In seara aceasta, (5 dec. 2009), pe la ora 19 am intrerupt lucrul pentru a petrece cateva minute de partasie cu familia. Auzisem din camera de unde lucram, ca parintii, impreuna cu fratii mei si cu bunicii au inceput cantarea “Neprihanita dragoste dintai”…Versurile m-au rascolit profund astfel ca am lasat imediat programarea pe laptop, si am mers sa cant impreuna cu ei…

Simteam atat de minunat prezenta Domnului in camera….Am inceput cu totii o alta cantare minunata “Nu pot sa traiesc de nu-Ti simt partasia” , duios, pe 3 voci, si am observat ca la finalul strofei intai, bunicu isi da jos ochelarii pentru a-si sterge lacrimile… De 15 ani e paralizat la picioare, si … intr-adevar a trait cu Domnul. Am continuat cantarea si am vazut ca la cor bunica mea era si ea cu lacrimi in ochi… De cativa ani e bolnava de diabet, acum de-abia mai intrezareste cate ceva… A pierdut vederea dar nu a pierdut acel fior al Duhului Sfant…

cor:
Eu vreau sa-Ti simt Mana ce-mi mangaie fiinta.
Si-aripa unde-mi gasesc eu scaparea,
Cand de indoieli mie-ncercata credinta,
Si multe necazuri-mi incearca rabdarea

Am inceput sa pun versurile in dreptul meu… Am iesit sa imi aduc un servetel intrucat mi-am adus aminte de-atatea momente in anii care-au trecut cand am simtit Mana care mangaie fiinta… Cand in familie au fost momente limita, dar cand Domnul a intervenit si si-a facut numele de Slava. Cand eram la examenul de la Politehnica si tatal meu postea si se ruga afara iar eu ieseam cu nota maxima din sala printre lacrimi de fericire… Cand a cazut tramvaiul la 6 metri de mine si au iesit vecinii si si-au facut cruce, mirati ca am scapat cu viata… De atatea si atatea momente cand Mana Lui cu adevarat mi-a oferit protectie si mangaiere…

Inainte de rugaciunea din finalul acestei seri minunate am citit printre lacrimi versetul din Iosua 23: 14

Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc.
Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că nici unul din toate cuvintele bune,
rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, nici unul n-a rămas neîmplinit.

Ii multumesc Tatalui pentru partasiile acestea din familiile… Nu am ramas cu Mercedes primit de la parinti, nici cu casa gata facuta…
Dar vreau sa iti spun stimate cititor, ca am ramas cu o partasie care ma va tine mereu langa Domnul… Amintirea unui tata care ne-a chemat in fiecare zi la rugaciune, si a unei mame care ne-a oferit mereu ceea ce se numeste “dragoste prin sacrificiu”…

Si am inteles inca intr-o seara ca la noi in familie a coborat Isus… Nu-l astept doar la Craciun, cu mult fast si pregatire, intrucat deja l-am intalnit intr-un colt simplu al casei, impreuna cu cei dragi ai mei, cand i-am zis inca o data, cu sinceritate: “Multumesc”. Si voi continua sa traiesc cu el nu doar o data pe an, ci in fiecare zi…

Dar tu cititorule? Care sunt momentele pe care le apreciezi cel mai mult in familia ta? Mai este familia ta un colt de rai, unde copiii si parintii se aduna impreuna si canta cu o inima intreaga laude Domnului?

Fie ca amintirile care iti vor ramane peste ani sa fie momentele unor astfel de partasii…

Ps: Va puteti bucura de cantarea “Nu pot sa traiesc de nu-Ti simt partasia” ascultand-o aici:

Advertisements