Joi, 23 iulie 2015 între orele 9.00-10.00 seara,  am început să am frisoane, să tremur, să mă  doară foarte tare capul, iar febra mi-a cuprins  tot corpul. Am fost luată şi dusă în două  cearşafuri la Reanimare. Înainte de a mă duce,  am simţit că eram pe moarte. M-au pus pe un  pat în perfuzii şi au aşezat peste mine cearşafuri  cu apă călduţă, apoi cu apă rece. În tot acest  timp, o voce îmi spunea: „Pregăteşte-te că  trebuie să mori. Verifică-ţi viaţa. De patru zile nu  ai stat de vorbă cu Mine. Dacă tu mori acum,  cum este viaţa ta, starea ta? Unde merge  sufletul tău?…Verifică-ţi viaţa. Care este starea  ta înaintea Mea? ”

M-a apucat o frică şi o groază mare pentru că mi-am adus aminte de câteva greşeli uitate, pentru care nu mi-am cerut iertare la timp. Vocea mi-a spus: „Cheam-o pe mama ta şi cere-ţi iertare.” Am cerut să mi se dea telefonul să vorbesc cu ea cât mai repede pentru că ştiam că nu mai aveam timp. După aceasta, vocea mi-a spus: „Fă rugăciune Domnului să te ierte pentru toate păcatele.” Altfel, Dumnezeu mi-a spus că nu mă voi mai întoarce şi că merg în iad cu ele. Am făcut rugăciunea şi când m-am oprit, vocea mi-a spus: „Trebuie să treci printr-o experienţă în care să vezi raiul şi iadul.” Vocea a făcut o pauză şi apoi a zis: „Nu… vei merge să vizitezi doar iadul.”

Trupul meu începuse să sară şi am văzut pentru câteva clipe doctoriţele care încercau să mă ajute şi au început să mă resusciteze spunându-mi: „Trezeşte-te…”. Ochii mi s-au închis, nu am mai simţit nimic, eram inconştientă şi duhul mi-a ieşit din trup. Din acel moment nu am mai ştiut nimic ce se întâmpla cu trupul meu, nici ce era pe pământ. Era întuneric şi imediat în acel întuneric am auzit o voce care spunea: „ Viaţa, viaţa ta, viaţa ta… De asta eşti aici.” În acel moment, mi s-a derulat întreaga viaţă până în acel moment. Mi-am văzut părinţii şi tot ce am făcut legat de ei, un coleg cu care am avut mai multe discuţii şi dispute, liceul, biserica şi locul unde am trăit. Pe parcursul întregii vieţi am putut observa toate gândurile (gânduri de răzbunare, de a-mi face singură dreptate, de a domina), atitudinile, stările şi faptele pe care le-am făcut pe pământ (câteodată nu-L pusesem pe primul loc în viaţă pe Dumnezeu, obsesia cu şcoala, nu aveam o relaţie zilnică cu El, luam unele decizii de una singură, răspundeam părinţilor, uitam să citesc Biblia şi îmi ocupam timpul cu alte lucruri).

Vocea mi-a spus: „Oamenii de cele mai multe ori cred că ajung în iad cu păcate <<mari>>( hoţie, curvie etc.). Nu există păcate mari şi păcate mici, păcatul e tot păcat. Dar sunt anumite păcate mici, trecute cu vederea, nebăgate în seamă (tot în  iad te duc), care încep cu:

• Gânduri nepotrivite- Totul începe de la un gând. Orice gând dacă nu îl faci rob ascultării de Hristos, poate fi o pricină de cădere, de păcătuire, de care diavolul se foloseşte pentru a se înfăptui păcatul;
• Atitudini- faţă de Dumnezeu, de oameni; atitudine de mândrie, superioritate etc;
• Stări- starea de păcat în care te complaci, de amărăciune, indiferenţă, nepăsare, deşi Dumnezeu îţi vorbeşte prin conştiinţă;
• Motivaţii greşite- motivaţiile de care eşti condus în viaţă;
• Scopuri ascunse- ceea ce faci în ascuns în gândul tău, cu subînţelesuri;
• Intenţii ascunse- când spui sau faci ceva dând impresia că o faci cu intenţie bună, dar în gândul tău e altceva; la fel e şi cu gluma, cuvinte spuse cu mai multe înţelesuri, sau vrei să ataci o persoană prin vorbele tale;
• Dorinţă de răzbunare- când plănuieşti chiar numai în gând cum să te răzbuni, să faci rău etc;
• Dorinţă de a-ţi face dreptate singur, de a dovedi că ai dreptate, sau îţi vine să pedepseşti o persoană pentru că nu a fost de acord cu tine;
• Compromis- chiar în cele mai mici lucruri, în gânduri;
• Făţărnicie- când ţie îţi îngădui anumite lucruri, dar judeci aspru şi dai altora lecţii de viaţă;
• Ipocrizie- când nu eşti sincer, cinstit cu Dumnezeu şi cu oamenii;
• Neascultare- de Dumnezeu sau de oameni (părinţi, conştiinţă şi adevertismentele lui Dumnezeu);
• Minciună- acele lucruri de care spunem că sunt „mici” şi le spunea doar pentru a scăpa dintr-o situaţie şi să ieşim bine, pozând ceva;
• Judecată- ce judeci la alţii, ajungi să cazi tu în aceleaşi lucruri, fără ca tu să te mai judeci şi să te cercetezi în faţa Domnului.
• Critică- critică cu privire la Dumnezeu, ţară, biserică, slujitori, părinţi, oameni etc;
• Împărtăşirea unor vorbe- bârfă, vorbe pe care conştiinţa te îndeamnă să nu le spui, dar treci peste şi le spui, ştiind că nu zidesc pe nimeni şi nu va ieşi nimic bun din asta, decât vei aduce întristare, amăgire, dezamăgire, regret şi ruşine;
• Prefăcătorie- când pozezi bine în faţa oamenilor, dar nu eşti în regulă în relaţia cu Dumnezeu, ai o inimă împărţită, o viaţă dublă, şi încerci să mulţumeşti şi duhul şi firea, şi pe Dumnezeu şi lumea;
• Răzvrătire- faţă de Dumnezeu şi părinţi, dar tu nu vrei să asculţi, să te laşi îndrumat cum trebuie să te porţi, să vorbeşti, să faci, fără a te lăsa învăţat de nimeni şi nimic;
• O viaţă fără pasiune pentru Dumnezeu- dacă faci lucruri din rutină, din obişnuinţă, mânat de alţii, de ochii oamenilor, şi nu dintr-o inimă sinceră, curată şi dedicată lui Dumnezeu;
• Dacă nu ai o relaţie şi un timp cu Dumnezeu- zilnic, fără a oscila, sau cu pauze de zile întregi fără să vorbeşti cu El;
• Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţă- când Îl înlocuieşti pe El cu alte obsesii sau lucruri; dacă eşti prea legat de pământ şi trăieşti pentru: lucrurile de jos, pieritoare; dacă inima ta este legată de acest pământ;
• Prea multe îngrijorări- cu privire la viaţă, viitor, şcoală, căsătorie, copii, pământul acesta;
• Dorinţă de a-ţi purta singur de grijă- ca om trebuie să te îngrijeşti de tine, familie etc, dar nu trebuie să exagerezi, să te îngrijorezi, să te laşi legat de ele; Domnul mi-a spus: <<Singura ta grijă pe acest pământ trebuie să fie să ai o relaţie zilnică cu Mine, să fii permanent conectată cu gândul şi fiinţa ta la Mine, să te gândeşti la lucrurile de sus, nu la cele de jos, iar restul ţi le voi da Eu pe deasupra, Mă voi ocupa Eu de tot ce ai nevoie pe pământ (Matei 6.33)>>;
• Piatră de poticnire- Domnul mi-a spus: <<te-am creat să fii lumină, un exemplu pe pământ, nu să fii o piedică, o ispită pentru alţii>>;
• Mândria- când te vezi mai bun, mai credincios decât alţii, crezând că eşti cineva sau ceva pe pământ;
• Dorinţă de superioritate- când întotdeauna tinzi spre mai mult sau mai sus, dar cu gând de a te compara cu oamenii şi a te vedea pe tine mai sfânt, mai credincios, mai bogat decât alţii;
• Nemulţumire- când nu eşti recunoscător Domnului pentru ceea ce ai;
• Cârtire- când te plângi lui Dumnezeu sau oamenilor de viaţa ta, de casă, de familie, de şcoală, de soţ, de soţie etc. Când pui întrebări nebune ca: <<De ce Doamne?, De ce am viaţa asta, familia asta, şcoala asta?, De ce trec prin încercările astea?, De ce ai îngăduit să trec prin asta?>>;
• Compararea cu alţii- când te compari şi întrebi: <<De ce arat aşa?>>, sau doreşti să fii altcineva, să fii în locul altora etc;
• A copia pe alţii fără a fi tu însuţi- când iei un exemplu uman şi vrei să fii, să te comporţi ca el, ca ea etc; Domnul a spus: <<Tu eşti mai mult duh decât trup fizic. Pentru fiecare duh este trasat un drum, un destin, o cale pe care trebuie să o parcurgă. Fiecare duh este individual, special creat de Mine, în care am pus anumite trăsături, încredinţări personale, un nivel de credinţă pe care să-l aibă şi fiecare duh când se va prezenta înaintea Mea, va răspunde de tot ce Eu i-am încredinţat. De aceea nu trebuie să imiţi pe cineva, sau să fii o copie. Trebuie să fii TU ÎNSUŢI, cu toată frumuseţea şi individualitatea pe care ţi-o dau numai Eu.>>
• Dacă îţi orientezi viaţa şi deciziile după placul oamenilor- dacă asculţi mai mult de oameni decât de Dumnezeu; dacă te lupţi să impresionezi oamenii, să fii pe placul lor, şi te interesează mai mult părerea lor decât părerea lui Dumnezeu;
• Dacă nu te laşi călăuzit de Mine- dacă Dumnezei îţi spune să faci ceva, să mergi undeva, să spui cuiva ceva, să ajuţi pe cineva, iar tu te gândeşti la cum va reacţiona omul, ce va zice, ce vor zice alţii etc. Domnul mi-a spus: <<Dacă eu ţi-am pus în gând un anumit lucru, dacă ţi-am spus să faci ceva, trebuie să acţionezi imediat. Dacă te-am trimis undeva, trebuie să mergi fără să întrebi: „Cum?, Unde?, Când?, De ce?, Oare Tu îmi vorbeşti?, Sigur e de la Tine?, Are logică, sens?, ce vor spune alţii? etc>>. Nu trebuie să te îndoieşti şi să cauţi explicaţii logice, raţionale, oameneşti, pentru că lucrurile cereşti nu au raţiune pentru noi.
• Dacă nu iei seama la atenţionările lui Dumnezeu- dacă Duhul Sfânt îţi spune prin conştiinţă că nu eşti în regulă cu Dumnezeu, dacă îţi lipseşte pacea şi şti că ai păcătuit, dar tu le treci cu vederea, vei fi tras la răspundere;
• Neiertarea- dacă nu poţi ierta pe cineva din toată inima, fără să te răzbuni,fără să te gândeşti cum să-ţi faci dreptate. Dacă ierţi doar de pe buze şi nu din toată inima sau spui: <<Te iert, dar nu te uit>>, sau suporţi pe cineva că nu-l poţi vedea în ochi.
• Autocompătimirea
• Îndoiala- cu privire la Dumnezeu, la existenţa raiului şi iadului, la lucrarea Lui etc;
• Plictiseală- în biserică, în citirea Scripturii;
• Slujire doar de formă- cu o formă de evlavie, doar de ochii oamenilor, de a impresiona oamenii de a te evidenţia pe tine; concurenţă şi competiţie nebună cu alţii din biserică etc;

Toate acestea te duc în iad.”

Apoi mi s-a adresat spunându-mi: „Uneori te-ai îndoit de existenţa Mea: dar exist, exist, exist…” Mi-a spus că problema principală a fost nu că am făcut păcatele (pentru că sunt om şi greşesc), ci pentru că nu m-am recunoscut întotdeauna, le-am trecut cu vederea, deşi El mă atenţionase de multe ori vorbindu-mi în fiecare zi ce trebuie să fac; din cauză că nu I le spuneam Lui cu sinceritate, dorind şi încercând să mă lupt pentru suflet și să mă las de ele.

După aceea, Dumnezeu m-a îngăduit pe mâna satanei, ca să simt cum este în iad. Era foarte întuneric, singuratic, pustiu. Simţeam că îmi exploda trupul- deşi eram duh -, eram ca o lavă care ardea încontinuu. În căldura insuportabilă îmi venea conştiinţa şi nişte duhuri- demoni care îşi băteau joc de mine şi îmi spuneau: „Ai crezut că viaţa ta este în regulă, dacă ai botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt, dar acum vei ajunge în iad. Eşti moartă şi toată lumea va crede că eşti în rai, dar de fapt eşti în iad. Gândeşte-te ce mare pierdere şi gol laşi în familia ta, în biserică, în liceu şi în locul unde trăieşti.”

Apoi, mi-am văzut propria înmormântare în care părinţii, colegii, biserica şi rudele erau în jurul mormântului meu, plângând cu disperare. Din întuneric, cea mai mare groază era că mă înşelasem singură, iar regretele erau insuportabile pentru că nu am luat seama la atenţionări.

Am ajuns ca la o judecată şi vocea îmi spunea: „Mai contează acum cum arăţi, că eşti frumoasă, olimpică sau premiantă, dacă te plac unele persoane sau nu, ce spun alţii despre tine, mândria şi ambiţia ta, casa şi familia pe care le ai, când tu de fapt vii goală înaintea Mea?”

Mă gândeam că am slujit Domnului potrivit pentru vârsta mea şi ar fi o „scuză” pentru anumite lucruri, dar Domnul îmi arăta că pentru fiecare slujbă, lucrare făcută de mine, am primit şanse la mântuire, binecuvântări cereşti şi pământeşti, că mă ascultase în orice moment şi mi-a răspuns dorinţelor mele, m-a atenţionat şi mi-a vorbit în fiecare zi. A zis: „Nu-ţi sunt dator cu nimic. Am făcut totul pentru tine.” Şi mi-am dat seama că am venit cu mâinile goale, cu firimituri şi m-a apucat o groază. Apoi a mai zis: „Chiar faptele bune pe care zici că le-ai făcut, Eu ţi le-am pregătit înainte, ca tu să treci prin ele.Chiar vrei să te sacrific pe tine pentru ca să te trezeşti tu, biserica şi comuna în care eşti?”. Mă gândeam că dacă eu mor pentru trezirea lor, nu sunt pregătită şi merg în iad. Când mi-am văzut propria înmormântare, am observat că aveam o expresie de bucurie, de somn, ca şi cum „am adormit în Domnul”. Am început să urlu, să regret, să suspin şi să plâng pentru că demonii îmi spuneau: „ Vezi???… toată lumea va crede că eşti în rai, dar de fapt eşti în iad.” Şi  voiam să ies din mormânt afară, să le spun adevărul şi măcar ei să nu vină aici. Era o zbatere atât de mare, amestecată cu frică, teamă, groază, regret, urlet de disperare şi senzaţie că explodez.

La un moment dat am spus: „Doamne, măcar să explodez odată şi gata; să nu mai simt nimic.” Dar a venit o voce şi mi-a spus: „Aici e veşnic şi odată ce ai ajuns aici nu mai e nici o scăpare.” În chinul acela, conştiinţa îmi spunea: „Câte şanse ai avut? De câte ori ţi-a vorbit Dumnezeu? De câte ori ţi-a spus să te îndrepţi că de nu, vei merge în iad? În nebunia şi încăpăţânarea ta nu ai ascultat. Nebun-o, chiar în noaptea asta ţi se putea lua sufletul! Ţi-am spus că te voi lăsa în voia minţii tale blestemate dacă nu mă asculţi. ” În acele momente mă gândeam: „Doamne, nu mai suport…ia-mi conştiinţa”. În continuu auzeam voci: „Eşti moartă. Eşti în iad. Nu vei mai scăpa de aici”. Apoi a venit o voce şi a zis: „Dumnezeu te omoară cu plăcere” (ca şi cum El a vrut ca eu să ajung în iad)”. Atunci mi-am dat seama că este diavolul, l-am contrazis şi i-am zis: „Tu eşti diavolul. Mă minţi. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului . Eu nu o să merg în iad. Tu vrei ca eu să vin aici. Nu vreau să mor. Nu vreau să merg în iad. Îi aparţin lui Dumnezeu. Vreau să trăiesc. Vreau să mă întorc înapoi la viaţă. Dumnezeu îmi poate da o a doua şansă. Da, Dumnezeu îmi dă o a doua şansă.” Vocea Domnului a zis: „ Fii pregătită pentru că oricând îţi pot lua sufletul înapoi…îţi dau a doua şansă.”

Apoi duhul mi-a revenit în trup.

Ps: Mulţi ştiţi ce trebuie să faceţi şi aşteptaţi ca Dumnezeu să intervină, dar piedica este la voi, pentru că multe piedici ni le facem noi înşine.

Psalmul 4.2; Ezechiel 18.21-32

Başa Patricia – Şagu, jud. Arad

Ps: Această experiență a avut loc în timpul morții clinice a Patriciei după un șoc anafilactic. Publicată cu permisiunea persoanei în cauză spre a fi pentru trezire, zidire și apropiere de Mântuitorul nostru.