Cum sa-ti cresti copiii in pustie?

17 Monday Oct 2011

Posted by in Predici

≈ Leave a comment

Cu burduful pe umăr și cu mâna copilului ei in cealaltă, pleca cu lacrimi in ochi pentru a doua oară de la stăpânii ei. De data aceasta fără cale de întoarcere. Apucă drumul pustiei cu speranța că undeva, într-o zi, va găsi niște stăpâni mai buni….

Curând, speranța ei începu sa pălească făcând loc dezamăgirii. Depășită de situație, Agar nu a înteles că pentru a-ți crește copilul în pustie e nevoie să-l arunci în brațele Domnului, nu sub un tufiș.

E adevărat, tufisul ține de umbră dar… nu de sete. Cu speranta către un viitor mai bun deseori facem și noi asta pentru copiii noștri. Luptam o viață întreagă să-i ținem sub confortul tufișului uitând că dacă nu-s în brațele Domnului, umbra e degeaba. Uităm ca e diferență între a “purta de grijă” și a “oferi totul pe tavă”. Și de atâtea ori tufișurile astea ale pustiei, credem noi că sunt solutia unei trăiri de clasă, uitând însă că ele nici pe departe nu se compară cu brațele purtătoare de grijă ale Marelui Stăpân.

 

In al doilea rând, Agar nu a înteles că pentru a-ți crește copilul în pustie e nevoie să-l ții de mână, nu să stai la distanță de el.

v.8 – “Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.”

Întotdeauna după aruncatul copilului sub tufiș, vine “mersul în față” (v. 16 “ şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el”). Tata vine seara târziu de la muncă și pleacă dimineața devreme și se văd cel mai probabil în week-end. Auzisem și de părinți care îi lăsau copilului bilete de genul: “Mâncarea e în frigider. Ne vedem deseară” (dacă îl mai găseau treaz).

Când copilul iți vine acasă când vrea el, când iese din casă fără să-ți spună unde pleacă, să nu uiți: tu nu-l mai ții demult de mână. Când colegul de clasă îi e mai bun prieten ca tata, tu ești deja undeva în spate. Spunea o fetiță: “Tati, cât câștigi la lucru că lucrezi așa de mult si de mine nu ai timp deloc?”. “10 $, draga mea, pe oră!” răspunse tatăl. “Tati, dacă iți dau 10 $ ai timp și pentru mine o ora”?

Copiii au nevoie să-i ții de mână. Să se știe în siguranță lângă tine. Să adoarmă în brațele tale, povestindu-le tu despre Iosif, Timotei și Estera, și nu calculatorul despre Tom și Jerry. Să mai audă cântându-se: “Am o inimă micuță” și acasă nu doar la școală duminicală. Să doarmă cu Biblia povestită copiilor in mână și nu cu telecomanda de la TV.

 

În al treilea rând, pentru a-ți crește copiii în pustia acestei lumi, trebuie să înțelegi că Dumnezeu îți arată izvorul, dar nu iți umple burduful cu apă.

v. 19 – “ Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea”.

Cred că nu exista mai mare tragedie decât să mori de sete lângă un izvor cu apă. Cu ochii noștri orientați spre cele materiale, e atât de greu sa mai vedem izvoare de har lângă noi din care să ne adăpăm copiii.

Noi, avem lângă noi atâtea izvoare binecuvântate, dar de multe ori ne e greu să ne umplem burdufurile cu experiențe ale credinței din care să bea și copiii noștrii. De atatea ori Dumnezeu isi face partea in familiile noastre, dar noi, oare, ne-o facem?

Trăim în pustie azi. Diavolul e mulțumit dacă-ti lași copilul la umbra lucrurilor materiale și dacă tu stai la distanță fără să-i dai apă. E mulțumit dacă folosești mereu zicala: “Măcar să aibă el dacă eu n-am avut”. E mulțumit chiar dacă sunt izvoare lăngă tine, dar tu si copiii tăi nu beau din ele.

Însă dacă dorim ca arșița pustiei să nu ne doboare familiile, haideți să ne mai ridicăm încă o dată, să micșorăm distanța dintre noi și copiii noștri luând mânuța lor fragedă într-a noastră, să mai umplem burdufurile cu lacrimi din izvorul altarelor familiale, iar copiii să vadă în noi, părinții, că ne luptăm să-i ținem în viață pentru Christos.

Să spunem (și să facem) ca poetul:

Doamne, mai mult decât apă şi pâine,

mă rog şi eu pentru casa mea
de azi şi de mâine.
Pentru ai mei care sunt,
pentru ai mei care vor veni
pentru că ştiu că nu departe, într-o zi,
Mă vei întreba:
“Unde-ţi este casa pe care ţi-am încredinţat-o?”
Iar eu vreau să-Ţi răspund:
“Doamne, iat-o!”
Şi Tu să-i treci pe toţi la dreapta Ta.

 

Notă: Meditatie scrisă în seara dinaintea binecuvântării fetiței noastre: Grace (15.10.2011).

Inchinarea

08 Saturday Oct 2011

Posted by in Studii

≈ Leave a comment

Închinarea este giuvaerul pierdut în evanghelismul modern. Suntem organizaţi; lucrăm; avem propriile noastre agende. Avem aproape totul, dar există un lucru pe care bisericile, chiar şi bisericile evanghelice, nu îl au: acesta este abilitatea de a se închina. (Tozer)

 

I. Ce este inchinarea?

  1. Inchinarea estescopul pentru care omul a fost creat
  • Efeseni 1:11,12 – “ca sa slujim de lauda slavei Sale”
  • Isaia 43:7 – “pe care i-am facut spre Slava Mea”

“In momentul cand am uitat acest adevar, traim degeaba”!

 

  1. Inchinarea este un mod de viata
  • Romani 12:1 – “sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie” – tu esti o torta umblatoare care arzi pentru El
  • Coloseni 3:23 – “ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” – tot ceea ce faci trebuie sa il cinsteasca pe El

– Inchinarea nu inseamna ca iti iei haine de biserica si mergi sa canti in fata duminica;

 

  1. Inchinarea este un raspuns al recunostintei fata de rascumpararea pe care am primit-o

– 1 Petru 17,18 – “purtati-va cu frica…caci stiti ca nu cu aur..ci cu sange” –

inchinarea = trairea cu frica si recunostinta (NLT: “you must live in reverent fear of him”)

 

II. Cum ne inchinam?

Stari:

  1. Cu umilinta
    • Psalmi 51:17 – “duh zdrobit”, “inima mahnita” (aici nu se refera la nemultumire fata de ceea ce NU avem ci fata de ceea ce NU suntem!!!)
    • 2 Cronici 12:6 – “s-au smerit si au zis: “Domnul este drept”” – inainte de a-I aduce lauda ca e drept, s-au smerit!
  2. In duh si adevar – Ioan 4:24
    • Duh vs duh: Ioan 3:6: “ce este nascut din Duh este duh”
      • Duhul Sfant invie duhul nostru=> doar spiritele inviate si sensibilizate de Duhul Sfant se pot inchina cu adevarat (John Piper)
      • duh = emotii si ganduri: Inchinarea fara sentimente ne face doar niste admiratori artificiali
      • adevar: doctrina corecta
        • inchinatorii la idoli, zei, trupul lor, idealurile lor sun tot niste “inchinatori” dar nu in adevar
        • inchinarea fata o viata de neprihanire traita in adevar e zero
        • Închinarea în adevăr înseamnă și să accept și să mă raportez corect la ceea ce spune Domnul despre Sine Însuși, despre mine (și să accept rolul și locul meu stabilit de Dumnezeu), despre păcat și urmările grozave ale acestuia (moartea spirituală) și despre har și iertarea pe care o pot primi de la El. (A. Tozer)

Sentimente:

1. Tacerea – prima reactie a inimii care vede sfintenia si maretia Lui Dumnezeu

      • Habacuc 2:20 – “…tot pamantul sa taca inaintea Lui”

–          cand vezi un peisaj frumos la munte nu te pui si spui glume sau incepi cine stie ce discutii; pur si simplu pastrezi o tacere adanca care exprima mirare

2. Teama (insotita de reverenta si uimire)

–          Isaia 8:13

–          Psalmul 5:7 – “Ma voi inchina cu frica inaintea templului sfinteniei Tale”

– cand vezi maretia Lui Dumnezeu (tacere) si sfintenia Lui si te uiti la tine (carne pacatoasa), se naste frica

(e la fel ca si cand privesti un munte inalt sau o prapastie adanca)

  1. Tanjire dupa Dumnezeu

–          ne vedem starea noastra si dorim ca Dumnezeu sa ne schimbe; dorim apropierea de El

–          Psalmii 63:1; Psalmul 42:1-2

 

  1. Bucurie

–          Dumnezeu ne elibereaza fie de povara pacatului fie de alte poveri: ingrijorare, stres, etc

–          Psalm. 30:11-12

 

  1. Speranta

–          noi nu traim doar cu bucuria trecutului ci si cu bucuria viitorului cu Dumnezeu

–          Psalmul 130:5

 

  1. Desfatare

–          Psalmi 61:4 – inchinarea psalmistului a ajuns la o asa intensitate, incat ar vrea sa locuiasca vesnic cu Dumnezeu – ACESTA ESTE TELUL la care vom ajunge in vesnicie

–          Apoc. 4:10 – cei 24 de batrani care se inchina

Concluzii:

 1.      In inchinare, noi punem accent pe slujire, Dumnezeu pune accent pe ascultare

–          Dumnezeu nu se uita neaparat daca cantarea din fata a iesit perfect ci daca e insotita de sentimentele descrise mai sus si de adevar (ascultare)

–          Ex. 1 Samuel 15: – Saul dorea sa se inchine desi nu ascultase!

–          Noi avem probleme in a intelege ca

      • nu doar cantarea de dum. e mod de inchinare ci si repetitia de miercuri
      • nu doar predica de duminica poate fi mijloc de inchinare ci si vizitarea unui bolnav (lucrurile din umbra)

2. Inchinarea cu sentimente fara adevar sau cu adevar fara sentimente e zero.

– sentimentele se pot mima fata de public (ex: cantareti care stiu zambi frumos si par ca traiesc o stare foarte inalta) dar adevarul (si viata pe care o traiesti) nu se poate ascunde fata de Dumnezeu

– adevarul care te face doar sobru, fara ca inima sa simta ceva, nu e inchinare – “Te-am aflat pe Tine Doamne (adevarul) si aceasta mi-e ‘deajuns (sentimentul), Tu esti pacea vietii mele, si al tainelor raspuns (inchinare)”

3. Inchinarea adevarata te apropie de Dumnezeu si de indeparteaza de pacat/lume: daca nu e asa, ceea ce traiesti tu nu e inchinare

– ex negativ: tinerii care au mers sa se predea mestecand guma si razand

– multe din programele din ziua de azi sunt spectacole si nu inchinare; voie buna si distractie si nu apropiere de Dumnezeu; scenete in loc de rugaciune; filme crestine in loc de predicare a Evangheliei curate!!!

Cum e inchinarea ta?

“Asculta-l pe un om cum se roaga si iti vei da seama cu adevarat cat de aproape e de Dumnezeu”

“Daca am trai in mod zilnic o viata de inchinare, ne-ar opri oameni pe strada sau la servici sa ne intrebe despre Dumnezeu”

Cum să trăiești în casa lui Naaman?

12 Monday Sep 2011

Posted by in Eseuri, Pentru suflet...

≈ Leave a comment

Incepe școala! Dintre toti, cred ca doar cei din clasa 1 se bucura cu adevărat de acest nou început… Sculatul de dimineață, ghiozdanul greu (pentru cei silitori care înca iși duc tot ce au nevoie la școală), orele de 50 de minute, sunt lucruri care te fac sa te întrebi: Oare chiar e voia Tatalui să fiu aici sau doar parinții mei vor asta?

Vă aduc aminte de o fetiță despre care s-au scris doar 3 versete în Biblie, dar care a trăit o viață exemplară în casa lui Naaman. A fost aproape de Dumnezeu deși era departe de casă. Fără școală duminicală, fără Templu, l-a purtat pe Dumnezeu în inimă. A ințeles ceea ce mulți dintre noi nu ințelegem azi, si anume că adevăratul caracter al unui om se vede în ceea ce face când nu îl vede nimeni”. Mi-aș dori să avem astfel de copii astăzi cât mai mulți. Să fie ca Iosif care a înteles că principiile lui Dumnezeu din Canaan sunt aceleași și în Egipt. Să fie ca Moise: departe de casă dar aproape de rug.

Apoi, această fetiță a fost liberă spiritual deși era roabă din punct de vedere fizic.  Iși slujea stăpâna în mod fizic, dar în mod spiritual, îl slujea pe Dumnezeul ei. Era transparentă în tot ce făcea și spunea. Nu glumea, nu folosea ironii ieftine, nu mințea… M-am intrebat mereu ce fel de caracter și comportament a avut, dacă Naaman, a mers la Impărat bazat pe cuvintele ei….

Trăim o vreme în care, așa cum spunea femeia care a mers la Elisei, copiii noștri sunt amenințați să fie luați robi… Anturajul negativ e atât de puternic, timpul petrecut la școală e atât de mare comparativ cu timpul petrecut acasă în părtășie cu părinții și cu Tatăl…. Păcatele „mici”, glumele colegilor, vocabularul lor vulgar, micile „ieșiri” în oras fără știrea părinților, toate acestea sunt lucruri prin care cel rau vrea să-i ia robi… Doamne, păzește-i!

Am mai observat că această fată a avut motive să-i dorească stăpânului agravarea bolii și totuși i-a dat soluția vindecării. Putea sa se foloseasca de versete din Lege („dinte pentru dinte si ochi pentru ochi”) ca să tacă. Putea să zică: „Uite cum Domnul iîmi face dreptate, pentru ca m-a stăpânul luat de lângă părinții mei”. Oare chiar înțelegem ce motive avea această fată ca să iși dorească răzbunarea pentru plecarea forțată de langa părinții ei? Și totuși oftează. Ofta când îl vedea pe Naaman plin de bube. Ofta când iși vedea stăpâna dărâmată din cauza bolii soțului ei. Tu? Ai fi oftat sau te-ai fi bucurat? (Nu știu dacă chiar putem înțelege în adâncime valoarea acestui caracter…).

În ultimul rând, această fată a trăit cu un Dumnezeu viu intr-o țară plină de dumnezei morți. Cum spunea cineva: O lumânare mică e de-ajuns pentru a străpunge întunericul cel mai adânc. Avea experiențe cu Dumnezeu. Era sigură că stăpânul va fi tămăduit dacă merge la Elisei.

Sunt copiii noștri siguri de ceea ce traim noi cu Dumnezeu? Mi-aduc aminte de două fete din zona Bucovinei, care, în clasa a 7-a fiind, au cântat în pauză într-un colț de clasă: „Înca mai este loc la cruce”. O colegă necredincioasă le-a auzit… Rezultatul? Acea colega s-a căsătorit anul trecut în biserică.

Mă gândesc la cazul acela când pe ușa unei biserici au intrat niște musulmani cu puștile în mână. Au luat Biblia de pe amvon și au pus-o pe jos: „Toți cei care vor scuipa pe ea, pot pleca și vor scăpa fără să le facem nimic”. Primul, a fost predicatorul…. Apoi au iesit toți, unul câte unul, îndeplinind condiția…. Ultima, o fetiță de vreo 12 ani, s-a apropiat de Biblie, a luat-o în mână, a șters-o de pieptul ei și a sărutat-o… A sfârșit împușcată.

——-

Casa lui Naaman poate fi școala, locul unde Dumnezeu te vrea pentru o vreme… Cum vei trăi acolo? Când vei termina clasa a 12-a ce vor spune colegii despre tine? Că ai fost ca și ei sau că ai luminat? Că ai râs la toate glumele lor în pauză sau că le-ai spus despre Dumnezeul pe care îl porți în inimă?

Închei, cu cazul unei persoane apropiate. În clasa 12-a luase premiul 2 iar colega lui de clasă care luase premiul 1 i-a spus la final de an: Să nu fii necajit că ești pe locul 2…Eu am luat premiul 1 dar nu îl am pe Dumnezeu. Tu chiar dacă ai fost pe locul 2, ai un viitor, pentru că ai o credință vie”…

 Se va putea spune așa și despre tine?

„Mergi, fiul meu, în pace, dar pe cale,

De vei păzi cu grijă, sfatul meu,

Oricâte-ar fi primejdiile tale,

Te va scăpa din toate Dumnezeu.”

Spre Canaan dar cu Egiptul in inimă…

27 Saturday Aug 2011

Posted by in Eseuri, Pentru suflet..., Personale...

≈ 2 Comments

Mâncaseră mană ani de zile. Și, deodata, pofta le-a batut la usă: “Vrem carne!”. Au plâns, Dumnezeu i-a “ascultat”, și când au luat prima imbucătură, moartea i-a secerat…M-am întrebat mereu dacă și-au urat “Poftă bună” inainte de a mușca din pulpele de prepeliță… Nu cred ca au facut-o. Erau prea grăbiți ca să simtă gustul a ceea ce și-au dorit de ani de zile. Și oricum, poftă aveau deja din plin.

Am înteles că oamenii care merg spre Canaan cu Egiptul in inima plâng din cauza poftei și nu din cauza prezenței lui Dumnezeu sau a umblării cu El.

Au plâns de 5 ori de la ieșirea din Egipt: când au cunoscut înfrângerea într-o luptă pe care nu trebuiau să o poarte (Deut. 1:45), când spusele celor 10 iscoade au fost mai importante decât ce spunea Iosua si Caleb, în Numeri 11 din cauza poftei, și la două înmormântări (Moise și Aaron), cum fac din obligație cei mai mulți…

Aveau motive reale să plângă pentru scopuri bune: trecerea Mării Roșii, inaugurarea Cortului, primirea poruncilor, așezarea Sarbatorilor, dar nu au făcut-o…

Știți ce ne lipsește nouă azi? Lacrimile… Rasul si distractia nu se notează sus, pentru că gâdilă doar firea, însă lacrimile sunt adunate de Dumnezeu în burduf… Oamenii de care s-a folosit Dumnezeu în Biblie au avut lacrimi: Neemia (plânsul zidurilor dărâmate), Ana (plânsul unui suflet amărât), Semănătorii (“cei ce seamănă cu lacrimi…”), Isus (plânsul milei) si multe alte exemple. Plângem si noi, e adevarat, dar mai mult pentru o vilă mobilată sau un model de mașină mai nouă. Pentru a avea ceea ce nu avem din punct de vedere material.

Am ajuns la concluzia că, atunci când lipsesc șervețelele ude dintr-o adunare, semnul prezenței Duhului acolo e sub semnul intrebarii. Am citit despre tineri care într-o anumita tabără, au mers să “se predea” în față mestecând gumă și râzând. Nu-mi imaginez ce “pocăință” urmează…

Îmi spunea dirijorul de orchestră, care azi e un frate în varsta: ”Când cântam noi, prin anii 70, nu vedeam partitura cum trebuie din cauza lacrimilor ce le aveam pe față…”. Azi, avem mult profesionalism, negative, partituri pe 4 voci dar nu mai avem lacrimi… Azi, dacă plânge cineva in Biserica, ne uitam cu mirare… Sau daca plange un tânăr langa noi, zicem: “Săracul, ce slab e din fire…Cine știe câte-o mai fi făcut și ăsta…”. Iar tu, mergi acasă satisfăcut ca fariseul, fără sa stii că sentința pozitivă a mântuirii s-a dat în dreptul vameșului (pentru că noi ca oameni, măsurăm pacatul dar Dumnezeu măsoara căința!)

Apoi, am observat că cei ce merg spre Canaan cu Egiptul în inimă, nu înțeleg că mana din pustie e mai bună decât salata de castraveți cu pește prăjit din Egipt…

Da, în Egipt se mânca bine. Aveai chiar și desert: pepenii. Și pentru o salată gustoasă puteai folosi si ceva usturoi sau ceapă.

In pustie? Ei bine, acolo copiii nu isi intrebau mamele: “Ce mancam, mâine?” pentru că toți știau că meniul e același: mană. Mic dejun, prânz și cină. Fără desert. Știți însă care e marea diferență? În Egipt, mâncai bine dar erai rob. În pustie mâncai mană, dar erai liber!.

Știți ce nu înțelegem noi azi? Că Dumnezeu hrănește sufletul mai întai și apoi firea (nevoile nu poftele!). Iar Diavolul începe cu firea (poftele nu nevoile), ca să iți ia sufletul. Te satură bine pe genunchii Dalilei ca să poți dansa orb între stâlpii care iți aduc moartea. În pustie, Dumnezeu a vrut să-I invețe minunea purtării de grijă. Asta era in spatele a zeci de vagoane de mană în fiecare zi. Și în spatele apei care tașnea din stâncă. N-au înțeles minunea asta. Rezultatul? Hainele și încălțămintea nu s-au învechit dar ei au murit…

Tu ce cauți in viata asta, stimate cititor? S-ar putea ca din punct de vedere material să ai doar mană. Poata o viață simplă, cu o situație materială la limită. Dar nu uita: cele mai frumoase experiențe cu Dumnezeu le-am auzit de la oamenii care din punct de vedere material au trăit la limita. Copiii lor, sunt azi in biserică chiar dacă poate uneori sandwich-ul a fost cu margarină și sare la școală fără vreun strop de salam.

Și in ultimul rand (mie greu sa spun asta dar Biblia o confirma): Cei care merg spre Canaan cu Egiptul în inimă, ….nu mai ajung in Canaan.

Drumul din Egipt pana in Canaan trebuia sa dureze 11 zile. Dacă au ieșit luni (e o presupunere pentru o intelegere mai clară), ar fi trebui ca joia viitoare să fie in Canaan.

Cu lacrimi în ochi m-am gandit la momentul ieșirii din Egipt. Când tații s-au uitat la copiii lor gândindu-se: ”spre sfarsitul săptămânii viitoare, veți avea un viitor stralucit. Tata nu va mai fi rob. Si mama va putea sa se ingrijeasca de voi fără sa mai trebuiască să duca paie toata ziua pentru cărămizile Egiptului….” Ei bine, doar doi bărbați din 600.000 au vazut visul asta implinindu-se (dupa 40 de ani…).

Știți de ce? Nu din cauza că au curvit, nici că au fumat, nici că au baut. (nu-i așa că noi astea le condamnăm la cei din lume, satisfăcuți că noi nu le facem si mergem cu incredere spre rai??). Ei bine, ei au murit din cauza unei atituni greșite. Nu au înțeles că Dumnezeul care poartă de grija prin iubire, merită recunoștință și nu comentarii. Spunea cineva că cel mai mare păcat al generatiei actuale e nerecunoștința. Sunt șanse mari să aibă dreptate.

Știți că Dumnezeul nostru e așa de răbdător încât a așteptat ca peste 1 milion de înmormântări să aibă loc în pustie fără fanfare, cor și predici pe puncte? Sincer, nu as vrea sa am parte de o astfel de răbdare… Aceeași răbdare și iubire pe care tinerii de azi o folosesc ca motiv de a păcătui: “Eh, Dumnezeu e bun si iarta, frate!!”.

Poate că ai ieșit din Egiptul acestei lumi. La botez, probabil că ai primit flori și poze frumoase. Dar asta nu e minune…Cea mai mare minune nu e să iesi din Egipt ci să ajungi în Canaan. Și acolo nu se ajunge fără lacrimi, fără experiențe cu Dumnezeu și fără o pocăință reală. Pentru ca, Dumnezeu caută calitate și nu …cantitate.

Drum bun spre Canaan, dar fără a purta Egiptul in inimă!

Neemia – omul care schimba paharul cu o mistrie

31 Sunday Jul 2011

Posted by in Eseuri, Personale...

≈ 2 Comments

Era frumoasa viata la palat. Aveai timp de citit, de ascultat muzica, de o vorba cu prietenii si o data la cateva ore cand auzeai clopotelul, intrai galant cu paharul in mana sa-l servesti pe imparat. O slujba la care nu mergeai niciodata suparat la lucru (cap 2.1). Sa lucrezi o ora din 8 si sa iei salar intreg, nu e de-ajuns motivul asta pentru o bucurie deplina?

I s-a spus ca zidurile sunt daramate si portile sunt arse de foc. A plans, s-a rugat si a postit. Cam atat face azi un pocait. Ar fi fost de-ajuns. Putea sa spuna: “Stiti, va sustin in rugaciune. Uite aici din salarul meu ceva si Domnu sa va ajute. Fiti tari”. L-ar fi putut careva condamna pentru ca a facut doar atat? Nu!

Insa Neemia pleaca. Putea sa se scuze zicand ca e singurul paharnic cu experienta. Nu a facut-o. Ma gandesc ca dupa plecarea lui, s-au adunat mii de CV-uri pentru postul vacant.  Dar ce conteaza?! Neemia alege drumul de la pahar la mistrie, un drum al renuntarii, un drum unde intelege ca pocainta reala cere si implicare nu doar cuvinte rostite de pe buze.

Cand a luat mistria intr-o mana si sabia in cealalta stia ca aici nu-l plateste nimeni. Ca salarul nu-ti mai intra pe card in data de 15, ca nu mai ai asigurare de sanatate sau de viata. Ca Sambalat si Tobia te pandesc la fiecare pas, desi nu ti-au avut treaba cat ai stat la palat. Viata la mistrie aleasa de Neemia a fost o viata de sacrificiu…Dar un sacrificiu langa ziduri, langa fratii sai si langa Dumnezeu…

Ar fi ramas un anonim Neemia toata viata daca s-ar fi oprit doar la post, ruga si sfaturi. Dar a mers mai departe. De 3 ori in ultimele capitole spune: “Doamne, adu-ti aminte de mine!!!”. Doar cei care lasa paharul pentru mistrie pot fi ascultati cand spun asta.

———

     Viata de pahar pentru noi e automultumirea cu o zi de joi si o zi duminica la biserica. Cu o zi de post pe luna si o ruga seara, de 2 minute, inainte de culcare. E munca pana la epuizare ca sa ne facem un trai cat se poate de bun, uitand ca, confortul poate dauna grav pocaintei. Viata la pahar poate fi solo-ul din fata, imbracat la 4 ace in care tinzi dupa aprecieri. Multumirea ca vii la repetitii la fanfara iar in rest poti face ce doresti.

      Se cauta zidari si razboinici cu trecut de paharnic. Nu ai vrea sa te inrolezi? Sa schimbi statul pe messenger cu o zi de spalat vase la o sora cu mai multi copii din biserica. Sau mersul la sala cu sapatul gradinii unei vaduve.

Avem programe plictisitoare in biserici nu din cauza pastorilor, nici a comitetului, nici a fanfarei nici a orchestrei. Ci din cauza ca toata saptamana suntem in goana dupa mai mult si incercam sa luam mistria in mana doar duminica. Mie greu sa inteleg cum de bunicii nostrii erau la rugaciune aproape in fiecare seara prin familii sau in adunare desi nu aveau masina de spalat automata nici cuptor cu microunde. Poata nici macar masina si totusi erau la adunare cu o ora mai devreme, in mijlocire.

Nu uitati: oamenii care au facut ceva in istoria Bisericii sunt cei care au sacrificat totul. Evrei 11. Catacombele. Arenele romane. Livingstone. Muller. Hudson Taylor.

Cand vom intelege ce inseamna pocainta practica, zidurile daramate din viata ta, din familia ta si din adunarea ta vor fi refacute.

Slujirea insotita de sacrificiu te cheama. Ii intelegi glasul?

“Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
În sărăcie, nu-n belşug,
Căci mulţi au stat cu El la mese,
Dar prea puţini au tras la jug…”

Dima

08 Friday Jul 2011

Posted by in Personale..., Poezii

≈ Leave a comment

Condeiul asterne pe ultime file
Saluturi de pace, manunchiuri de har,
Aristarh si Marcu, Epafra si Luca,
Colose sa stie: “nu-i munca-n zadar!”

Continua Pavel, gatind din cuvinte,
Alese indemnuri si culmi de cristal,
In spate, o mana-i se-opreste pe umar,
E Dima, tovaras de cruce si-altar:

“Sa spui sanatate, si multa binete,
Si harul sa-i tina de-a pururi in El,
Ca nu-i drum mai sigur si nici frumusete,
Ca cel care lupta, veghind, pentru cer”.

Se duce scrisoarea si inimi aprinde,
Curajul se-nalta precum un suvoi,
Drept este Cuvantul ce inca ridica
Miresme curate din praf si noroi…

————————————

Trec zile si ani, incercari si probleme,
Si-acelasi condei scrie iar, slove noi,
Spre cel mai de suflet tovaras de slujba,
Ce-adanc se avanta cand lupta e-n toi.

Asterne batranul povete si sfaturi,
Dar nu-i nici o mana ca-n vremea de-apoi…
Nu-i mai nici o voce s-o opreasca scrierea,
Sa dea sanatate, si har in nevoi.

Suspina batranul, caci Dima-i in lume,
Fiorul acela ce zdruncina stalpi,
A luat inc-un suflet, ‘napoi inspre glume,
Spre vai si prapastii, cratere si stanci…

——————————————-

Tu om care astazi traiesti mantuirea,
Si care o data din lume-ai plecat,
Sa-ti fie dorinta aprinsa spre ceruri,
Cu frica si teama slujind necurmat.

In spate nu-i cale de-ntoarce privirea,
Nici trupul, nici gandul, nici vorba vreodat’
Sa nu uiti vreodata caci Dima si firea,
Si ceilalti asemeni, pierit-au pe veac.

Iubirea si pacea sa-ti fie deplina,
Si de esti pe cale, sa umbli smerit,
Cu lacrimi pe fata sa-ti duci mantuirea,
La capat s-ajungi si vei fi rasplatit…

 

07.07.2011

Sunt marcat profund de Scrisoarea catre Coloseni si de A doua catre Timotei… De una in care Dima e in slujire si de cealalta in care Tesalonic-ul l-a chemat… Sunt marcat de faptul ca poti sa traiesti langa oameni ca Pavel si totusi vocea lumii sa fie mai tare ca si chemarea lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri sa ne faca constienti de responsabilitatea chemarii noastre….

Judecata finala….

05 Tuesday Jul 2011

Posted by in Ganduri, Pentru suflet...

≈ Leave a comment

Citesc in aceste zile cartea “Insetat dupa Dumnezeu” de John Piper… Sunt pur si simplu miscat de adancimea gandurilor de aici, despre ce inseamna “Slava lui Dumnezeu”, despre viata pe care o traim noi si despre ce am putea fi daca intr-adevar am intelege caracterul lui Dumnezeu…

Citez din carte doar un scurt fragment despre judecata finala:

“Atunci cand fiecare fiinta umana va sta in fata lui Dumnezeu la judecata finala, Dumnezeu nu va avea nevoie sa foloseasca vreo propozitie din Scriptura pentru a ne dovedi cat suntem de pacatosi si cat de potrivita este in acest sens, condamnarea noastra vesnica. Va trebui doar sa puna trei intrebari.
1. Nu a fost destul de clar in natura ca tot ce ai avut a fost un dar si ca erai complet dependent de Creatorul tau pentru a primi viata si suflarea?
2. Oare sentimentul dreptatii din inima ta nu i-a considerat vinovati pe acei oameni care nu ti-au multumit cum trebuia, ca reactie la bunatatea de care ai dat tu dovada?
3. A fost oare viata ta plina de multumire si incredere fata de mine pe masura generozitatii si autoritatii Mele?
Caz inchis!
(pag. 56).

Daca am reciti si medita la aceste intrebari (care au un suport biblic extraordinar), cred ca trairea noastra de zi cu zi ar suferi schimbari radicale!

Drumul de la rutina la biruinta (Drumul de la Chiriat-Iearim la Eben-Ezer)

01 Friday Jul 2011

Posted by in Uncategorized

≈ Leave a comment

In urma cu aproximativ o luna, am fost adanc cercetat de 1 Sam. 7. De faptul ca poti avea 20 de ani chivotul in adunarea ta si sa nu fii pocait. De faptul ca poti merge la biserica de rutina si sa o duci bine. De faptul ca, doar cei ce merg la Mitpa au treaba cu filistenii. De faptul ca iesirea din rutina costa, ca pocainta adevarata trebuie traita nu doar exprimata…

Va invit sa ascultati intregul mesaj in format audio aici si, nu ma rog altceva decat ca la final sa va intrebati cum m-am intrebat si eu: Unde sunt pe acest drum?

http://www.resursecrestine.ro/download/35543

Slavit sa fie Numele Celui care ne da biruinta!