Tocmai am terminat de lecturat cartea “Creștinism păgân” de Frank Viola si George Barna. Sunt uimit de proveniența multor practici pe care azi le facem în biserica ca “așa se face”. Voi enumera câteva din ele mai jos. Desigur, nu cred ca solutia este să aruncam totul la cosul de gunoi ci mai degrabă avem nevoie de o analiză și o schimbare de atitudine și de minte, urmată de o trăire faptica în asa fel încât să îndepărtăm rutina și tradiția din viața noastră, orientându-ne spre “biserica ca și familie”.
Concluzia cărtii este că întoarcerea la “bisericile de case” ar fi benefică. Cred aceasta. Doar că, acest lucru nu se poate face dintr-o data ci treptat și probabil că, cel mai bine e sa se înceapă din biserică, cu părtăsii pe grupe de familii. Sunt deosebit de ingrijorat de faptul ca devenim in fiecare zi tot mai individualiști, iar mersul la biserică devine o rutină nemaipomenită. E trist că până și intrebarea “Ce mai faci?” ne e greu să o adresam celui de lângă noi ca nu cumva să ne “rețină” prea mult cu răspunsul lui detaliat…
Pentru curiozitatea cititorilor, enumăr mai jos originea multor practici din biserica de azi, extrasă din această carte (pe care v-o recomand pentru detalii):
De remarcat că toate aceste practici sunt postbiblice, postapostolice și, cele mai multe dintre ele, influențate de cultura păgână:
- Clădirea bisericii: prima clădire de biserică a fost ridicată de Constantin, în anul 327.
- Scaunul pastoral: acesta provenea din catedră, care era jilțul episcopului. Acest jilț înlocuia scaunului judecătorului din bazilica romană
- Amvonul: era folosit în biserica creștină încă din anul 250. Își are originea in grecescul ambo, care era un pupitru folosit atât de greci cât și de iudei când își țineau prelegerile.
- Ridicarea in picioare a bisericii, cu o cântare, la intrarea clerului: practică împrumutată din ceremonialul de la curtea Împăraților romani din secolul al patrulea, introdusă in liturghia protestantă de Jean Calvin
- Capul plecat și ochii închiși, ridicarea mâinii ca răspuns la mesajul mântuirii: Billy Graham in sec. al XX-lea
- Purtarea de către creștini, când merg la biserică, a celor mai bune haine: obicei apărut la sfârșitul sec. al XVIII-lea, odată cu revoluția industrială.
- Echipa de închinare: Calvary Chapel, în 1965, după modelul concertelor de muzică rock
- Zeciuiala: nu a devenit o practică larg răspândită printre creștini decât începând cu sec. al VIII-lea. Originea zeciuielii se află in taxa de arendă de 10 procente perceptuă în Imperiul Roman, fiind justificată mai târziu cu citate din Vechiul Testament
- Farfuria/săculețul pentru colectă: a apărut în sec. al XIV-lea. Practica trecerii din mână în mână a apărut în 1662
- Împărțirea Noului Testament pe capitole: Profesorul Stephen Langton de la Universitatea din Paris, în anul 1227.
- Împărțirea Noului Testament pe versete: Tipograful Robert Stephanus, în anul 1551
Gânduri pentru viața de aici... 
Cartea pare interesantă, titlul e incitant. Acest subiect mă interesează de ceva vreme şi caut cărţi care-l tratează.
Mulţumesc pentru semnalare!
“Ideea de grupulețe mici în biserici mari nu este nouă. În biserica reformată curentul pietist a practicat ”ecclesiola in ecclesia”, grupuri din biserica mare care se adunau împreună pentru a încerca să practice viața adunării ce se vede cu ușurință în Noul Testament. La noi a fost încercarea Oastei Domnului, Betaniștii, Treziții, etc
Face însă parte din planul lui Dumnezeu această viziune ?….”
Răspunsul aici: http://vesteabuna.wordpress.com/2011/11/24/adunare-sau-grup/
Mult Har!
Salut
Inteleg ca te-a impresionat aceasta carte “Crestinism pagan” .Unde esti tu la adunare,seamana cu o adunare pagana zisa crestina sau cu o adunare biblica nou testamentala ? Sper sa nu fie o publicitate la aceasta carte fara rod …
Reblogged this on misucroitor.
Cum s-a ajuns aici ? De ce ? Care este solutia ? Trei intrebari cu un raspuns in cartea “CADEREA IN RITUAL ” de Iosif Ton – (“Miscarea evanghelica din Romania a ajuns la o jumatate de milion de oameni ( 5% )si creste vertiginos…Ca teolog evanghelic, pot sa spun, cu durere, ca si miscarea evanghelica a fost infectata si afectata de flagelul coruptiei. Dar aceasta miscare religioasa este inca vie si dinamica si se poate purifica din nou… “) – pagina 261
Nu sunt de acord cu Barna și Viola. Mai ales în România. Am citit cartea de-acum vreo doi ani, și mai mult m-a iritat… Biserică de case? Nu-i o soluție… Pocăința!
Din nefericire sunt destui prin România care îmbrățișează acest curent. Au zăpăcit bisericile. Cine sunt ei? Nonconformiștii… Neadaptabilii.
Nu sunt de acord cu tot ce se petrece prin biserici, dar așa slabe țin lumea în echilibru… Mă bucur când mi se zice “hai la Casa Domnului”. Și nu a lui Gheorghe sau Maria…
Și totuși domnule Geantă, dacă citim Noul Testament vedem că apostolul saluta adunările din casa lui Gheorghe sau Maria, casa Domnului fiind noi, Gheorghe, Maria sau Nicolae.
În tot Noul Testament nu găsim alt tipar al adunării decât ”în casa lui…”, chiar apostolii la Ierusalim s-au adunat la Iacov. Dacă ușurel și cu drag vă scoateți din cap tiparul de biserică-teatru-băncialiniate-catedră-amvon și puneți în loc de ex. un living-room cu scaune așezate în cerc și cu posibilitatea oricăruia care are ceva de adus spre zidirea tuturor să ia cuvântul, vă apropiați cât de cât de un model mult mai după rânduială de a ne purta în Casa lui Dumnezeu. Nu că ar fi o normă strictă acest model, dar nici să fie eliminat ca ceva depășit când apostolii l-au practicat fără a se simți neîmpliniți. Mai meditați!
Cand esti popa nu te bucura ca-ti dispar privilegiile. Sistemul clerical sughite la auzul intoarcerii la standardul biblic. Cum alergau odinioara popii BOR dupa pocaitii care faceau evanghelizari, de frica ca raman fara enoriasi, asa alearga si ei azi dupa cei ce le spun ca sunt dezbracati. Cum sa mai fie ei sopranele bisercilor in strangeri de 10-30 de frati? Cum sa mai curga banutul cand ai 30 de oite parlite in parohie? S-au gandit ei ca daca nu mai este un Templu pamantesc macar niste cladiri mai mici sa fie ca sa se poate face colecta, sa se promoveze VIP-urile , sa se promoveze ideea slujirii jerfitoare a catorva “robi” care traiesc ca niste regi si sa iasa ceva si pentru mai marii cultului. De aceea este hulita cartea asta si de frica disparitiei castigului lor tipa si ei “Mare este cladirea biserci si minunati sunt administratorii afacerii ei!”
Reblogged this on Blogul lui yon nitoiu.