Schiță de predică – Ghehazi – Cum pot ajunge slujitorii Domnului contaminați de lepra pacatului?

02 Tuesday Oct 2012

Posted by in Personale..., Predici, Schite

≈ Leave a comment

Ghehazi era un slujitor al Domnului: Elisei nu umbla cu oricine!

  1. Dorind o plata pamanteasca pentru o lucrarea cereasca (v. 20)

–          Fatarnicii – Matei 6:2,6:5

–          Poate tu nu pretinzi direct ca Ghehazi o plata dar tinzi dupa aprecierea aia mica pe care ai dori sa o auzi – cantare, poezie, darnicie,

De cate ori zicem ca facem pentru Domnul si nu-i chiar asa?

       2.       Implicandu-l pe Dumnezeu si lucrarea lui in satisfacerea poftelor lor

–          “Viu este Domnul” sau “au venit doi tineri din fiii prorocilor” – Ghehazi mintea folosind termeni “biblici” fara nici o mustrare de constiinta

–          Ex. Negative: fiii lui Eli; fiii lui Aaron = > o uraciune inaintea Domnului

Oare mai avem teama cand rostim numele Lui si cand facem lucrarea Lui? 2 Tim 2:19 vs Amos 6:1

Adunarea din Arad unde era un verset scris pe lespedea de la intrare: – Pazeste-ti piciorul cand intri in casa Domnului

Obisnuinta cu lucrurile sfinte te poate departa de Dumneze: Iuda – Isus l-a iubit si totusi nu i-a prezis ca se va spanzura; s-a obisnuit cu punga, cu furtul, cu Isus, cu toate lucrurile sfinte

       3.       Neintelegand ca exista o vreme a slujirii si o vreme a rasplatirii (v.26).

–          Parafrazat, Elisei ii spune: Ghehazi, nu e acum vremea rasplatirii, ci acum e vremea slujirii

Exista o vreme in care traim si un scop pentru care traim: Estera 4:14

Rasplatirea vine dupa sluire: Neemia “adu-ti aminte de mine spre bine, Dumnezeule”

Ai inteles ca locul tau de munca, de facultatea, de liceu are un rost? Ai inteles chiar cu adevarat vremea in care traiesti?

Incheiere

–          Umblarea cu oameni mari nu mantuieste si nici faptul ca vezi minuni mari! (Ghehazi a vazut inviere din morti si totusi intr-o zi a plecat de la Elisei, lepros); Un alt exemplu: Dima

–          Pana vom trece linia de sosire Diavolul se va lupta sa ne loveasca! Pe Ghehazi l-a lovit cu lacomie, fatarnicie si minciuna.

–          De meditat: de ce Elisei, ca proroc, nu i-a spus dinainte: Ghehazi, vezi ca vei fi pus la un test!

Raspuns: pentru ca in scoala sunt si teste neanuntate “scoateti o foaie de hartie”. In viata de credinta trebuie sa fim vegheatori pentru ca vom fi testati indiferent de lucrarea care o facem!

Tom, micul orfan handicapat

30 Sunday Sep 2012

Posted by in Eroi ai credinței, Pentru suflet...

≈ 5 Comments

Într-o odaie micuţă şi sărăcăcioasă din podul unei case situate în mahalaua unui mare oraş, zăcea un băiat orfan, cu numele Tom. De mai bine de doi ani zăcea acolo, culcat pe un pat sărăcăcios. Părinţii lui muriseră de mulţi ani şi l-au lăsat în grija unei rude bătrâne, pe care băiatul a numit-o mama-mare.

Tom se născuse olog şi în tot timpul vieţii sale tot suferind a fost. Cât i-a fost cu putinţă, mai făcea câte o treabă la câte cineva, ca să câştige câţiva lei. Dar foarte curând după moartea părinţilor lui n-a mai putut să părăsească patul. Proprietăreasa casei, o bătrână, a dat orfanului odăiţa din podul casei, ca să stea acolo.

Când trăia mama lui, ea l-a învăţat să scrie şi să citească, dar aceasta fiind creştină numai cu numele, n-a avut cine-i vorbi de Domnul Isus. De multe ori, iarna s-a dus şi la adunare, dar mai mult ca să se încălzească lângă soba din sală. Rebegit de frig, ostenit şi flămând cum era, abia era în stare să ia aminte la cele ce se spuneau acolo.

Când a venit însă vremea să zacă singur în odăiţa lui, atunci şi-a adus aminte de acele seri. Şi-a adus aminte de câte un cuvânt pe care l-a auzit atunci şi, încet-încet, s-a născut în el dorinţa să afle cât mai mult despre acele lucruri dumnezeieşti şi, dacă s-ar putea, să aibă şi o Biblie care să fie a lui.

Într-o zi a rugat-o pe mama-mare să-i facă rost de o Biblie. Răspunsul pe care l-a primit n-a fost deloc îmbucurător. Bătrâna i-a spus cu ton batjocoritor că ea nu-şi bate capul cu acestea. Şi apoi, pentru ce i-ar trebui o Biblie?

Citește mai departe

“Sammuel Morris” sau “Micul Negru”

21 Friday Sep 2012

Posted by in Eroi ai credinței, Pentru suflet...

≈ 4 Comments

Citind ceva din Tozer în seara asta, am remarcat o notă despre Sammuel Morris și brusc mi-am amintit de istoria acestui copil care mi-a marcat profund adolescența. Am recitit-o acum cu lacrimi în ochi și deși s-ar putea să vă pară lungă, merită să poposiți câteva minute asupra ei! NU veți regreta!

Kaboua era primul nume al lui Samy Moris. S-a născut în mijlocul unui trib din apusul Africii, al cărui şef era tatăl său. Copil încă, Kaboua a fost luat prizonier în urma unei ciocniri cu un trib vecin, iar sătuleţele peste care stăpânea tatăl său au fost aproape nimicite. Vândut ca sclav, situaţia lui Kaboua a devenit asemănătoare cu aceea a unui obiect pus în negustorie. Tatăl său a putut să-l răscumpere şi să-l păstreze cu el până la vârsta de 12 ani, după care a fost din nou ridicat şi pus în vânzare. Din această a doua robie, Samy Moris a păstrat o amintire foarte clară. Odată i s-a povestit că tatăl său a vrut iarăşi să-l răscumpere şi în acest scop a adus fildeş, nuci de palmier şi cauciuc, lucruri care, ca şi astăzi, şi atunci erau moneda curată a ţării. Dar stăpânul lui Samy Moris a judecat târgul ca nesatisfăcător şi a refuzat să-l elibereze. Tatăl s-a oferit atunci să-i dea pe deasupra pe sora lui Samy, care era puţin mai tânără decât fratele său, dar Samy a protestat cu indignare şi l-a rugat să nu se mai târguiască, spunând că el era mai în vârstă decât sora sa şi putea să îndure suferinţa robiei mult mai uşor decât ea. Cei doi şefi n-au ajuns la o înţelegere şi Samy a fost luat în robie.Din această zi, existenţa micuţului copil n-a fost decât un lung martiraj. Şeful care-l ţinea rob jurase să-l vândă pe un preţ bun şi în acest scop îl făcea să îndure cel mai rău tratament, şi aceasta sub privirea şi cu ştirea tatălui său.— Mă biciuia în toate zilele, povestea mai târziu Samy Moris, şi de fiecare dată, loviturile de bici deveneau mai dureroase.— Cu ce te biciuia?” l-am întrebat.

— Cu un fel de vergea foarte flexibilă, asemănătoare unei frânghii.

— Şi presupun că te punea să te dezbraci înainte de a te biciui?

— Oh, domnule, răspunse el surâzând şi descoperind un dublu şirag de dinţi albi! Să mă dezbrac? … Nu ştiţi că unul ca mine nu poartă nici haină, nici cămaşă… nimic?

Loviturile de bici erau astfel aplicate pe pielea goală a acestui sărman băiat, de mâna robustă a unui sălbatic lipsit de orice simţământ de milă şi care nu dorea decât un singur lucru: să stârnească mila tatălui asupra soartei copilului său şi să facă un târg bun! În cele din urmă, nemaiputând să rabde, Samy nu se gândea decât la fugă. Un prilej nimerit a apărut. Profitând într-o zi de lipsa stăpânului său, şi-a întins picioruşele la drum şi a fugit ca să se ascundă în pădurea mare, neştiind ce se va alege de el. Pe urmă a pornit la drum, timp de o zi, apoi două zile, trecând prin greutăţile şi primejdiile ţinutului. Câtă distanţă a parcurs el astfel sau de câte ori a scăpat de la moarte – cine ar putea să spună? Este sigur că providenţa divină, care hrăneşte păsările, a hrănit şi pe micul negru. Aceeaşi putere, care odinioară a condus pe magi la Betleem, l-a făcut să găsească calea care l-a condus la Domnul Isus.

Citește mai departe

Generația de azi…

06 Thursday Sep 2012

Posted by in Eseuri, Pentru suflet..., Personale...

≈ 5 Comments

Generația de azi are multe lucruri și cele mai multe încep cu “I” (iPhone, iPad, etc). Totul concentrat la persoana întâi (“I” în lb. engleză). Generația de azi cuprinde tineri insensibili la păcat, la Evanghelie, la Dumnezeu. Sensibili doar la nou, la tehnologie, la haine.

Acest mod nou de a trăi începe să devină tot mai popular chiar și în adunări. Ești apreciat daca ai stil, daca ai “ceva” ce să arați, dacă zici ceva ce să impresioneze pe cei de lângă tine. „Ești prieten cu noi dacă râzi bine, dacă ești la curent cu ultimele filme apărute și dacă asculți și ceva mai “contemporan””. Ești clasificat după pozele care le pui pe facebook și dupa numărul de like-uri care îl dai pe zi la “afișările” altora.

Tânărul de azi îți spune “nu am timp” la lucrurile folositoare, uitând să menționeze că e de 3 ore “online”, concentrat pe cei câteva sute de “prieteni”. “Repetiția de la cor de miercuri merge și fără mine, eu vin doar duminică seara” (că “se iese la o pizza după”).

Generația de azi e grabită. A uitat de mult că în viață sunt momente când e bine să mergi la pas cu un bătrân. Să auzi de la el despre o altfel de generație. O generație care nu știa de “Like”-uri, dar știa să sară în ajutor. Nu virtual, ci „live”!

Generația de azi nu mai citește cărți ci doar “status”-uri. Dacă o carte de 100 de pagini e prea lungă pe lângă un status de o propoziție, vă dati seama ce lungă e Biblia?

Generația de azi stă picior peste picior la predică și speră ca rugăciunea nu va dura mult. Îi lipsesc șervețele pentru că oricum nu are de ce să plângă pe genunchi. Ar vrea binecuvântare în ziua nunții, dar uită că binecuvântarea nu se primește când sms-urile din telefoane poartă amprenta unui cuget pătat.

Generația de azi ar vrea totul aici și acum, dar fără sacrificiu. Generația de azi nu a trecut pe la vreun spital de multă vreme. Și nici nu a văzut copii orfani prea des. Nici poze cu o bătrânică care asteaptă în lacrimi o mână de ajutor.

Generația de azi e generația care mestecă gumă în timpul propriului program de botez. E generația care are mereu pe buze cuvintele “interiorul contează, frate”. E generația care înainte să cânte solo-ul din față, stând în fața oglinzii de acasă își imaginează deja aprecierile pentru rochia/costumul ce tocmai le-a cumpărat și le va prezenta cu ocazia asta.

Generația de azi e generația despre care Domnul Isus spunea: (Luca 18:8) “… Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Generația de azi are nevoie de o schimbare radicală. O schimbare care să îi ducă pe tineri pe genunchi, cu ochii în lacrimi. Și de acolo, în picioare, la slujire, dar o slujire în ascultare. O schimbare care să îi facă conștienti că păstrarea unui cuget curat e o luptă deosebit de grea… dar și deosebit de binecuvantată.

Generația de azi are nevoie de trezire. Dar nu o trezire ce se cântă la infinit ci o trezire reală. Acea trezire prin care să se vada că ești din „generația” Mântuitorului și la școală, și la facultate. Trezirea aceasta aduce cu ea un foc și dacă porți acest foc în tine nu te vei rușina de Dumnezeu niciodată. Focul luminează. Iar o lumină a Domnului nu va sta ascunsă, ci va străpunge întunericul păcatului aducând dorința de schimbare în inimile celor din jur.

Faci parte din generația de azi? Trăiește altfel și vei fi un model…

…pentru generația de azi.

Apari un prunc…

27 Monday Aug 2012

Posted by in Pentru suflet..., Poezii

≈ Leave a comment

Una din cele mai frumoase poezii, compusă de unchiul Simion Buzduga

Apari un prunc scăldat de cânt şi soare,
Începi cu zâmbet frăgeziu de mai,
Înspiri în jur viaţă şi vigoare,
Vezi tot întinsu-n strălucit alai.

Pe nesimţite izbucneşti în freamăt,
Zglobiu şi de cunoaştere setos,
Dar prin răstimpi al clopotului dangăt
Îţi sună blând momentul preţios.

Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii
Cu pieptul tremurând prin vijelii,
Te prăbuşeşti când zorii dimineţii
Sunt înghiţiţi de norii plumburii.

Te-ntrebi: Rămâne omul numai tină?
Un chip uitat şi stins într-un album?
Dar zbuciumul, nobleţea şi-orice vină,
Vor trece ca şi colbul de pe drum?

Să lupţi cu răul? E inacceptabil!
Prea-i mic mănunchiul anilor de vis
Şi totuşi, ai ceva inestimabil:
E sufletul, ce vrea în Paradis!

Şi ce ţi-ar folosi averea lumii,
Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti,
Să-l aperi de tentaţiile humii,
Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti?

Nu te gândeşti că anii vieţii zboară,
De ce zoreşti în tot ce-i efemer?
De ce-l condamni ca să rămân-afară?
De ce nu vrei să locuiască-n Cer?

Opreşte-te, că viaţa ta apune!
De vrei să fii cu Cel ce-I veşnic viu
Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune:
Aş vrea, dar e târziu… e prea târziu…

Descoperirea dată sorei Ruse Dina Critina (Minessota – 1996)

23 Thursday Aug 2012

Posted by in Pentru suflet...

≈ 3 Comments

Pentru cei care doresc să se verifice în lumina Scripturilor.

Click pe fiecare poză. Se poate mări ca să se vada mai clar.

Prefata
Pagina 1
Pagina 2
Pagina 3
Pagina 4
Pagina 5

Pentru cei care zic: “asta-i prea de tot”, sa nu uitam versetul:

Ioan 6:60 “Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?””

După 1 an, ca tătic…

22 Wednesday Aug 2012

Posted by in Eseuri, Pentru suflet..., Personale...

≈ 3 Comments

În urmă cu 1 an, fețița noastră plângea la primul scâncet iar eu cu soția radiam de bucurie. Am numit-o Grace(“har”) pentru că am considerat ca e un har să primești daruri din Cer când atâția au privirea indreptată spre „darurile” de pe pământ.

După 1 an ca tătic, am înțeles că e un har să ai un copil sănătos, când în jur sunt atâția copii bolnavi.

După 1 an ca tătic, pot spune ca e un har să ai o soție ca în Proverbe 31 sau cum a fost Iochebed pentru Moise, într-o vreme în care mamele adevărate se răresc pe zi ce trece.

După 1 an ca tătic, îmi dau seama ca educarea unui copil nu e ca și încălzitul ceaiului la microunde în 5 minute. Că pentru a secera cu bucurie e nevoie de a planta sămânța Adevărului cu lacrimi.

După 1 an ca tătic, mă gândesc tot mai mult cum să o cresc ca în poșeta ei, peste ani, să fie o Biblie subliniată și nu rujuri sau farduri.

După 1 an ca tătic, e vremea să încep să o învăț că nu-i frumos să arate cu degetul. Că prea mult se arată cu degetul azi…

După 1 an ca tătic înțeleg ca a fi Preot în familie e cea mai mare chemare ce se poate face unui tânăr în ziua de azi. Și nu e ușor deloc.

După 1 an ca tătic am observat că îi place mai mult telefonul mamei decât păpușa ei. Că lucrurile din generațiile vechi se pierd încet dar sigur.

După 1 an ca tătic, aștept sa învețe să vorbească. Mărturisesc însă că mie frică de ziua când va zice prima dată: “Nu vreau!”

După 1 an ca tătic îmi dau seama că spun tot mai des: “Nu-i voie…”

După 1 an ca tătic, le pot spune băieților din generațiile care urmează sa nu uite că “I love you” are o mare legatură și cu firma Pampers sau cu sculatul noaptea. NU zâmbiți vă rog! Nu vă căsătoriți dacă nu sunteți obișnuiți cu munca/sacrificiul… Că prea multe familii azi suferă pentru ca bărbații fug de responsabilități.

După 1 an ca tătic am învățat ca zâmbetul din ziua nunții trebuie întreținut în zilele când fotografii nu mai sunt de față iar copilul plânge…

După 1 an ca tătic, îmi doresc să fie mai cuminte decăt am fost eu când am fost copil.

După 1 an ca tătic înțeleg în sfărșit de ce Dumnezeu se numește “Tatăl” nostru… Iar pe noi, fiii si fiicele lui (2 Cor 6:18). Că nu-I mai mare dragoste ca dragostea de Părinte!

După 1 an ca tătic, mă gândesc ce voi scrie peste 1 an…

Domnul să te binecuvinteze, Grace

22 August 2012.

Nevoia de “Ane” și “Samueli”

04 Saturday Aug 2012

Posted by in Eseuri, Pentru suflet...

≈ 3 Comments

Trăim vremuri în care vrem Samueli ca răspuns la rugăciune, dar ne rugăm puțin și fără lacrimi. Nu mai luam hotărâri înaintea Domnului pentru că hotărârile adevarate costă. Nu ne mai vărsăm sufletul înaintea Lui ca nu cumva Eli din adunare să ne judece greșit. Nu prea mai avem fețe schimbate când ne ridicam de pe genunchi pentru că am stat acolo poate de formă, uneori.

Avem prea puține Ane în adunări. Și pe cele pe care le avem le judecăm că prea zic “Amin” sau “Aleluia”. Că prea plâng la rugăciune și că prea se roagă cu foc. Că prea iși doresc Samueli pe care să îi inchine Domnului. Uităm ca Penina nu a dus nici un Samuel la Templu, ci doar Ana!

Și Samuelii se răresc pe zi ce trece. Le dăm copiilor telefoane de mici, laptopuri când sunt deja la ciclul primar dar nu le mai cumpărăm “Biblia povestită copiilor”. Sau dacă le-o cumpărăm, uităm să le-o citim zilnic. Uneori nu ii ducem la Templu de frică ca nu cumva un Eli sa se lege de ei. Le facem rost de haine dar nu de biserica ca Ana ci ca să fie mai prezentabili la grădiniță și la scoală.

Samuelii de azi când recită o poezie în față provoacă râsete coriștilor dacă se încurcă la vreun vers. Samuelii de azi, învățați de Ana să cânte o cântare în față, sunt tratați cu ironie dacă falsează. Samuelii de azi, dacă știu prea multe versete la grupa de copii sunt priviți ciudați de către cei care știu bine personajele din desene animate…

Mie dor de Samueli. Copii care să mai audă vocea lui Dumnezeu de mici. Da, copiii de azi care să fie mijlocitorii de mâine. Nu se vor pricepe poate sa fie stilați, să impresioneze la vreun solo dar se vor pricepe să aducă jertfe așa cum cere Biblia, cu smerenie și ascultare. Să meargă în Chiriat-Iearim la cei cu inima împărțită și fără lacrimi în ochi și să le zica ca au mers 20 de ani degeaba la biserica. Să le zică ca poti avea chivotul in Templu și să ajungi in iad dacă nu te pocăiești. E nevoie de Samueli care să duca poporul la Mițpa pentru a mai pune pietre de aducere aminte (nu când e gata vila sau când e cumpărată o mașina nouă ci când se văd roadele unei umblări cu Dumnezeu).

Dacă aveți Ane în adunare, prețuiți-le. Dacă le vedeți zăbovind în rugăciune când alții stau cu ochii deschiși, nu le judecați. Nu! Pentru că vor intra într-o zi cu un Samuel în brațe din care nu iși vor dori să facă un avocat sau doctor în primul rând, ci un copil de Dumnezeu.

Și mare va fi ziua cand Samuel va veni în fugă la vreun Eli și ii va spune de o voce pe care a auzit-o. Apoi, undeva în noapte, o rugă sinceră va zgudui văzduhul: “Vorbește Doamne, că robul tău ascultă”! Și Vocea aceea, fiți siguri, va vorbi!