Paradoxul creștinismului actual este că vrea biruințe mari cu investiții minime. Vrem cu cinci minute de rugăciune să vedem minuni. Cu un capitol de citit din Biblie pe săptămână am dori să ne impotrivim ispitelor întâlnite în fiecare zi. Cu un program de adunare pe saptămână, ne automulțumim că raiul ne așteaptă.

Paradoxul creștinismului actual e că investește mult în cele de jos, și totuși crede ca mari comori îl vor aștepta dincolo. Am vrea confort aici si bucurie dincolo. Am vrea să ne știe cât mai puțini că suntem pocăiți, dar totuși să ne cunoască Dumnezeu. Am vrea ca leul de la colectă să aducă mai mult rod decât acei euro puși la bancă.

Paradoxul creștinismului actual e că se luptă mereu în a împăca firea cu Duhul. “Cum o mai duci frate?” . “Slava Domnului, cu Domnul e bine” spun creștinii de azi când intră în adunări, dar se salută cu “ceau” sau “servus” când se grăbesc spre ieșire. Ne lăudăm imbrăcămintea, casa si mașina unii altora, dar nu ne întrebăm de părtășia cu Dumnezeu de săptămâna trecută. Nu ne uitâm duminică dimineata când e 9 fara 5, ca să nu întârziem, dar știm unde e pus ceasul pe perete cand e 12 fără 5, și predicatorul nu dă semne de oboseală.

Paradoxul creștinismului actual e că promite mult și costă puțin. Se predică despre harul Domnului, despre iubirea și dragostea Lui și foarte rar despre  “… să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Se vorbește despre o mântuire garantată pe viață și rareori despre “…duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur”. Grupul de tineri cântă despre “ochi-mi plâng neîncetat” dar lacrimile lipsesc. Pentru ca nu ai cum să plângi duminica la închinare daca nu ai trăit cu Dumnezeu de luni până sâmbătă.

Oameni buni, e timpul să trăim o realitate nu un paradox. O umblare cu Dumnezeu, nu o experiență de un program. O viață pe genunchi zilnică ca să putem sta în picioare in ziua încercării. Un cântec dintr-o inimă curată nu doar de pe buze.

Vrei să culegi roadă multă? Începe să investești: lacrimi, sacrificiu, mijlociri, post, veghere. Și vei sfârși cu cântări de veselie (Ps. 126)

“Oh Doamne, chiar vrem biruințe mari. Dar ajută-ne să investim pe măsură!.”

Generația de azi are multe lucruri și cele mai multe încep cu “I” (iPhone, iPad, etc). Totul concentrat la persoana întâi (“I” în lb. engleză). Generația de azi cuprinde tineri insensibili la păcat, la Evanghelie, la Dumnezeu. Sensibili doar la nou, la tehnologie, la haine.

Acest mod nou de a trăi începe să devină tot mai popular chiar și în adunări. Ești apreciat daca ai stil, daca ai “ceva” ce să arați, dacă zici ceva ce să impresioneze pe cei de lângă tine. „Ești prieten cu noi dacă râzi bine, dacă ești la curent cu ultimele filme apărute și dacă asculți și ceva mai “contemporan””. Ești clasificat după pozele care le pui pe facebook și dupa numărul de like-uri care îl dai pe zi la “afișările” altora.

Tânărul de azi îți spune “nu am timp” la lucrurile folositoare, uitând să menționeze că e de 3 ore “online”, concentrat pe cei câteva sute de “prieteni”. “Repetiția de la cor de miercuri merge și fără mine, eu vin doar duminică seara” (că “se iese la o pizza după”).

Generația de azi e grabită. A uitat de mult că în viață sunt momente când e bine să mergi la pas cu un bătrân. Să auzi de la el despre o altfel de generație. O generație care nu știa de “Like”-uri, dar știa să sară în ajutor. Nu virtual, ci „live”!

Generația de azi nu mai citește cărți ci doar “status”-uri. Dacă o carte de 100 de pagini e prea lungă pe lângă un status de o propoziție, vă dati seama ce lungă e Biblia?

Generația de azi stă picior peste picior la predică și speră ca rugăciunea nu va dura mult. Îi lipsesc șervețele pentru că oricum nu are de ce să plângă pe genunchi. Ar vrea binecuvântare în ziua nunții, dar uită că binecuvântarea nu se primește când sms-urile din telefoane poartă amprenta unui cuget pătat.

Generația de azi ar vrea totul aici și acum, dar fără sacrificiu. Generația de azi nu a trecut pe la vreun spital de multă vreme. Și nici nu a văzut copii orfani prea des. Nici poze cu o bătrânică care asteaptă în lacrimi o mână de ajutor.

Generația de azi e generația care mestecă gumă în timpul propriului program de botez. E generația care are mereu pe buze cuvintele “interiorul contează, frate”. E generația care înainte să cânte solo-ul din față, stând în fața oglinzii de acasă își imaginează deja aprecierile pentru rochia/costumul ce tocmai le-a cumpărat și le va prezenta cu ocazia asta.

Generația de azi e generația despre care Domnul Isus spunea: (Luca 18:8) “… Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Generația de azi are nevoie de o schimbare radicală. O schimbare care să îi ducă pe tineri pe genunchi, cu ochii în lacrimi. Și de acolo, în picioare, la slujire, dar o slujire în ascultare. O schimbare care să îi facă conștienti că păstrarea unui cuget curat e o luptă deosebit de grea… dar și deosebit de binecuvantată.

Generația de azi are nevoie de trezire. Dar nu o trezire ce se cântă la infinit ci o trezire reală. Acea trezire prin care să se vada că ești din „generația” Mântuitorului și la școală, și la facultate. Trezirea aceasta aduce cu ea un foc și dacă porți acest foc în tine nu te vei rușina de Dumnezeu niciodată. Focul luminează. Iar o lumină a Domnului nu va sta ascunsă, ci va străpunge întunericul păcatului aducând dorința de schimbare în inimile celor din jur.

Faci parte din generația de azi? Trăiește altfel și vei fi un model…

…pentru generația de azi.

În urmă cu 1 an, fețița noastră plângea la primul scâncet iar eu cu soția radiam de bucurie. Am numit-o Grace(“har”) pentru că am considerat ca e un har să primești daruri din Cer când atâția au privirea indreptată spre „darurile” de pe pământ.

După 1 an ca tătic, am înțeles că e un har să ai un copil sănătos, când în jur sunt atâția copii bolnavi.

După 1 an ca tătic, pot spune ca e un har să ai o soție ca în Proverbe 31 sau cum a fost Iochebed pentru Moise, într-o vreme în care mamele adevărate se răresc pe zi ce trece.

După 1 an ca tătic, îmi dau seama ca educarea unui copil nu e ca și încălzitul ceaiului la microunde în 5 minute. Că pentru a secera cu bucurie e nevoie de a planta sămânța Adevărului cu lacrimi.

După 1 an ca tătic, mă gândesc tot mai mult cum să o cresc ca în poșeta ei, peste ani, să fie o Biblie subliniată și nu rujuri sau farduri.

După 1 an ca tătic, e vremea să încep să o învăț că nu-i frumos să arate cu degetul. Că prea mult se arată cu degetul azi…

După 1 an ca tătic înțeleg ca a fi Preot în familie e cea mai mare chemare ce se poate face unui tânăr în ziua de azi. Și nu e ușor deloc.

După 1 an ca tătic am observat că îi place mai mult telefonul mamei decât păpușa ei. Că lucrurile din generațiile vechi se pierd încet dar sigur.

După 1 an ca tătic, aștept sa învețe să vorbească. Mărturisesc însă că mie frică de ziua când va zice prima dată: “Nu vreau!”

După 1 an ca tătic îmi dau seama că spun tot mai des: “Nu-i voie…”

După 1 an ca tătic, le pot spune băieților din generațiile care urmează sa nu uite că “I love you” are o mare legatură și cu firma Pampers sau cu sculatul noaptea. NU zâmbiți vă rog! Nu vă căsătoriți dacă nu sunteți obișnuiți cu munca/sacrificiul… Că prea multe familii azi suferă pentru ca bărbații fug de responsabilități.

După 1 an ca tătic am învățat ca zâmbetul din ziua nunții trebuie întreținut în zilele când fotografii nu mai sunt de față iar copilul plânge…

După 1 an ca tătic, îmi doresc să fie mai cuminte decăt am fost eu când am fost copil.

După 1 an ca tătic înțeleg în sfărșit de ce Dumnezeu se numește “Tatăl” nostru… Iar pe noi, fiii si fiicele lui (2 Cor 6:18). Că nu-I mai mare dragoste ca dragostea de Părinte!

După 1 an ca tătic, mă gândesc ce voi scrie peste 1 an…

Domnul să te binecuvinteze, Grace

22 August 2012.