu apă rece. În tot acest  timp, o voce îmi spunea: „Pregăteşte-te că  trebuie să mori. Verifică-ţi viaţa. De patru zile nu  ai stat de vorbă cu Mine. Dacă tu mori acum,  cum este viaţa ta, starea ta? Unde merge  sufletul tău?…Verifică-ţi viaţa. Care este starea  ta înaintea Mea? ”

M-a apucat o frică şi o groază mare pentru că mi-am adus aminte de câteva greşeli uitate, pentru care nu mi-am cerut iertare la timp. Vocea mi-a spus: „Cheam-o pe mama ta şi cere-ţi iertare.” Am cerut să mi se dea telefonul să vorbesc cu ea cât mai repede pentru că ştiam că nu mai aveam timp. După aceasta, vocea mi-a spus: „Fă rugăciune Domnului să te ierte pentru toate păcatele.” Altfel, Dumnezeu mi-a spus că nu mă voi mai întoarce şi că merg în iad cu ele. Am făcut rugăciunea şi când m-am oprit, vocea mi-a spus: „Trebuie să treci printr-o experienţă în care să vezi raiul şi iadul.” Vocea a făcut o pauză şi apoi a zis: „Nu… vei merge să vizitezi doar iadul.”

Trupul meu începuse să sară şi am văzut pentru câteva clipe doctoriţele care încercau să mă ajute şi au început să mă resusciteze spunându-mi: „Trezeşte-te…”. Ochii mi s-au închis, nu am mai simţit nimic, eram inconştientă şi duhul mi-a ieşit din trup. Din acel moment nu am mai ştiut nimic ce se întâmpla cu trupul meu, nici ce era pe pământ. Era întuneric şi imediat în acel întuneric am auzit o voce care spunea: „ Viaţa, viaţa ta, viaţa ta… De asta eşti aici.” În acel moment, mi s-a derulat întreaga viaţă până în acel moment. Mi-am văzut părinţii şi tot ce am făcut legat de ei, un coleg cu care am avut mai multe discuţii şi dispute, liceul, biserica şi locul unde am trăit. Pe parcursul întregii vieţi am putut observa toate gândurile (gânduri de răzbunare, de a-mi face singură dreptate, de a domina), atitudinile, stările şi faptele pe care le-am făcut pe pământ (câteodată nu-L pusesem pe primul loc în viaţă pe Dumnezeu, obsesia cu şcoala, nu aveam o relaţie zilnică cu El, luam unele decizii de una singură, răspundeam părinţilor, uitam să citesc Biblia şi îmi ocupam timpul cu alte lucruri).

Vocea mi-a spus: „Oamenii de cele mai multe ori cred că ajung în iad cu păcate <<mari>>( hoţie, curvie etc.). Nu există păcate mari şi păcate mici, păcatul e tot păcat. Dar sunt anumite păcate mici, trecute cu vederea, nebăgate în seamă (tot în  iad te duc), care încep cu:

• Gânduri nepotrivite- Totul începe de la un gând. Orice gând dacă nu îl faci rob ascultării de Hristos, poate fi o pricină de cădere, de păcătuire, de care diavolul se foloseşte pentru a se înfăptui păcatul;
• Atitudini- faţă de Dumnezeu, de oameni; atitudine de mândrie, superioritate etc;
• Stări- starea de păcat în care te complaci, de amărăciune, indiferenţă, nepăsare, deşi Dumnezeu îţi vorbeşte prin conştiinţă;
• Motivaţii greşite- motivaţiile de care eşti condus în viaţă;
• Scopuri ascunse- ceea ce faci în ascuns în gândul tău, cu subînţelesuri;
• Intenţii ascunse- când spui sau faci ceva dând impresia că o faci cu intenţie bună, dar în gândul tău e altceva; la fel e şi cu gluma, cuvinte spuse cu mai multe înţelesuri, sau vrei să ataci o persoană prin vorbele tale;
• Dorinţă de răzbunare- când plănuieşti chiar numai în gând cum să te răzbuni, să faci rău etc;
• Dorinţă de a-ţi face dreptate singur, de a dovedi că ai dreptate, sau îţi vine să pedepseşti o persoană pentru că nu a fost de acord cu tine;
• Compromis- chiar în cele mai mici lucruri, în gânduri;
• Făţărnicie- când ţie îţi îngădui anumite lucruri, dar judeci aspru şi dai altora lecţii de viaţă;
• Ipocrizie- când nu eşti sincer, cinstit cu Dumnezeu şi cu oamenii;
• Neascultare- de Dumnezeu sau de oameni (părinţi, conştiinţă şi adevertismentele lui Dumnezeu);
• Minciună- acele lucruri de care spunem că sunt „mici” şi le spunea doar pentru a scăpa dintr-o situaţie şi să ieşim bine, pozând ceva;
• Judecată- ce judeci la alţii, ajungi să cazi tu în aceleaşi lucruri, fără ca tu să te mai judeci şi să te cercetezi în faţa Domnului.
• Critică- critică cu privire la Dumnezeu, ţară, biserică, slujitori, părinţi, oameni etc;
• Împărtăşirea unor vorbe- bârfă, vorbe pe care conştiinţa te îndeamnă să nu le spui, dar treci peste şi le spui, ştiind că nu zidesc pe nimeni şi nu va ieşi nimic bun din asta, decât vei aduce întristare, amăgire, dezamăgire, regret şi ruşine;
• Prefăcătorie- când pozezi bine în faţa oamenilor, dar nu eşti în regulă în relaţia cu Dumnezeu, ai o inimă împărţită, o viaţă dublă, şi încerci să mulţumeşti şi duhul şi firea, şi pe Dumnezeu şi lumea;
• Răzvrătire- faţă de Dumnezeu şi părinţi, dar tu nu vrei să asculţi, să te laşi îndrumat cum trebuie să te porţi, să vorbeşti, să faci, fără a te lăsa învăţat de nimeni şi nimic;
• O viaţă fără pasiune pentru Dumnezeu- dacă faci lucruri din rutină, din obişnuinţă, mânat de alţii, de ochii oamenilor, şi nu dintr-o inimă sinceră, curată şi dedicată lui Dumnezeu;
• Dacă nu ai o relaţie şi un timp cu Dumnezeu- zilnic, fără a oscila, sau cu pauze de zile întregi fără să vorbeşti cu El;
• Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţă- când Îl înlocuieşti pe El cu alte obsesii sau lucruri; dacă eşti prea legat de pământ şi trăieşti pentru: lucrurile de jos, pieritoare; dacă inima ta este legată de acest pământ;
• Prea multe îngrijorări- cu privire la viaţă, viitor, şcoală, căsătorie, copii, pământul acesta;
• Dorinţă de a-ţi purta singur de grijă- ca om trebuie să te îngrijeşti de tine, familie etc, dar nu trebuie să exagerezi, să te îngrijorezi, să te laşi legat de ele; Domnul mi-a spus: <<Singura ta grijă pe acest pământ trebuie să fie să ai o relaţie zilnică cu Mine, să fii permanent conectată cu gândul şi fiinţa ta la Mine, să te gândeşti la lucrurile de sus, nu la cele de jos, iar restul ţi le voi da Eu pe deasupra, Mă voi ocupa Eu de tot ce ai nevoie pe pământ (Matei 6.33)>>;
• Piatră de poticnire- Domnul mi-a spus: <<te-am creat să fii lumină, un exemplu pe pământ, nu să fii o piedică, o ispită pentru alţii>>;
• Mândria- când te vezi mai bun, mai credincios decât alţii, crezând că eşti cineva sau ceva pe pământ;
• Dorinţă de superioritate- când întotdeauna tinzi spre mai mult sau mai sus, dar cu gând de a te compara cu oamenii şi a te vedea pe tine mai sfânt, mai credincios, mai bogat decât alţii;
• Nemulţumire- când nu eşti recunoscător Domnului pentru ceea ce ai;
• Cârtire- când te plângi lui Dumnezeu sau oamenilor de viaţa ta, de casă, de familie, de şcoală, de soţ, de soţie etc. Când pui întrebări nebune ca: <<De ce Doamne?, De ce am viaţa asta, familia asta, şcoala asta?, De ce trec prin încercările astea?, De ce ai îngăduit să trec prin asta?>>;
• Compararea cu alţii- când te compari şi întrebi: <<De ce arat aşa?>>, sau doreşti să fii altcineva, să fii în locul altora etc;
• A copia pe alţii fără a fi tu însuţi- când iei un exemplu uman şi vrei să fii, să te comporţi ca el, ca ea etc; Domnul a spus: <<Tu eşti mai mult duh decât trup fizic. Pentru fiecare duh este trasat un drum, un destin, o cale pe care trebuie să o parcurgă. Fiecare duh este individual, special creat de Mine, în care am pus anumite trăsături, încredinţări personale, un nivel de credinţă pe care să-l aibă şi fiecare duh când se va prezenta înaintea Mea, va răspunde de tot ce Eu i-am încredinţat. De aceea nu trebuie să imiţi pe cineva, sau să fii o copie. Trebuie să fii TU ÎNSUŢI, cu toată frumuseţea şi individualitatea pe care ţi-o dau numai Eu.>>
• Dacă îţi orientezi viaţa şi deciziile după placul oamenilor- dacă asculţi mai mult de oameni decât de Dumnezeu; dacă te lupţi să impresionezi oamenii, să fii pe placul lor, şi te interesează mai mult părerea lor decât părerea lui Dumnezeu;
• Dacă nu te laşi călăuzit de Mine- dacă Dumnezei îţi spune să faci ceva, să mergi undeva, să spui cuiva ceva, să ajuţi pe cineva, iar tu te gândeşti la cum va reacţiona omul, ce va zice, ce vor zice alţii etc. Domnul mi-a spus: <<Dacă eu ţi-am pus în gând un anumit lucru, dacă ţi-am spus să faci ceva, trebuie să acţionezi imediat. Dacă te-am trimis undeva, trebuie să mergi fără să întrebi: „Cum?, Unde?, Când?, De ce?, Oare Tu îmi vorbeşti?, Sigur e de la Tine?, Are logică, sens?, ce vor spune alţii? etc>>. Nu trebuie să te îndoieşti şi să cauţi explicaţii logice, raţionale, oameneşti, pentru că lucrurile cereşti nu au raţiune pentru noi.
• Dacă nu iei seama la atenţionările lui Dumnezeu- dacă Duhul Sfânt îţi spune prin conştiinţă că nu eşti în regulă cu Dumnezeu, dacă îţi lipseşte pacea şi şti că ai păcătuit, dar tu le treci cu vederea, vei fi tras la răspundere;
• Neiertarea- dacă nu poţi ierta pe cineva din toată inima, fără să te răzbuni,fără să te gândeşti cum să-ţi faci dreptate. Dacă ierţi doar de pe buze şi nu din toată inima sau spui: <<Te iert, dar nu te uit>>, sau suporţi pe cineva că nu-l poţi vedea în ochi.
• Autocompătimirea
• Îndoiala- cu privire la Dumnezeu, la existenţa raiului şi iadului, la lucrarea Lui etc;
• Plictiseală- în biserică, în citirea Scripturii;
• Slujire doar de formă- cu o formă de evlavie, doar de ochii oamenilor, de a impresiona oamenii de a te evidenţia pe tine; concurenţă şi competiţie nebună cu alţii din biserică etc;

Toate acestea te duc în iad.”

Apoi mi s-a adresat spunându-mi: „Uneori te-ai îndoit de existenţa Mea: dar exist, exist, exist…” Mi-a spus că problema principală a fost nu că am făcut păcatele (pentru că sunt om şi greşesc), ci pentru că nu m-am recunoscut întotdeauna, le-am trecut cu vederea, deşi El mă atenţionase de multe ori vorbindu-mi în fiecare zi ce trebuie să fac; din cauză că nu I le spuneam Lui cu sinceritate, dorind şi încercând să mă lupt pentru suflet și să mă las de ele.

După aceea, Dumnezeu m-a îngăduit pe mâna satanei, ca să simt cum este în iad. Era foarte întuneric, singuratic, pustiu. Simţeam că îmi exploda trupul- deşi eram duh -, eram ca o lavă care ardea încontinuu. În căldura insuportabilă îmi venea conştiinţa şi nişte duhuri- demoni care îşi băteau joc de mine şi îmi spuneau: „Ai crezut că viaţa ta este în regulă, dacă ai botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt, dar acum vei ajunge în iad. Eşti moartă şi toată lumea va crede că eşti în rai, dar de fapt eşti în iad. Gândeşte-te ce mare pierdere şi gol laşi în familia ta, în biserică, în liceu şi în locul unde trăieşti.”

Apoi, mi-am văzut propria înmormântare în care părinţii, colegii, biserica şi rudele erau în jurul mormântului meu, plângând cu disperare. Din întuneric, cea mai mare groază era că mă înşelasem singură, iar regretele erau insuportabile pentru că nu am luat seama la atenţionări.

Am ajuns ca la o judecată şi vocea îmi spunea: „Mai contează acum cum arăţi, că eşti frumoasă, olimpică sau premiantă, dacă te plac unele persoane sau nu, ce spun alţii despre tine, mândria şi ambiţia ta, casa şi familia pe care le ai, când tu de fapt vii goală înaintea Mea?”

Mă gândeam că am slujit Domnului potrivit pentru vârsta mea şi ar fi o „scuză” pentru anumite lucruri, dar Domnul îmi arăta că pentru fiecare slujbă, lucrare făcută de mine, am primit şanse la mântuire, binecuvântări cereşti şi pământeşti, că mă ascultase în orice moment şi mi-a răspuns dorinţelor mele, m-a atenţionat şi mi-a vorbit în fiecare zi. A zis: „Nu-ţi sunt dator cu nimic. Am făcut totul pentru tine.” Şi mi-am dat seama că am venit cu mâinile goale, cu firimituri şi m-a apucat o groază. Apoi a mai zis: „Chiar faptele bune pe care zici că le-ai făcut, Eu ţi le-am pregătit înainte, ca tu să treci prin ele.Chiar vrei să te sacrific pe tine pentru ca să te trezeşti tu, biserica şi comuna în care eşti?”. Mă gândeam că dacă eu mor pentru trezirea lor, nu sunt pregătită şi merg în iad. Când mi-am văzut propria înmormântare, am observat că aveam o expresie de bucurie, de somn, ca şi cum „am adormit în Domnul”. Am început să urlu, să regret, să suspin şi să plâng pentru că demonii îmi spuneau: „ Vezi???… toată lumea va crede că eşti în rai, dar de fapt eşti în iad.” Şi  voiam să ies din mormânt afară, să le spun adevărul şi măcar ei să nu vină aici. Era o zbatere atât de mare, amestecată cu frică, teamă, groază, regret, urlet de disperare şi senzaţie că explodez.

La un moment dat am spus: „Doamne, măcar să explodez odată şi gata; să nu mai simt nimic.” Dar a venit o voce şi mi-a spus: „Aici e veşnic şi odată ce ai ajuns aici nu mai e nici o scăpare.” În chinul acela, conştiinţa îmi spunea: „Câte şanse ai avut? De câte ori ţi-a vorbit Dumnezeu? De câte ori ţi-a spus să te îndrepţi că de nu, vei merge în iad? În nebunia şi încăpăţânarea ta nu ai ascultat. Nebun-o, chiar în noaptea asta ţi se putea lua sufletul! Ţi-am spus că te voi lăsa în voia minţii tale blestemate dacă nu mă asculţi. ” În acele momente mă gândeam: „Doamne, nu mai suport…ia-mi conştiinţa”. În continuu auzeam voci: „Eşti moartă. Eşti în iad. Nu vei mai scăpa de aici”. Apoi a venit o voce şi a zis: „Dumnezeu te omoară cu plăcere” (ca şi cum El a vrut ca eu să ajung în iad)”. Atunci mi-am dat seama că este diavolul, l-am contrazis şi i-am zis: „Tu eşti diavolul. Mă minţi. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului . Eu nu o să merg în iad. Tu vrei ca eu să vin aici. Nu vreau să mor. Nu vreau să merg în iad. Îi aparţin lui Dumnezeu. Vreau să trăiesc. Vreau să mă întorc înapoi la viaţă. Dumnezeu îmi poate da o a doua şansă. Da, Dumnezeu îmi dă o a doua şansă.” Vocea Domnului a zis: „ Fii pregătită pentru că oricând îţi pot lua sufletul înapoi…îţi dau a doua şansă.”

Apoi duhul mi-a revenit în trup.

Ps: Mulţi ştiţi ce trebuie să faceţi şi aşteptaţi ca Dumnezeu să intervină, dar piedica este la voi, pentru că multe piedici ni le facem noi înşine.

Psalmul 4.2; Ezechiel 18.21-32

Başa Patricia – Şagu, jud. Arad

Ps: Această experiență a avut loc în timpul morții clinice a Patriciei după un șoc anafilactic. Publicată cu permisiunea persoanei în cauză spre a fi pentru trezire, zidire și apropiere de Mântuitorul nostru.

Toți visăm în copilărie. Unii că vor ajunge piloți, alții medici, alții informaticieni. Unii au visele lor, alții, mai puțini, sunt gata să viseze după voia lui Dumnezeu și să împlinească visul lui Dumnezeu pentru ei.

Vise frumoase a avut și Iosif când a fost adolescent. A avut însă primul coșmar cu ochii deschiși când a făcut greseala să spună fraților lui ce a visat. Nu știa Iosif atunci că nu toți care ne sunt frați ne și împărtășesc visele…Pentru unii “frați” visul tău i-ar putea trezi din somn, sau din amorțeală sau din moartea spirituală. Și nu toți își doresc trezire. Unii de prea mult somn, nu doar că nu mai visează dar nici nu pot să accepte visele altora.

Din ziua când Iosif a visat până în ziua când visele I s-au împlinit a fost un drum lung.

Prima intersecție pe la care trece drumul spre împlinirea viselor lui Dumnezeu cu tine este ascultarea de părinți. Vorbim aici de părinți care sunt și ei la rândul lor ascultători de Dumnezeu.

I-a cerut Iacov, tatăl Său să ducă de mâncare fraților lui. E ușor să duci de mâncare celor care te laudă și de apreciază dar proba lui Iosif era să facă un bine la porunca tatălui celor care nu îl aveau la inimă. Nici pe el nici pe Dumnezeu.

A ascultat parcurgând zeci de kilometri în căutarea lor. Când i-a găsit, în loc de “mulțumesc pentru masă” a primit o groapă deschisă și un drum al robiei. Important însă e că Iosif a ascultat de tatăl Său chiar dacă cel mai probabil nu i-a căzut ușor asta.

Încă nu am văzut tânăr care să zică: “Sunt binecuvântat, visele lui Dumnezeu s-au împlinit în viața mea chiar dacă nu am ascultat defel de părinții mei credincioși”. Nu exista așa ceva. Dimpotriva, o mare parte din bucuria și binecuvântarea vieții se datorează modului în care îți tratezi părinții:

Efeseni 6:1 “Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. “

Efeseni 6:2 “„Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – “

Efeseni 6:3 “„ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”

Un copil care nu ascultă de prima autoritate pe care Dumnezeu o pune peste el, nu va asculta nici de autoritatea de deasupra părinților lui. Oamenii de care s-a folosit Dumnezeu în decursul istoriei și care au avut părinți credincioși au fost oameni care au ascultat de acești părinți punând la inimă sfatul și mustrarea lor și luând drept model principiile lor de viață.

Proverbele 23:22 “Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mamă-ta când a îmbătrânit. “

Apoi drumul lui Iosif duce pe la momentul dezbrăcării de haina pestriță. Degeaba visezi frumos dacă ești mai bine îmbrăcat decât frații tăi. Ei vor crede mereu că-i tratezi cu superioritate mai ales că ești favoritul tatălui Iacov.

Dezbrăcarea de haina pestriță ne învață pe noi că Dumnezeu nu se poate folosi de noi cât timp punem preț mai mult pe cele materiale decât pe cele spirituale. Pentru un creștin contează mai mult caracterul decât confortul!

Oh de ar înțelege băieții care sunt în căutarea unei fete cu gândul la căsătorie că multe din valorile fetelor din ziua de azi sunt de fapt non-valori.  Dacă fata pune preț pe “haina pestriță” va trebui tu ca băiat mult să robești în viață să o poți ține la curent cu ceea ce ea își dorește. Dacă ar fi înțeles Samson că nu ce place ochilor e cel mai important ci ce-i place lui Dumnezeu ar fi rămas un lider toată viața. Așa a ajuns în brațele acelei fete care știa să tundă și de bani, și de putere și de haine.

Oh de ar înțelege fetele că nu ce are un băiat e important ci ce este. Că degeaba are ultimul model de mașină dacă altceva nu are. Știați fetelor ca unii băieți sunt așa de săraci încât în afară de bani nu au altceva? Cine nu pune preț pe exterior e omul care pune preț pe interior. Cine are odăița rugăciunii și experiențe cu Dumnezeu e mai bogat decât cel care are milioane de euro în conturi. Aceasta e bogăția care rămâne. Cealaltă se poate pierde în câteva minute.

Nedezbrăcarea de haina pestriță duce la divorț, reproșuri, mândrie și eșec. Viață de coșmar unde domină “e-ul” cancerigen ce a distrus multe suflete. Privirea de sus, complexul de superioritate, oameni care nu vor putea niciodată să pună în practică visele lui Dumnezeu pentru ei.

Drumul spre împlinirea viselor l-a dus pe Iosif apoi  la un sens giratoriu unde o femeie păcătoasa dorea să-l scoată de pe drumul veșniciei cu Dumnezeu. Fuga de păcat a lui Iosif i-a salvat viața de la coșmar!

Nu era nici păstorul de față, nici comitetul, nici părinții. Așa e pocăința unora: pocăință de fațadă. De biserică. La facultate sau la cămine nu-ți mai dai seama că el cântă în fanfară sau că ea umblă cu Dumnezeu.

Pocăința lui Iosif însă a fost autentică. El știa că adevăratul caracter al unui creștin se vede în ceea ce face când nu-l vede nimeni. Doar Dumnezeu.

Știi ce îți poate anula planul lui Dumnezeu pentru tine? Păcatul!. Pornografia, imoralitatea, mândria și tot ce contravine voii lui Dumnezeu. Joaca cu păcatul nu-i o joacă ci o despărțire de visele lui Dumnezeu pentru tine și poate fi chiar o despărțire pe veci de prezența lui Dumnezeu dacă azi nu te pocăiești. Cea mai mare dovadă a faptului că am fost iertați de păcatele trecutului e că azi trăim în sfințenie.

1 Petru 1:14 “Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. “

1 Petru 1:15 “Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. “

Sfințenia însă are un preț. Drumul lung parcurs de Iosif a dus pe la închisoare. Dar Iosif a preferat să fie în închisoare cu Dumnezeu decât în libertate fără El! A știut Iosif că dacă ai conștiința curată nicio închisoare din lumea asta nu te poate face să nu te simți liber. Mai ales că Domnul era cu cu el…

Geneza 39:23 “Mai-marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.”

Oare câți dintre noi mai suntem astăzi gata să plătim prețul sfințeniei? Uneori acest preț înseamnă renunțarea la o prietenie greșită sau la un anturaj lumesc. Renunțarea la a merge cu colegii spre același “potop de desfrâu”. Prețul sfințeniei îl vei simți din plin când vei trăi cum a trăit Isus. Batjocuri în loc de aplauze, cunună de spini în loc de aprecieri dar fii pe pace: cine poartă spini aici poartă cununa slavei dincolo.

Totdeauna când plătim un lucru rămânem cu mai puțini bani în portmoneu. Cu sfințenia e invers: cu cât îi plătești mai mult prețul cu atât devii mai bogat pentru veșnicie:

2 Corinteni 4:17 “Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. “

Acolo în suferința închisorii Iosif a fost modelat  pentru întâlnirea cu frații lui. Așa de adâncă a fost modelarea încât Iosif nu doar că a decis să ierte dar a decis să și uite. I-a pus primului copil numele “Uitare” și celui de-al doilea “Rodire”. Nu poți rodi în viață până când nu uiți ce ți-au făcut nu doar dușmanii ci chiar frații tăi.

În final visele lui Iosif s-au împlinit. Cu lacrimi, fără reproșuri și cu promisiuni de binecuvântare. Mai frumoasă decât poza piramidelor din Egipt e poza când Iosif plânge cu frații lui și lacrimile lor erau șterse cu șervețelele iertării, ale împăcării și ale promisiunilor de bine.

Ce minunat e să rămâi în planul lui Dumnezeu. Istoria poporului evreu a rămas pentru totdeauna marcată de un tânăr care a parcus un drum lung al modelării. Iosif a fost printre puținii oameni ai Bibliei (Estera, Daniel, etc), care deși au ajuns sus nu și-au privit niciodată frații de sus în jos! Oamenii care umblă cu Dumnezeu vor rămâne lângă El în orice poziție socială ar fi și vor fi de un real ajutor pentru cei de lângă ei.

Care sunt visele tale? Pe drumul acesta spre împlinirea lor e ceva ce te poate opri?

Livingstone și-a văzut visul împlinit în inima Africii. George Muller în inimele orfanilor. David Brainerd în inimile indenilor.

Nu lăsa nimic să te oprească din a împlini visul lui Dumnezeu pentru tine. Noaptea, dacă ai un coșmar, te trezești si mergi mai departe cu șanșa ca în noaptea următoare să visezi ceva frumos. În viață aceasta însă nu-ți poți permite să nu accepți planul lui Dumnezeu întrucât altă viață nu mai ai.

În iad vor fi cei care au avut o viață de coșmar. În rai vor fi cei care au visat cu Dumnezeu și au schimbat viețile de coșmar ale altora în drumuri lungi spre vise frumoase.

Selfie e termenul folosit de tinerii din ziua de azi pentru “o poză cu mine”. Dacă până acum făceam o poză cu tata și cu mama sau cu doamna profesoară sau cu colegii de clasă acum la modă e să faci poze cu tine însuți. De fapt Biblia spune clar că moda selfie-urilor e moda zilelor din urmă (și citiți cu atenție ce calități “deosebite” urmează dupa “iubitori de sine”!):

2 Timotei 3:2 “Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, “

Creștinismul promovează faptul că pe locul I este Dumnezeu, pe locul II e aproapele nostru iar eu sunt pe locul III. Selfie-ul spune că pe locul I ești tu, pe locul II ești tot tu și locul III nu mai există.

Selfie înseamnă că nu contează ce spune mama și tata despre imaginea ta ci ce spui tu. Ei sunt de modă veche, nu știu să folosească o tabletă și de aia nu mai contează ce zic ei.

Selfie înseamnă că tu ești în centrul imaginii întotdeauna. Freza ta, unghiile tale, mușchii tăi, inteligența ta, mașina ta, ochelarii tăi de soare și “creasta” ta.

Selfie înseamnă că toată ziua dai REFRESH nu la relația personală cu Dumnezeu ci la pagina de Facebook ca să vezi câte like-uri ai mai primit la poza TA, la poșeta TA și la pantofii TĂI.

Selfie nu înseamnă altceva decât îndrăgostit de sine. Închinarea la firea pământească, la plăcerile ei, totul pentru aici și acum.

Plin de selfie-uri erau și Samson și Absalom. „Ia-mi-o căci îmi place” spunea Samson iar Absalom își afișa mereu trupul fără cusur și sufletul plin de boală de sine.

Și bogatul din Luca 16 era îndrăgostit de el, de costumul lui, de mașina lui și de casa lui. În nici o poză care si-o făcut-o nu a avut loc niciodătă Lazăr bubosul. În iad i-a pierit pofta de selfie-uri și a început să se gândească și la alții. Prea târziu.

Căsătoriile părinților și bunicilor noștri au rezistat pentru că principiul lor a fost: Mă căsătoresc cu tine pentru că vreau să TE fac fericită. Azi, în generația selfie, apar divorțuri multe pentru că sloganul este: „Mă căsătoresc cu tine pentru că vreau SĂ FIU fericită.  Îmi place mașina ta, mi-ar sta bine în casa pe care o ai, am nevoie de banii tăi etc.” Niciodată doi oameni îndrăgostiți fiecare de SINELE lor nu vor putea sta împreună o viață!

Suntem chemați în generația selfie să mergem contra curentului. Să ne uităm la cel care niciodată în viață nu și-a făcut vreun selfie (deși dacă și l-ar fi făcut ar fi primit cele mai multe LIKE-uri întrucât era cel mai frumos dintre oameni dar nu a căutat asta). Să învățăm de la cel care toată viața a trăit nu pentru sine ci pentru alții. Care a purtat sarcinile altora ca și noi să facem la fel.

Galateni 6:2 “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. “

Când nu mai trăiești pentru tine ci pentru Dumnezeu și aproapele tău ești pregătit pentru CER. Locul unde se fac doar poze de grup. Mirele cu Mireasa. Noi pe marea de cristal. Avraam, Isaac și Iacov. Toți. Pentru că așa am ajuns acolo. Mirele a murit pentru mireasă. Cel din spital a fost vizitat de cel sănătos. Cel din temniță a fost încurajat de cel liber. Cel sărac a fost hrănit de cel bogat…

Adio selfie! Welcome yousie!.

Ps: Sper că printre randuri am putut transmite că nu am deloc în vedere pe cei care își fac singuri o poză când nu are cine să le-o facă ci curentul care a cuprins milioane de tineri de a ieși în mod personal în evidență. De a se afișa de n ori pe săptămână în toate împrejurările unde mai pot arăta ce au și ce își doresc de la viață. Curent care a cuprins o mare parte și din tinerii creștini. Tineri dintre care unii vor întemeia familii pe afișajul acesta și vor crede primul “te iubesc” spus din pasiune.