Era o noapte rece de iarna in Corea. O viitoare mama se indrepta prin zapada inghetata inspre casa unei prietene misionare unde stia ca va gasi ajutorul de care avea nevoie. La mica distanta de casa misiunii era un sant adanc peste care trecea un pod. In timp ce inainta cu greu, au cuprins-o durerile nasterii. Femeia a inteles ca nu putea merge astfel mai departe si s-a asezat sub pod. Acolo, singura la picioarele unui pod de lemn, dadu nastere unui baietel. Nu avea nimic cu ea in afara de hainele groase pe care le purta. Una cate una si le scoase de pe ea si il acoperi pe micul ei fiu, infasurandu-l cu ele ca intr-un cocon voluminos. Apoi, gasind o bucata aruncata de sac, o trase pe ea si se intinse tremurand istovita langa copilasul ei.

Urmatoarea dimineata, misionara isi conducea Jeep-ul peste pod ca sa duca un cos cu mancare unei familii coreene. Pe drumul de intoarcere, cand se apropia de pod, vehicolul tusi si muri, ramas fara combustibil. Ea lasa Jeep-ul in afara soselei si incepu sa mearga pe pod inspre misiune, dar se opri cand auzi un scancet slab ce venea de dedesubt. Se tari sub pod ca sa vada despre ce este vorba si acolo gasi micul copil, cald, dar flamand si tanara mama inghetata langa el.

Misionara a luat copilul acasa si a ingrijit de el. Cand a mai crescut, baiatul o ruga adesea pe mama sa adoptiva sa-i istoriseasca cum l-a gasit. La a doisprezecea comemorare a mortii mamei sale, baiatul a rugat-o pe misionara sa il duca la mormantul ei. Ajuns acolo i-a cerut sa astepte ceva mai departe cat timp se va ruga el. Copilul statea langa mormant cu capul plecat, plangand. Apoi a inceput sa se dezbrace si in timp ce misionara il privea uimita, baiatul isi dadea jos, piesa cu piesa, imbracamintea sa calduroasa, lasand hainele pe mormantul mamei.

“Cu siguranta ca nu-si va da jos toate hainele”, se gandi misionara… “va ingheta!”. Dar baiatul a dat totul jos, punandu-si toate hainele calduroase pe mormant. Apoi a ingenunchiat dezbracat si tremurand in zapada inghetata. Cand misionara se apropie de el ca sa-l ajute sa se imbrace, il auzi plangand si strigand catre mama pe care n-o cunoscuse niciodata: “Ti-a fost mai frig decat atat pentru mine, mama mea?”. Si plangea amar.

…………………………………
Cand Hristos a venit pe pamant, S-a dezbracat pe Sine de orice haina regala si a intrat intr-o lume a urii si a indiferentei reci pentru ca, pur si simplu, a vazut ca secole de vieti distruse aveau nevoie de un Salvator.

Si El a murit de inima franta! Pacatul meu si al tau, lunga istorie a omului inchinandu-se la dumnezei falsi, facuti de maini omenesti, razboi, varsare de sange, crima, cruzime, perversiune sexuala si lacomie au frant inima lui Hristos. Raceala noastra i-a frant inima si acum il ingheata de tot. Noi, crestinii satisfacuti, multumiti de sine pe dinafara, dar in interior suferind inca de apatie! Noi, care ne rugam “Da-ne compasiune pentru lumea pierduta” si apoi nu sacrificam cativa lei pentru nevoile altuia. Noi, care avem bani, informatie si puterea sa ducem vestea buna oricarei fapturi si inca n-am facut-o. Noi, care spunem ca-i iubim pe cei pierduti, dar neglijam sa-i spunem unui om macar, despre Salvatorul iubitor. Dragostea lui Isus zace inghetata pe buze care ar trebui sa fie calde vorbind pentru El.

Doamne, ne dam jos acum vesmintele stralucitoare de mandrie si indreptatire de sine si le punem la picioarele Tale, lasand sa se vada zdrentele dezgustatoare de dedesubt. In nevoia noastra, plangem ingenunchiati: “Ti-a fost mai frig decat atat din cauza noastra, Doamne?”. Si plangem amar, pentru ca stim ca Ti-a fost…

de Dan Clark

Paul a primit cadou de Craciun o masina nou-nouta de la fratele sau. In seara de ajun, cand a coborat din biroul sau sa-si ia masina parcata in fata cladirii, a vazut cum un pusti de vreo sapte ani se invartea cu ochii mari in jurul masinii sale.

– “Este masina dv. domnule?”, a intrebat el. Paul a inclinat capul afirmativ.
– “Fratele meu mi-a dat-o cadou de Craciun”. Baiatul ramase nauc.
– “Vreti sa spuneti ca fratele dv. v-a dat-o asa…gratis?…fara sa platiti nimic? Domnule! As vrea…” Baiatul ezita.

“Desigur” se gandi Paul, “stiu ce-i trece prin cap. Ar vrea sa aiba si el un frate bogat ca mine.” Dar ceea ce spuse apoi pustiul il facu pe Paul sa ramana cu gura cascata: ” As vrea sa pot fi si eu un astfel de frate!”

Paul se uita cu uimire la baietelul din fata lui si manat de un impuls interior, ii zise:
– “N-ai vrea sa te duc putin cu masina mea?”
– “Cum sa nu! Tare mi-ar placea!”

Dupa un raid prin cartier, baiatul se intoarse spre Paul. Ochii ii sclipeau de emotie.

– “Domnule n-ati vrea sa treceti prin fata casei noastre?” Paul zambi. Stia ce dorea baiatul. Voia sa le arate vecinilor ca soseste acasa cu o masina mare, nou-nouta.

– “Vreti sa opriti aici? Langa treptele acelea , va rog!” Urca apoi scarile in fuga. Dupa cateva momente il auzi cum revine. De data aceasta, insa, nu se mai grabea. Ducea in bratele sale un fratior mai mic, handicapat. Il aseza cu atentie pe ultima treapta si arata cu mana spre masina lui Paul.

– “Vezi Johnny? Asta e masina, exact cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Craciun si nu l-a costat nici un cent. Intr-o zi am sa-ti dau si eu una exact la fel ca asta… si ai sa vezi de unul singur ce lucruri extraordinare de Craciun sunt in toate vitrinele din oras.”

Paul s-a dat jos din masina. L-a luat in bratele sale pe micutul olog, l-a asezat langa el pe scaunul din fata. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a asezat langa el si toti trei au inceput o calatorie de neuitat prin orasul impodobit de Craciun. In seara aceea de ajun, Paul a inteles pentru prima data ce a vrut Isus sa spuna cand a afirmat ca “este mai bine sa dai decat sa primesti…”

de Ionatan Pirosca

Intr-o seară de iarnă plină de alb şi alunecoasă ca sticla, tata ne-a pus pe sanie pe mine şi pe fratele meu, ne-a acoperit bine cu pătura şi am plecat către biserică. Era o duminică minunată, iar fâşâitul zăpezii sub tălpicii saniei ni se părea ca un zbor subţire de îngeri. In faţa fiecărei lumini de pe stradă, fulgii aproape compacţi în jurul lor, abia mai îngăduiau câte unei raze de lumină de la stâlpi să ne lase a privi împrejur. Sera, iarna, la ora aia era întuneric. Numai becurile se vedeau.

Sub pătură era cald. Nici nu ştiu când am aţipit şi la o smucitură a saniei am alunecat. Am tresărit, dar zăpada mi se părea atât de frumoasă şi de moale că am început să mă joc cu ea, deşi vedeam cum sania se îndepărta. Apoi am început să strig, dar nu mă mai puteau auzi, se depărtaseră prea mult. Am încercat să mă ridic, dar mi-era prea frig şi mă încărcase zăpada. Apoi I-am văzut din nou pe tata şi pe fratele meu venind fuga înapoi. Eram acoperit de zăpadă, iar lacrimile aproape că-mi îngheţaseră pe faţă.

Tata m-a luat, m-a scuturat zdravăn şi m-a aşezat lângă fratele meu, acoperindu-ne iarăsi bine. Dar, de data asta, ne-a legat unul de altul cu cordonul hainei lui. “Cum v-aţi dat seama că am căzut ?” am întrebat în şoaptă pe fratele meu. “Când mi s-a făcut frig la spate”, mi-a şoptit el.

…Atunci când am ajuns la biserică pastorul vorbea despre unitate şi despre căldura dragostei lui Dumnezeu. L-am prins de mână pe fratele meu. Plângea. Şi eu plângeam. Şi cred că şi tata. Da, şi el plângea.

Simţim că ni se face frig? Inseamnă că fratele nostru a căzut. Inseamnă că are nevoie de noi. Inseamnă că noi avem nevoie de el. Trebuie să-L anunţăm imediat pe Tata!