Eram in clasa a 12-a si luasem decizia de a ma pregati pentru admiterea la Facultatea de Politehnica dinTimisoara. Stiam ca trebuie sa parcurg culegerea  cu cele peste 1000 de probleme de matematica de cel putin o data pentru a reusi. Am inceput astfel sa ma pregatesc cate 6 ore pe zi la matematica, singur, pe langa cele de la scoala. Deseori, eram luat in ras de colegi intrucat faceam acest lucru chiar si in pauzele de la scoala. (constient fiind ca Dumnezeu rasplateste munca si nu lenea).

 

Dupa aproximativ 6 luni de munca am simtit ca obosesc si nu eram sigur daca tot acest efort va avea rezultate. Ma rugam mult si ceream Domnului mila si incurajare pentru a merge mai departe. Printr-un vas al Domnului din alt judet am fost incurajat sa imi fac partea mea (ce tine de mine) pentru ca la vremea potrivita ma voi bucura de izbavirea pe care Tatal o va aduce.

 

Am continuat sa ma pregatesc si cu doua saptamani inainte de bacalaureat am realizat ca, la limba romana nu aveam cum sa obtin o nota mare din cauza faptului ca am acoperit tot timpul disponibil doar cu matematica si informatica. M-am rugat insistent si am cerut Domnului sa imi dea izbavire intrucat chiar nu reuseam sa invat la romana… Intr-una din acele nopti am visat ca intrasem la oral in sala de examinare si ca am tras un billet pe care scria: “Harap Alb”. Intr-un fel ma gandeam ca acest vis a fost de la Domnul pe de alta parte am zis ca, desi voi invata Harap Alb foarte bine, voi incerca sa citesc cate putin si din celelalte comentarii ale operelor literare.

 

Zilele s-au scurs, bacalaureatul a venit si am intrat la proba de oral la limba si lit. romana. Cand am extras biletul, am observat cu stupoare ca pe el scria “Harap-Alb”, exact cum visasem. Dumnezeu facuse o minune care s-a finalizat cu nota 10.

 

Cu limba engleza ma descurcam destul de greu pe atunci si, asteptand sa imi vina randul la oral, observam ca multi din colegii mei ieseau dezamagiti, altii chiar plangand pentru ca nimerisera subiecte destul de grele: vorbeste despre scoici, descrie star-ul preferat din fime, cum vezi fenomenul incalzirii globale, etc. Am inceput sa ma rog pe hol si ziceam: “Doamne, tu stii cat de slab sunt eu la engleza. Daca imi cade un astfel de subiect, nu stiu daca voi avea vreo sansa sa trec. Te rog, mai fa o minune…”. Am intrat in sala aproape tremurand si am extras un bilet….Pe el scria: “Talk about your family”. (vorbeste despre familia ta). Am fost atat de bucuros in Duhul incat nu aveam cuvinte de multumire. La final, profesoara m-a intrebat cati frati suntem si al catelea sunt. I-am spus ca suntem 8 frati si eu sunt cel mai mare. Nu ma asteptam sa imi dea mai mult de 6-7 (abordasem subiectul bine, dar cu greseli destul de dese de pronuntie sau gramatica). Mi-a spus: “Pentru ca esti cel mai mare trebuie sa fii un exemplu chiar si la note”. Si a scris: “10”.

Slavit sa fie Tatal!

 

Admiterea la Facultate

 

In 17 si 18 iulie 2005 urma sa dau cele doua probe de cate 12 probleme, in sistem grila. Potrivit statisticilor din anii trecuti, cel care gresea 4 probleme nu avea absolut nici o sansa de intrare. Cel care gresea 3, era la limita si depindea doar de numarul celor care au luat note mai bune inaintea lui.

 

La primul examen am gresit 3 probleme. Am iesit din sala nerealizand ca sunt pe “muchie de cutit cu admiterea”. Am fost destul de relaxat in acea zi dar seara m-a cuprins o teama foarte mare. Eram constient ca aveam nevoie de inca o minune: 10 la examenul din a doua zi.

 

A doua zi, la corectat in fata mea vedeam cum se iau note de 4, 5, 6,7. Cand am urmat, tremurand de emotie, am observat cum profesorul pune macheta peste grila mea si numara. Raspunsuri corecte: Unu, doi, trei…. zece, unspreze, doisprezece. Si-a dat jos ochelarii, m-a privit mirat, si mi-a zis: Felicitari. Am iesit din sala jubiland de bucurie. Mi-am amintit de incurajarea pe care Domnul mi-o facuse cu luni de zile in urma. I-am multumit mult. I-am spus tatalui meu nota iar el a lacrimat. I-am spus: tati, hai sa mancam ceva. Am mers, dar am mancat numai eu, pentru ca el era in post pentru mine…

 

Dragii mei, am scris aceste randuri pentru a va spune ca viata de credinta nu inseamna doar acele 3 ore de duminica dimineata sau doua ore seara. Viata de credinta e viata de zi cu zi ce noi o traim cu Dumnezeu. Stiu dragi tineri ca de la amvoane vi se spune despre multi oameni din Biblie sau misionari care au trait cu sute de ani de zile in urma, si prea putine experiente din vietile celor care predica. Vreau sa va incurajez la o pocainta reala, sincera, (chiar daca trebuie sa mergeti contra curentului acestei lumi si poate chiar contra curentului modernist din biserica voastra) si veti avea parte chiar voi insiva de experiente cu Tatal.

 

Nu uitati, daca veti trai cu adevarat pocainta, Dumnezeu nu va va lasa de rusine. Si inca ceva: sunt momente limita in viata cand, daca nu ai tu personal experiente cu Tatal tau, prea putin te sustine cantarea din biserica sau predica de duminica seara. Momente cand tu strigi: “Tata” si El sa zica: “Iata-ma”. Doar cu o singura conditie: daca cu adevarat esti fiul Lui.

 

Domnul sa va intareasca  pentru o dedicare totala in voia Lui !