de Cristian Boariu

Multora le place sa fie intervievati. Mai ales daca e un eveniment important la care participa. Haideti pentru cateva minute sa ne apropiem cu mijloacele de filmare si inregistrare de azi, de multimea care astepta intrarea Imparatului in Ierusalim si sa le punem catorva din participanti, trei intrebari simple….pentru ca Imparatul care intra e unul simplu.

1. Ce pregatesti pentru Imparatul?

O intrebare care am putea-o adresa celor doi ucenici care au fost trimisi de Domnul sa pregateasca magarusului. Puteau sa se scuze zicand: “Doamne, avem aici de facut vindecari, minuni, toata ziua suntem implicati in lucrare, si ne trimiti sa umblam prin grajduri dupa un magarus???”.

Stiti ce mi se pare ciudat? Ca traim vremuri cand ne inghesuim la amvoane, la solo-uri in fata, undeva unde sa putem fi vazuti ca suntem “in lucrare” si tot mai putini oameni merg sa faca lucrurile simple, lucrurile care cer “aplecare”, smerenie, jertfa (o vizita la bolnavi, o gradina sapata la o sora batrana din sat, o mancare dusa unor copii orfani).

2. Cat te costa intrarea Lui ?

O intrebare care am putea-o pune celor din multime. Unii rup ramuri din copac. Ce usor lucru. Altii isi astern hainele pe jos si accepta sa fie calcate in picioare de un magarus, intr-o vreme cand nu erau masini automate si detergent pentru a ti le spala imediat.

Citeam astazi despre tineri din Egipt care in decembrie, si-au “petrecut” Sarbatoara Nasterii Mantuitorului din anul trecut, fiind torturati cate 8 ore cu electrozi in zonele intime. O sarbatoarea care i-a costat. Ma gandeam ca sarbatoarea de azi, probabil ii costa la fel de mult pe alti crestini din lume.

Apropo, in inima ta a intrat Isus? Te-a costat ceva intrarea Lui?

Imparatii romani intrau pe car de aur, inconjurati de soldati care purtau trofeele cuceririlor. Isus era inconjurat de orbi, schiopi, tarani din Galileia, ucenici simpli si, diferit de oricare alt imparat, Isus plangea.

Stiti de ce? Pentru oamenii care rup ramuri din copaci, care se multumesc cu o duminica la biserica, cu un capitol din Biblie citit o data pe saptamana, cu ceva ieftin.

Pentru tine, are motive Isus sa planga? Daca costul relatiei tale cu El in fiecare zi e ieftin, probabil ca ar trebui sa plangi tu, nu Imparatul.

A treia intrebare si poate cea mai importanta:

3. Daca azi strigi “Osana” ce vei face in urmatoarele zile?

Probabil ca si Iuda era in multime si striga Osana. Dupa cateva zile a facut comert din Imparatul…pe o sarutare.

Petru cu siguranta jubila, bucuros ca in sfarsit Imparatul, (asa cum, in mod gresit credeau ei), isi ia tronul in primire. Cu siguranta un loc la guvernare ii era asigurat. Insa, cand visele s-au naruit, cand in curtea Templului I se spune ca “si vorba te da de gol”, se jura ca nu a umblat cu El.

Care sunt asteptarile tale de la Isus? E atat de usor sa strigi “Osana” cand frigiderul e plin, cand salariul intra in cont in data de 15, fara intarziere, cand copiii sunt sanatosi. Insa ce vei striga cand va zice: “Harul meu iti este de-ajuns”, fiind bolnav? Ce vei face cand copilul iti va fi la reanimare? Cand va trebui sa intelegi ca si suferinta, e parte din modelarea pe care Imparatul o are pentru noi.

Imi doresc o intrare a Imparatului care sa ma coste. Imi doresc sa n-aiba Isus motive de plans, ci sa plang eu. Si nu in ultimul rand, imi doresc ca daca azi strig Osana, sa nu strig maine “Rastigneste-l”.

Pentru ca e Imparat. Pentru ca merita Osanale.

de Tim Kimmel

In 1921, Lewis Lawes a devenit seful corpului de gardieni la inchisoarea Sing Sing. Pe atunci regimul nici unei alte inchisori nu era atat de dur ca acela de la Sing Sing. Dar cand Lawes a iesit la pensie 20 de ani mai tarziu, inchisoarea aceea devenise o institutie umanitara. Cei ce au studiat sistemul i-au atribuit lui Lawes meritele acestei schimbari, dar cand a fost intrebat despre secretul acestei transformari, el a spus: “Totul se datoreaza minunatei mele sotii, Catherine, care este ingropata dincolo de zidurile inchisorii”.

Catherine Lawes era o tanara mama cu trei copiii mici cand sotul ei a inceput sa lucreze la inchisoare. Toti au avertizat-o de la inceput ca nu ar trebui sa treaca niciodata dincolo de zidurile inchisorii, dar aceasta nu a oprit-o pe Catherine!

Cand s-a jucat primul joc de basket din inchisoare, ea a pasit in sala de gimnastica insotita de… cei trei copii ai sai si s-a asezat in tribune alaturi de detinuti. Conceptia ei era: “Sotul meu si cu mine avem de gand sa le purtam de grija acestor oameni si eu cred ca si ei vor avea grija de mine! Nu am de ce sa ma tem!” A continuat sa se familiarizeze cu ei si cu dosarele lor.

A descoperit ca unul dintre ucigasii condamnati era orb, asa ca i-a facut o vizita. Tinandu-i mana in mainile ei, l-a intrebat: “Citesti in Braille?” “Ce e Braille?” a intrebat el. Apoi ea l-a invatat cum sa citeasca. Ani mai tarziu, inima lui transformata de aceasta iubitoare purtare de grija, avea sa planga pentru ea.

Apoi, Catherine a gasit in inchisoare un surdo-mut. A mers la scoala ca sa invete sa foloseasca limbajul semnelor. Multi au spus despre Catherine Lawes ca a fost intruparea lui Isus in inchisoarea Sing Sing din 1921 pana in 1937.

Apoi intr-o zi, ea a fost ucisa intr-un accident rutier. Dimineata urmatoare Lewis Lawes n-a venit la lucru, asa ca secundul i-a luat locul. Aproape instantaneu, inchisoarea parea sa stie ca ceva nu era in regula. Urmatoarea zi, trupul ei neinsufletit se odihnea acasa intr-un sicriu, la trei sferturi de mila de inchisoare.

Cand gardianul isi facea plimbarea de dimineata, a fost socat sa vada o mare multime formata din cei mai duri si mai insensibili criminali adunati ca o turma de animale la poarta principala. Apropiindu-se el a observat lacrimi de durere si tristete pe fetele lor. Stia ce mult au iubit-o ei pe Catherine!

Atunci s-a intors si le-a spus: “In regula, baieti, puteti sa mergeti. Dar fiti atenti si intoarceti-va diseara!” Apoi a deschis poarta si o procesiune de criminali s-a deplasat, fara nici un gardian, trei sferturi de mila ca sa se alinieze in fata sicriului pentru a aduce un ultim omagiu Catherinei Lawes. Si toti s-au intors! Toti!

Era o noapte rece de iarna in Corea. O viitoare mama se indrepta prin zapada inghetata inspre casa unei prietene misionare unde stia ca va gasi ajutorul de care avea nevoie. La mica distanta de casa misiunii era un sant adanc peste care trecea un pod. In timp ce inainta cu greu, au cuprins-o durerile nasterii. Femeia a inteles ca nu putea merge astfel mai departe si s-a asezat sub pod. Acolo, singura la picioarele unui pod de lemn, dadu nastere unui baietel. Nu avea nimic cu ea in afara de hainele groase pe care le purta. Una cate una si le scoase de pe ea si il acoperi pe micul ei fiu, infasurandu-l cu ele ca intr-un cocon voluminos. Apoi, gasind o bucata aruncata de sac, o trase pe ea si se intinse tremurand istovita langa copilasul ei.

Urmatoarea dimineata, misionara isi conducea Jeep-ul peste pod ca sa duca un cos cu mancare unei familii coreene. Pe drumul de intoarcere, cand se apropia de pod, vehicolul tusi si muri, ramas fara combustibil. Ea lasa Jeep-ul in afara soselei si incepu sa mearga pe pod inspre misiune, dar se opri cand auzi un scancet slab ce venea de dedesubt. Se tari sub pod ca sa vada despre ce este vorba si acolo gasi micul copil, cald, dar flamand si tanara mama inghetata langa el.

Misionara a luat copilul acasa si a ingrijit de el. Cand a mai crescut, baiatul o ruga adesea pe mama sa adoptiva sa-i istoriseasca cum l-a gasit. La a doisprezecea comemorare a mortii mamei sale, baiatul a rugat-o pe misionara sa il duca la mormantul ei. Ajuns acolo i-a cerut sa astepte ceva mai departe cat timp se va ruga el. Copilul statea langa mormant cu capul plecat, plangand. Apoi a inceput sa se dezbrace si in timp ce misionara il privea uimita, baiatul isi dadea jos, piesa cu piesa, imbracamintea sa calduroasa, lasand hainele pe mormantul mamei.

“Cu siguranta ca nu-si va da jos toate hainele”, se gandi misionara… “va ingheta!”. Dar baiatul a dat totul jos, punandu-si toate hainele calduroase pe mormant. Apoi a ingenunchiat dezbracat si tremurand in zapada inghetata. Cand misionara se apropie de el ca sa-l ajute sa se imbrace, il auzi plangand si strigand catre mama pe care n-o cunoscuse niciodata: “Ti-a fost mai frig decat atat pentru mine, mama mea?”. Si plangea amar.

…………………………………
Cand Hristos a venit pe pamant, S-a dezbracat pe Sine de orice haina regala si a intrat intr-o lume a urii si a indiferentei reci pentru ca, pur si simplu, a vazut ca secole de vieti distruse aveau nevoie de un Salvator.

Si El a murit de inima franta! Pacatul meu si al tau, lunga istorie a omului inchinandu-se la dumnezei falsi, facuti de maini omenesti, razboi, varsare de sange, crima, cruzime, perversiune sexuala si lacomie au frant inima lui Hristos. Raceala noastra i-a frant inima si acum il ingheata de tot. Noi, crestinii satisfacuti, multumiti de sine pe dinafara, dar in interior suferind inca de apatie! Noi, care ne rugam “Da-ne compasiune pentru lumea pierduta” si apoi nu sacrificam cativa lei pentru nevoile altuia. Noi, care avem bani, informatie si puterea sa ducem vestea buna oricarei fapturi si inca n-am facut-o. Noi, care spunem ca-i iubim pe cei pierduti, dar neglijam sa-i spunem unui om macar, despre Salvatorul iubitor. Dragostea lui Isus zace inghetata pe buze care ar trebui sa fie calde vorbind pentru El.

Doamne, ne dam jos acum vesmintele stralucitoare de mandrie si indreptatire de sine si le punem la picioarele Tale, lasand sa se vada zdrentele dezgustatoare de dedesubt. In nevoia noastra, plangem ingenunchiati: “Ti-a fost mai frig decat atat din cauza noastra, Doamne?”. Si plangem amar, pentru ca stim ca Ti-a fost…

de Dan Clark

Paul a primit cadou de Craciun o masina nou-nouta de la fratele sau. In seara de ajun, cand a coborat din biroul sau sa-si ia masina parcata in fata cladirii, a vazut cum un pusti de vreo sapte ani se invartea cu ochii mari in jurul masinii sale.

– “Este masina dv. domnule?”, a intrebat el. Paul a inclinat capul afirmativ.
– “Fratele meu mi-a dat-o cadou de Craciun”. Baiatul ramase nauc.
– “Vreti sa spuneti ca fratele dv. v-a dat-o asa…gratis?…fara sa platiti nimic? Domnule! As vrea…” Baiatul ezita.

“Desigur” se gandi Paul, “stiu ce-i trece prin cap. Ar vrea sa aiba si el un frate bogat ca mine.” Dar ceea ce spuse apoi pustiul il facu pe Paul sa ramana cu gura cascata: ” As vrea sa pot fi si eu un astfel de frate!”

Paul se uita cu uimire la baietelul din fata lui si manat de un impuls interior, ii zise:
– “N-ai vrea sa te duc putin cu masina mea?”
– “Cum sa nu! Tare mi-ar placea!”

Dupa un raid prin cartier, baiatul se intoarse spre Paul. Ochii ii sclipeau de emotie.

– “Domnule n-ati vrea sa treceti prin fata casei noastre?” Paul zambi. Stia ce dorea baiatul. Voia sa le arate vecinilor ca soseste acasa cu o masina mare, nou-nouta.

– “Vreti sa opriti aici? Langa treptele acelea , va rog!” Urca apoi scarile in fuga. Dupa cateva momente il auzi cum revine. De data aceasta, insa, nu se mai grabea. Ducea in bratele sale un fratior mai mic, handicapat. Il aseza cu atentie pe ultima treapta si arata cu mana spre masina lui Paul.

– “Vezi Johnny? Asta e masina, exact cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Craciun si nu l-a costat nici un cent. Intr-o zi am sa-ti dau si eu una exact la fel ca asta… si ai sa vezi de unul singur ce lucruri extraordinare de Craciun sunt in toate vitrinele din oras.”

Paul s-a dat jos din masina. L-a luat in bratele sale pe micutul olog, l-a asezat langa el pe scaunul din fata. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a asezat langa el si toti trei au inceput o calatorie de neuitat prin orasul impodobit de Craciun. In seara aceea de ajun, Paul a inteles pentru prima data ce a vrut Isus sa spuna cand a afirmat ca “este mai bine sa dai decat sa primesti…”