Incepe școala! Dintre toti, cred ca doar cei din clasa 1 se bucura cu adevărat de acest nou început… Sculatul de dimineață, ghiozdanul greu (pentru cei silitori care înca iși duc tot ce au nevoie la școală), orele de 50 de minute, sunt lucruri care te fac sa te întrebi: Oare chiar e voia Tatalui să fiu aici sau doar parinții mei vor asta?

Vă aduc aminte de o fetiță despre care s-au scris doar 3 versete în Biblie, dar care a trăit o viață exemplară în casa lui Naaman. A fost aproape de Dumnezeu deși era departe de casă. Fără școală duminicală, fără Templu, l-a purtat pe Dumnezeu în inimă. A ințeles ceea ce mulți dintre noi nu ințelegem azi, si anume că adevăratul caracter al unui om se vede în ceea ce face când nu îl vede nimeni”. Mi-aș dori să avem astfel de copii astăzi cât mai mulți. Să fie ca Iosif care a înteles că principiile lui Dumnezeu din Canaan sunt aceleași și în Egipt. Să fie ca Moise: departe de casă dar aproape de rug.

Apoi, această fetiță a fost liberă spiritual deși era roabă din punct de vedere fizic.  Iși slujea stăpâna în mod fizic, dar în mod spiritual, îl slujea pe Dumnezeul ei. Era transparentă în tot ce făcea și spunea. Nu glumea, nu folosea ironii ieftine, nu mințea… M-am intrebat mereu ce fel de caracter și comportament a avut, dacă Naaman, a mers la Impărat bazat pe cuvintele ei….

Trăim o vreme în care, așa cum spunea femeia care a mers la Elisei, copiii noștri sunt amenințați să fie luați robi… Anturajul negativ e atât de puternic, timpul petrecut la școală e atât de mare comparativ cu timpul petrecut acasă în părtășie cu părinții și cu Tatăl…. Păcatele „mici”, glumele colegilor, vocabularul lor vulgar, micile „ieșiri” în oras fără știrea părinților, toate acestea sunt lucruri prin care cel rau vrea să-i ia robi… Doamne, păzește-i!

Am mai observat că această fată a avut motive să-i dorească stăpânului agravarea bolii și totuși i-a dat soluția vindecării. Putea sa se foloseasca de versete din Lege („dinte pentru dinte si ochi pentru ochi”) ca să tacă. Putea să zică: „Uite cum Domnul iîmi face dreptate, pentru ca m-a stăpânul luat de lângă părinții mei”. Oare chiar înțelegem ce motive avea această fată ca să iși dorească răzbunarea pentru plecarea forțată de langa părinții ei? Și totuși oftează. Ofta când îl vedea pe Naaman plin de bube. Ofta când iși vedea stăpâna dărâmată din cauza bolii soțului ei. Tu? Ai fi oftat sau te-ai fi bucurat? (Nu știu dacă chiar putem înțelege în adâncime valoarea acestui caracter…).

În ultimul rând, această fată a trăit cu un Dumnezeu viu intr-o țară plină de dumnezei morți. Cum spunea cineva: O lumânare mică e de-ajuns pentru a străpunge întunericul cel mai adânc. Avea experiențe cu Dumnezeu. Era sigură că stăpânul va fi tămăduit dacă merge la Elisei.

Sunt copiii noștri siguri de ceea ce traim noi cu Dumnezeu? Mi-aduc aminte de două fete din zona Bucovinei, care, în clasa a 7-a fiind, au cântat în pauză într-un colț de clasă: „Înca mai este loc la cruce”. O colegă necredincioasă le-a auzit… Rezultatul? Acea colega s-a căsătorit anul trecut în biserică.

Mă gândesc la cazul acela când pe ușa unei biserici au intrat niște musulmani cu puștile în mână. Au luat Biblia de pe amvon și au pus-o pe jos: „Toți cei care vor scuipa pe ea, pot pleca și vor scăpa fără să le facem nimic”. Primul, a fost predicatorul…. Apoi au iesit toți, unul câte unul, îndeplinind condiția…. Ultima, o fetiță de vreo 12 ani, s-a apropiat de Biblie, a luat-o în mână, a șters-o de pieptul ei și a sărutat-o… A sfârșit împușcată.

——-

Casa lui Naaman poate fi școala, locul unde Dumnezeu te vrea pentru o vreme… Cum vei trăi acolo? Când vei termina clasa a 12-a ce vor spune colegii despre tine? Că ai fost ca și ei sau că ai luminat? Că ai râs la toate glumele lor în pauză sau că le-ai spus despre Dumnezeul pe care îl porți în inimă?

Închei, cu cazul unei persoane apropiate. În clasa 12-a luase premiul 2 iar colega lui de clasă care luase premiul 1 i-a spus la final de an: Să nu fii necajit că ești pe locul 2…Eu am luat premiul 1 dar nu îl am pe Dumnezeu. Tu chiar dacă ai fost pe locul 2, ai un viitor, pentru că ai o credință vie”…

 Se va putea spune așa și despre tine?

„Mergi, fiul meu, în pace, dar pe cale,

De vei păzi cu grijă, sfatul meu,

Oricâte-ar fi primejdiile tale,

Te va scăpa din toate Dumnezeu.”

Terminase Isus de predicat in acea zi, in acel loc, si tocmai cand era gata sa plece, vine un tanar, I se inchina, si il intreaba de felul in care poti avea viata vesnica. Ii enumera Isus poruncile iar el confirma ca le-a pazit cu grija. Culmea, Isus nu il contrazice ci il iubeste spunand-ui: “Îţi lipseşte un lucru…”

Urmeaza un paradox…. Tanarul pleaca, si desi Isus il iubeste nu striga dupa el cum ne-am fi asteptat noi: “Hei, tinere, nu-I chiar asa cu pocainta. Vino aici cu ucenicii, umblam impreuna, predicam,  evanghelizam, mai auzi si tu cateva chemari, mai vezi ceva minuni, si in 3-4 ani o sa rezolvi tu si lucrul asta.”. E greu de inteles cum de nu s-a intors Isus catre ucenici sa le spuna: “Dragii mei, eu am fost cam dur cu el…daca mai vin la voi tineri din astia sa le spuneti totusi ca se poate si mai usor cu lucrurile sfinte….”.

Traim vremuri cand sunt pline adunarile de pocaiti la care le lipsesc multe lucruri. Spunea un pastor: “Daca le spun de probleme si pacatele in care traiesc pleaca toti si raman singur”. Si daca nu le spui? Da, iadul va fi plin de pocaiti carora le-a lipsit un singur lucru! Si culmea, cu toate ca Isus i-a iubit!

Citeam cu lacrimi ieri intr-o adunare textul in care Dumnezeu ii spune lui Moise: “Destul! Nu-mi mai vorbi de lucrul acesta!” Sunt infiorat in Duhul meu sa vad ca un om caruia Domnul ii vorbea gura catre gura, care era cel mai bland om pe pamant, care traise zeci de ani cu gandul la Canaan, ramane doar cu o poza a tarii promise, vazute de departe, de pe muntele Pisga. Daca I se intampla asta Mariei sau lui Aaron, mai intelegeam…. Dar lui Moise??? Pentru un singur lucru? Doar pentru ca a lovit stanca si nu i-a vorbit?“Doamne dar chiar asa dur esti?”

Lipsesc atatea lucruri in familii… Familiile crestine plang la filme (“crestine”) impreuna dar nu plang la rugaciune impreuna. Barfesc duminica la amiaza, la masa, pe slujitori, dar nu se roaga pentru ei, desi trimit bilete la amvon la aceiasi slujitori, cand copilul lor e in spital. Ies fetele pocaitilor din casa in blugi stramti la scoala, si in rochii mulate pe corp la biserica, si se mira pastorul de ce nu e har in biserica. Stau baietii pe site-uri murdare in camera lor singuri si se intreaba adunarea de ce grupul de Lauda si Inchinare nu canta cu foc. In cele mai multe familii, jocurile pe calculator ocupa un loc de cinste, iar “Biblia povestita copiilor” e aruncata undeva dupa un dulap. La marturisire, se aduna atatea lucruri lipsa si se intreaba pastorii: “De ce??? Ca doar le-am predicat zeci de ani”. Nu se mai pocaiesc vecinii nostri la evanghelizari, la predici pe puncte, fanfare, cor etc desi Ninivenii s-au pocait la o singura propozitie (nu pentru ca nu sunt predici bune ci pentru ca pocaitii din adunare nu mai traiesc pocainta!).

Haideti sa ne punem intrebarea: ce lucru imi mai lipseste? Mai bine sa ne-o punem noi acuma decat sa ne spuna Domnul la judecata: “Niciodata nu v-am cunoscut”. “Doamne, dar am cantat in fanfara 10 ani, in cor 12 si chiar am fost la biserica in fiecare duminica dimineata si seara”. “Degeaba, ti-a lipsit un singur lucru. Stiai despre ce e vorba, stiai ca eu cer o pocainta intreaga dar ai sperat mereu ca ‘merge si-asa’.”

Cand iti lipseste un singur lucru… nu intri in Rai.

de Cristian Boariu

Multora le place sa fie intervievati. Mai ales daca e un eveniment important la care participa. Haideti pentru cateva minute sa ne apropiem cu mijloacele de filmare si inregistrare de azi, de multimea care astepta intrarea Imparatului in Ierusalim si sa le punem catorva din participanti, trei intrebari simple….pentru ca Imparatul care intra e unul simplu.

1. Ce pregatesti pentru Imparatul?

O intrebare care am putea-o adresa celor doi ucenici care au fost trimisi de Domnul sa pregateasca magarusului. Puteau sa se scuze zicand: “Doamne, avem aici de facut vindecari, minuni, toata ziua suntem implicati in lucrare, si ne trimiti sa umblam prin grajduri dupa un magarus???”.

Stiti ce mi se pare ciudat? Ca traim vremuri cand ne inghesuim la amvoane, la solo-uri in fata, undeva unde sa putem fi vazuti ca suntem “in lucrare” si tot mai putini oameni merg sa faca lucrurile simple, lucrurile care cer “aplecare”, smerenie, jertfa (o vizita la bolnavi, o gradina sapata la o sora batrana din sat, o mancare dusa unor copii orfani).

2. Cat te costa intrarea Lui ?

O intrebare care am putea-o pune celor din multime. Unii rup ramuri din copac. Ce usor lucru. Altii isi astern hainele pe jos si accepta sa fie calcate in picioare de un magarus, intr-o vreme cand nu erau masini automate si detergent pentru a ti le spala imediat.

Citeam astazi despre tineri din Egipt care in decembrie, si-au “petrecut” Sarbatoara Nasterii Mantuitorului din anul trecut, fiind torturati cate 8 ore cu electrozi in zonele intime. O sarbatoarea care i-a costat. Ma gandeam ca sarbatoarea de azi, probabil ii costa la fel de mult pe alti crestini din lume.

Apropo, in inima ta a intrat Isus? Te-a costat ceva intrarea Lui?

Imparatii romani intrau pe car de aur, inconjurati de soldati care purtau trofeele cuceririlor. Isus era inconjurat de orbi, schiopi, tarani din Galileia, ucenici simpli si, diferit de oricare alt imparat, Isus plangea.

Stiti de ce? Pentru oamenii care rup ramuri din copaci, care se multumesc cu o duminica la biserica, cu un capitol din Biblie citit o data pe saptamana, cu ceva ieftin.

Pentru tine, are motive Isus sa planga? Daca costul relatiei tale cu El in fiecare zi e ieftin, probabil ca ar trebui sa plangi tu, nu Imparatul.

A treia intrebare si poate cea mai importanta:

3. Daca azi strigi “Osana” ce vei face in urmatoarele zile?

Probabil ca si Iuda era in multime si striga Osana. Dupa cateva zile a facut comert din Imparatul…pe o sarutare.

Petru cu siguranta jubila, bucuros ca in sfarsit Imparatul, (asa cum, in mod gresit credeau ei), isi ia tronul in primire. Cu siguranta un loc la guvernare ii era asigurat. Insa, cand visele s-au naruit, cand in curtea Templului I se spune ca “si vorba te da de gol”, se jura ca nu a umblat cu El.

Care sunt asteptarile tale de la Isus? E atat de usor sa strigi “Osana” cand frigiderul e plin, cand salariul intra in cont in data de 15, fara intarziere, cand copiii sunt sanatosi. Insa ce vei striga cand va zice: “Harul meu iti este de-ajuns”, fiind bolnav? Ce vei face cand copilul iti va fi la reanimare? Cand va trebui sa intelegi ca si suferinta, e parte din modelarea pe care Imparatul o are pentru noi.

Imi doresc o intrare a Imparatului care sa ma coste. Imi doresc sa n-aiba Isus motive de plans, ci sa plang eu. Si nu in ultimul rand, imi doresc ca daca azi strig Osana, sa nu strig maine “Rastigneste-l”.

Pentru ca e Imparat. Pentru ca merita Osanale.