de Cristian Boariu

In valea umbrelor cenusii…
Dincolo de timpul muritorilor…
Mi-am amintit ca traiesc…

Am vrut ca-n drumul meu spre neant…
Sa ma aplec si sa culeg o floare…dar..
Mi-am amintit ca imi lipsea iubirea…

In zgomotul de tropot al gandurilor cenusii
Cand apasarea si trecutul meu ma-nfiorau
Am incercat sa ma las dus de voia soartei…dar
Mi-am amintit ca soarta pentru mine era: pierzarea…

si rand pe rand amintirile ce nasteau sperante ma-nduplecau
Sa privesc dincolo de acest taram fara iesire
Din intunerecul infricosat spre un viitor mai straluce…dar…
Mi-am amintit ca imi lipsea lumina…

Si-n amintirea clipelor tarzii…
aievea…am auzit ecoul unei chemari…

“Am murit ca tu sa traiesti…
Am cules spini ca tu sa te bucuri de iubire…
de flori…de cer
Am ales intunericul mormantului rece ca tu sa ai lumina…
crucea… ca valea umbrelor cenusii sa fie doar o amintire…”

———————————————–

…sunt in paradisul luminilor multicolore…
amintirile mele se sterg rand pe rand…
acum ma bucur de flori, de soare, de culori

traiesc…iubesc….pentru ca odata…
undeva..dincolo de timpul muritorilor
in valea umbrelor cenusii…
M-a intalnit Isus…

Advertisements