Tocmai am terminat de lecturat cartea “Creștinism păgân” de Frank Viola si George Barna. Sunt uimit de proveniența multor practici pe care azi le facem în biserica ca “așa se face”. Voi enumera câteva din ele mai jos. Desigur, nu cred ca solutia este să aruncam totul la cosul de gunoi ci mai degrabă avem nevoie de o analiză și o schimbare de atitudine și de minte, urmată de o trăire faptica în asa fel încât să îndepărtăm rutina și tradiția din viața noastră, orientându-ne spre “biserica ca și familie”.

Concluzia cărtii este că întoarcerea la “bisericile de case” ar fi benefică. Cred aceasta. Doar că, acest lucru nu se poate face dintr-o data ci treptat și probabil că, cel mai bine e sa se înceapă din biserică, cu părtăsii pe grupe de familii. Sunt deosebit de ingrijorat de faptul ca devenim in fiecare zi tot mai individualiști, iar mersul la biserică devine o rutină nemaipomenită. E trist că până și intrebarea “Ce mai faci?” ne e greu să o adresam celui de lângă noi ca nu cumva să ne “rețină” prea mult cu răspunsul lui detaliat…

Pentru curiozitatea cititorilor, enumăr mai jos originea multor practici din biserica de azi, extrasă din această carte (pe care v-o recomand pentru detalii):

De remarcat că toate aceste practici sunt postbiblice, postapostolice și, cele mai multe dintre ele, influențate de cultura păgână:

• Clădirea bisericii: prima clădire de biserică a fost ridicată de Constantin, în anul 327.
• Scaunul pastoral: acesta provenea din catedră, care era jilțul episcopului. Acest jilț înlocuia scaunului judecătorului din bazilica romană
• Amvonul: era folosit în biserica creștină încă din anul 250. Își are originea in grecescul ambo, care era un pupitru folosit atât de greci cât și de iudei când își țineau prelegerile.
• Ridicarea in picioare a bisericii, cu o cântare, la intrarea clerului: practică împrumutată din ceremonialul de la curtea Împăraților romani din secolul al patrulea, introdusă in liturghia protestantă de Jean Calvin
• Capul plecat și ochii închiși, ridicarea mâinii ca răspuns la mesajul mântuirii: Billy Graham in sec. al XX-lea
• Purtarea de către creștini, când merg la biserică, a celor mai bune haine: obicei apărut la sfârșitul sec. al XVIII-lea, odată cu revoluția industrială.
• Echipa de închinare: Calvary Chapel, în 1965, după modelul concertelor de muzică rock
• Zeciuiala: nu a devenit o practică larg răspândită printre creștini decât începând cu sec. al VIII-lea. Originea zeciuielii se află in taxa de arendă de 10 procente perceptuă în Imperiul Roman, fiind justificată mai târziu cu citate din Vechiul Testament
• Farfuria/săculețul pentru colectă: a apărut în sec. al XIV-lea. Practica trecerii din mână în mână a apărut în 1662
• Împărțirea Noului Testament pe capitole: Profesorul Stephen Langton de la Universitatea din Paris, în anul 1227.
• Împărțirea Noului Testament pe versete: Tipograful Robert Stephanus, în anul 1551