Frica de Domnul se rărește pe zi ce trece și în unele locuri de închinare poate fi pus anunțul: “Pierdut frica de Domnul. O declarăm nulă”.

Când frica de Domnul lipsește în primul rând va lipsi respectul pentru lucrurile sfinte. Cei care vor aduce Biblia cu ei la adunare vor fi tot mai rari și priviți tot mai ciudat. Cei care nu se închină la icoanele numite „ceasuri” se vor rări pe zi ce trece. Cântarea va fi prea lungă ori prea scurtă, prea lentă ori prea ritmată pentru pretențiosul membru care vine la “și 10” și intră în alertă la “fără 10” ca și elevii care așteaptă pauza.

La rugăciune nu va mai trebui să te pleci nici pe genunchi nici să te ridici în picioare că doar poți vorbi cu Dumnezeu și picior peste picior de pe scaunul confortabil care te face să nu închizi ochii sperând că se apropie momentul sublim anunțat prin strigarea “cu pacea Domnului adunarea se eliberează…”.

Când frica de Domnul lipsește atitudinea numită pioșenie va fi și ea pe cale de dispariție. Adunarea va fi tot mai asemănătoarea cu teatrul unde poți mesteca gumă, mai iei câte-o gură de suc dacă ți-e sete, mai navighezi pe net un pic dacă predica nu îți convine și pleci acasă mulțumit că nici de data asta nu s-a legat nimeni de tine. Doar îți plătești cotizația, ai ajutat la construcția adunării și nu dorești nimic altceva decât să fii lăsat în pace.

Când frica de Domnul lipește slujitorii pot fi bârfiți fără ca bârfitorul să aibă obrazul roșu sau bătăile inimii schimbate (ca și atunci când David a făcut numărătoarea poporului). Oamenii care pierd frica de Domnul se vor comporta ca și copiii de grădiniță deoarece nu au intrat încă în prima clasă a școlii unde se predau cursurile la zi despre înțelepciune:

Proverbele 9:10 “Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. ”

Cei care pierd frica de Domnul își vor da deseori cu părerea fără să fie întrebați, vor avea pretenția că știu rezolva integrale și derivate în școala lui Christos, vor veni mereu cu soluții pentru un nou comitet de unde bineînțeles ei nu trebuie să lipsească, vor fi mereu nemulțumiți de cine e pus la slujire sau cine e invitat la predică.

Când frica de Domnul lipsește oamenii vor micșora distanța dintre ei și păcat zilnic:

Iov 28:28 “Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere’.””

dar în același timp vor părea deosebit de spirituali în lucrurile în care nimeni nu se pricep mai bine ca ei.

Când frica de Domnul lipsește adunarea se transformă din spital pentru cei bolnavi în cinematrograf pentru cei care au nevoie de distracție ca să nu-și scoată foaia de membru și să plece. Vor dori să audă glume în predică, jocuri de lumini la “piese”, o atmosfera cât mai destinsă ca păcătoșii să nu mai țină capul plecat și să se simtă deosebit într-un cadru numit pe nedrept “prezența lui Dumnezeu”. Ceva aflat la polul opus față de tunetele și fulgerele cu care s-au întâlnit evreii în pustie când au simțit până în măduva oaselor ce înseamnă frica de Domnul.

Când frica de Domnul lipsește cei care merg la amvon trebuie să aibă o grijă deosebită să vorbească mereu știind că “persoanele de față” se exclud… Adică vom vorbi extrem de rar despre păcat și deosebit de des despre marea bunătate și dragoste a lui Dumnezeu care ne iubește așa cum suntem de păcătoși fără să dorească să ne schimbe vreodată.

Când frica de Domnul lipsește oamenii vor avea impresia că vin la adunare ca să socializeze nu să se închine lui Dumnezeu și se vor comporta ca atare. Vor face orice să atragă atenția celui din jur, să se afișeze, să se mândrească și să poată merge acasă satisfăcuți că au fost remarcați… de oameni prin ceea ce au nu de Dumnezeu prin ceea ce sunt…

Când frica de Domnul lipește… lista poate continua.

Dar când vine frica de Domnul? Când predica simți că e pentru tine nu pentru cel de lângă tine? Când îți dai seama că trebuie să te apropii de Dumnezeu și să mărești distanța dintre tine și păcat?

Când vine frica de Domnul adunarea va deveni locul unde sfinții se smeresc (din interior până în exterior), unde își dau seama că se întâlnesc cu cel care guvernează Universul, cu Fiul care a murit în chinuri pentru păcatele noastre și cu Duhul Sfânt care atinge inimile reci și le face să bată a reverență.

Când vine frica de Domnul înțelegem că slujitorii nu sunt acolo în față să ne satisfacă nouă dorințele firești ci sunt puși acolo de Dumnezeu să ne ghideze prin labirintul periculos al acestei lumi spre cer. Și ei vor avea nevoie de rugăciunile și postul nostru ca să primească mesaje clare de la Dumnezeu ca să nu rămânem în școala înțelepciunii doar la clasa întâi.

Când vine frica de Domnul înțelegem câ Dumnezeu e un foc mistuitor ca și un vulcan spre care dacă nu mergi pe singurul drum corect trasat de Fiul Său vei avea de-a face cu lava mâniei și a temperaturii ridicate.

Când vine frica de Domnul ea nu ține doar duminica două ore ci toată săptămâna. Adevărul spus pe jumătate nu va mai exista luni, închinarea din odăiță nu va lipsi nici marțea, altarele familiale vor fi și miercurea. Umblarea cu respect față de Dumnezeu va fi o bucurie iar Numele Lui nu va fi folosit în batjocură.

Când vine frica de Domnul vom umbla cu teamă de Dumnezeu atât la școala cât și la locul de muncă.

1 Petru 1:17 “Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; “

Ne va fi teamă de Dumnezeu nu din cauza iadului ci din cauza prețului cu care am fost răscumpărați și salvați de acolo…

1 Petru 1:18 “căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, “

1 Petru 1:19 “ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. “

E vorba de teama aceea pe care o are un rob care a fost răscumpărat cu o avere inestimabilă și lăsat liber iar El nu găsește o libertate mai frumoasă ca aceea pe care o simte în prezența Stăpânului pe care-l slujește cu frica iubirii care nu vrea să dezamăgească niciodată.

E teama aceea care îți înlăcrimează ochii când vezi că pe lângă prețul răscumpărării mai îți este promisă și o răsplată la final. Iar dacă acum îl vezi pe Stăpân prin ochii credinței într-o zi vei fi cu El o veșnicie.

E teama aceea de a nu-L întrista pe Dumnezeu întrucat a pus în vasul tău de lut o comoară inestimabilă iar această comoră numită Duhul Sfânt e pecetea răscumpărării prin care ți s-a dovedit că ești pus de-o parte pentru eternitate!

Cum să nu ai o astfel de teamă?

Cel mai de preț lucru care există în Biserica lui Christos nu sunt nici boxele, nici pianul, nici stația, nici amvonul, nici video-proiectorul, nici chiar clădirea ci SFINȚENIA.

Psalmii 93:5 “…sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile. “

Când sfințenia se pierde, foștii neprihăniți vor ține capul jos iar păcătoșii care vizitează adunarea respectivă îl vor ținea sus.

Când sfințenia se pierde cele mai bune acorduri de pian vor suna fals și cea mai frumoasă predică nu va mai avea puterea de a străpunge inima ci doar va atinge mintea.

Când sfințenia se pierde va lipsi focul. Oamenii vor merge la adunare ca la un concert și vor veni de acolo impresionați dar nu transformați.  Dacă Ilie nu ar fi fost un sfânt ar fi rămas fără foc pe muntele Carmel.

Când sfințenia se pierde două ore în adunare vor părea o veșnicie de care vrei să scapi cât mai repede.

Când sfințenia se pierde lacrimile vor lipsi. Iar fără lacrimi chiar și cea mai bună sămânță nu prinde în pământul neudat de multă vreme.

Când sfințenia se pierde băieții vor merge la adunare pentru a mai găsi o fată care se îmbracă ca să fie remarcată cât mai ușor. Că sunt multe astfel de fete azi mai ales în timpul verii… Dar totuși stăm bine și iarna, găsesc ele soluții ca să nu rămână în anonimat.

Când sfințenia se pierde programul de dimineața se va scurta încet-încet, cel de seară va dispărea în timp cu totul ca să facă loc unui film unde tinerii să se simtă bine, iar în loc de Duhul Sfânt vom avea nevoie de biscuiți și sărățele ca să “simțim unii cu alții”.

Când sfințenia se pierde s-ar putea ca numărul celor din adunare să crească în timp ce numărul celor din Biserică să scadă…

Când sfințenia se pierde nu mai contează cum trăiești ci cât de bine interpretezi piesa. Nu mai contează dacă trăiești cu Isus ci doar dacă știi să ții bine ritmul. Se sting becurile la închinare și se pornesc luminile care să bată pe starurile căzătoare. Noua modă: să te închini în întuneric celui care a spus: Eu sunt Lumina lumii…

Când pierdem sfințenia facem evanghelizări iar cei care ne vizitează spun: păi nu prea mai e vreo diferență între voi și noi… de ce să ne pocăim?

Când sfințenia se pierde… totul sună a gol. Și vasele goale potrivit cu Matei 25 rămân dincolo de ușă, adică afară…

Când sfințenia se pierde sintagma „Domnul este aici fraților” devine cea mai repetată minciună. Dacă Domnul ar fi aici, spunea Paul Washer, ar trebui să ne nimicească că el nu suportă păcatul. Isus nu coboară la jerfa păgânilor ci doar la jerfa sfinților. Și coborârea lui azi se vede tot mai rar.

Când sfințenia se pierde cei care merg spre altar să primească binecuvântarea își vor permite de toate înainte de nuntă că “oricum ne căsătorim”. Da, toți se căsătoresc dar nu toți rămân căsătoriți până la sfârșit. Isus binecuvintează puritatea și sfințenia nu serile prelungite prin parc și nopțile de (ne)veghere. În timp se vede binecuvântarea sfinților…

Când sfințenia se pierde dragostea dintâi pentru Dumnezeu este înlocuită cu dragostea pentru mașini, case, reviste auto-moto, reviste de modă, plăcerile lumii, patimile și poftele ei…

Când sfințenia se pierde ajungi ca la Cină să simți doar gustul rodului viței fără să mai simți gustul iertării…

Când sfințenia se pierde ai nevoie să încarci firea pământească cu tot felul de podoabe întrucât tocmai s-au schimbat prioritățile: de la omul ascuns al inimii s-a trecut la omul din afară. Iar dacă ai pierdut podoaba sfințeniei ai nevoie de alte podoabe… altfel nu ești remarcat/ă de cei care caută ce izbește ochiul…

Ai milă Doamne de noi! Ai milă Doamne de noi și dă-ne lacrimile pocăinței. Cea mai mare dovadă că am fost iertați într-o zi este că astăzi trăim în sfințenie!

Ai milă Doamne de noi! Că tot la mai multe artificii apelăm să simulăm prezența ta și totuși nu coboară focul ci doar fumul care iese din scena noastră omenească….

Ai milă de noi și nu ne lăsa să pierdem cel mai de preț atribut al Tău: sfințenia… Trece-ne prin cuptor, prin gropile cu lei, prin pustie, prin orice dorești ca să cadă de pe noi zgura și să rămână aurul curat pentru veșnicie…

Simți că în adunarea în care ești se pierde sfințenia? Nu ai altă soluție decât să fii tu un sfânt și să ii molipsești și pe cei din jurul tău… Iar când sfinții vor forma majoritatea, cea mai simplă cântare te va mișca, îndemnul celui mai neînsemnat frate din biserică îți va umple inima de bucurie și vei cânta cu lacrimi:

“când o clipă cu El e-o uimire,

Ce va fi, ce va fi-n veșnicii?”…

Dacă Iochebed creștea un câine în locul copilașului pe nume Moise probabil că ar fi rămas în Egipt toată viața.

Dacă Ana și-ar fi cumpărat un ac ca să răspundă înțepăturilor Peninăi probabil că Samuel s-ar fi născut într-o altă familie. u

Dacă David n-ar fi fost modelat în pustie nu ar fi știut să mănânce la masă cu Mefiboșet niciodată.

Dacă Iosif nu ar fi trecut prin închisoare nu ar fi plâns niciodată pe umărul fraților lui.

Duacă cei trei tineri s-ar fi închinat în valea Dura nu ar fi văzut la ce temperaturi pot rezista sfinții în cuptor cu Dumnezeu.

Dacă Daniel s-ar fi rugat la „fără frecvență” ar fi dat de niște lei care mâncau carne “la zi”. Sau poate nici n-ar fi ajuns în groapă că Diavolul oricum nu are treabă cu cei care trăiesc pocăința la FF.

Dacă fiii lui Recab ar fi zis: “s-o dus bătrânu, în sfârșit ne putem trăi viața cum vrem noi” probabil că azi în Ierihon nu ar fi fost urmași de-ai Recabiților.

Daucă Isaia ar fi zis toata viața “Vai, Vai, Vai” de alții fără să zică și “Vai de mine” probabil că n-ar fi prorocit vreodată despre “Copilul” care se va naște…

Dacă Neemia ar fi rămas la Palat fără sa plece spre Ierusalim ca să zidească cetatea ar fi rămas în istoria perșilor dar nu în istoria lui Dumnezeu…

Dacă Estera ar fi tăcut refuzând să vorbească pentru poporul ei probabil că Dumnezeu nu ar fi vorbit despre ea în Biblie niciodată.

Dacă Rut nu ar fi plecat cu soacra ei nu ar fi intrat în genealogia lui Isus.

Dacă Iov ar fi cârtit în suferință Diavolul ar fi câștigat unul din marile pariuri ale istoriei umane.

Dacă Ilie nu ar fi fost un om al rugăciunii, prorocii lui Balaal nu ar fi văzut nicio diferență între jertfe. Focul face diferența. Dumnezeu nu coboară foc peste jerfele păgânilor ci doar peste cele ale sfinților.

Dacă Elisei nu ar fi turnat apă pe mâinile lui Ilie probabil că nu ar fi primit așa putere. Mantaua puterii se dă doar la pachet cu ștergarul slujirii. Cei mai mulți vor doar prima parte a pachetului astăzi.

Dacă Iosua s-ar fi depărtat de “Cartea Legii” probabil că zidurile Ierihonului ar fi rămas și azi în picioare.

Dacă Rebeca n-ar fi știut să tragă apă din fântână probabil că Eleazar n-ar fi fost impresionat doar de frumusețea ei exterioară. Știa Eleazar că averea stăpânului trebuia încredințată unor mâini bătătorite că altfel… ar fi fost Rebeca o pacoste pentru Isaac nu o mângâiere.

———

Într-o zi pe baza a ceea ce alegem astăzi se va spune și despre noi: “Dacă…”.

Să dea Dumnezeu să se spună doar lucruri minunate de care să ne bucurăm o veșnicie întreagă…