• Biblioteca
  • Maxime
  • Predici
  • Preferințe
  • Publicații
  • Despre mine…

Gânduri pentru viața de aici…

~ și de dincolo…

Gânduri pentru viața de aici…

Monthly Archives: February 2013

Zacheu – Costache Ioanid

21 Thursday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

costache ioanid, poezii, zacheu

Prin mulţimea zgomotoasă,
vameşul Zacheu
a venit voios acasă.
Şi-au stat doi bogaţi la masă-
el şi DUMNEZEU.

– Dau, strigă din răsputere
gazda de pe prag,
dau chiar astăzi cu plăcere
jumatate din avere!
Iar BOGATUL dintre stele
l-a privit cu drag.

Şi-n palatul meu odată
a venit ISUS
A venit o stea curată,
Şi-n lumina ei deodată
cele vechi s-au dus…

Tot ce-a fost de piatră rară
s-a făcut gunoi,
toate-au fost ca o povară,
ca o peşteră murdară.
Şi-au ieşit din ea afară
repede-amândoi…

O, veniţi sărmane gloate,
eu, Zacheu de-acum,
vă dau tot, nu jumătate,
dar nu pungi, nu nestemate
care pier în scrum.

Azi eu am alt sac în mine,
sac de har divin.
Eu din el vă dau mai bine,
căci ce dau din ceruri vine
şi cu cât dau la oricine,
sacu-i şi mai plin!

La crescătoria de porci – Sabina Wurmbrand

20 Wednesday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Eroi ai credinței

≈ 3 Comments

sabinawurmbrandA trecut încă o zi în acea celulă fără să fi fost vizitată de vreun doctor. Totuşi eram bucuroasă să rămân acolo, în nădejdea că voi putea vedea din nou pe omul acela. Nu puteam crede că Richard era mort. Un anume verset din Biblie îmi venea necontenit în gând: “Să trăiască Ruben şi să nu moară!” (Deuteronom 33.6). Ruben se întâmpla să fie şi numele soţului meu în ebraică, şi cuvântul acesta îmi suna în urechi ca o făgăduinţă.

Abia după 48 de ore, autorităţile închisorii şi-au amintit că am fost trimisă acolo ca un caz urgent. Am fost scoasă din celulă şi pusă pe un pat cu ceraceafuri şi pătură. O doctoriţă tânără, în halat alb, vizita bolnavii: “Acum trebuie să mănânci tot ce ţi se dă”, îmi spuse ea cu blândeţe, fapt pentru care îmi dădură lacrimile.

Doctoriţa Maria Cresin venise de curând de pe băncile şcolii de medicină. Ea muncea cu curaj şi abnegaţie acolo, fără ajutoare sau asistenţă de vreun fel în închisoarea suprapopulată. Pacienţii o adorau.

Sufeream de o boală urâcioasă de piele – un fel de scorbut – spunea, din cauza malnutriţiei. Singurul remediu: hrană adecvată. Ea mi-a făcut şi câteva injecţii de întărire şi, după un timp, am început să-mi revin. Petele şi mâncărimea de pe trup începuseră să se vindece. Colita şi atacurile de diaree încetară şi ele. Lipsa de vitamine, care ne slăbea tuturor vederea, încât mulţi deţinuţi nu mai puteau vedea noaptea, se îndreptase.

În patul de alături se afla o altă deţinută, care fusese foarte bogată altădată. Ea era sigură că va fi eliberată în curând.

– Oare nu e acum generalul Eisenhower noul preşedinte al Americii, iar Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii? Aceşti doi soldaţi-eroi nu vor lăsa Europa de Răsărit să rămână în sclavie! Iar când vor veni americanii, îi vor pune pe ruşi să ne plătească compensaţii pentru toate averile jefuite. Calculând după veniturile mele de dinainte, voi cere să mi se restituie cinci mii de lei pe zi pentru toată perioada. Or, aceasta se ridică la frumuşica sumă de un milion. Voi fi asigurată până la sfârşitul vieţii. Ceilalţi o numeau “milionara”.

Spitalul Văcăreşti era, de fapt, sub supravegherea unui ofiţer de partid (căci şi medicina, ca oricare altă sferă de activitate în statul socialist, trebuie să fie şi ea practicată în spiritul luptei de clasă!) Într-o seară, ofiţerul acesta ne-a făcut o vizită însoţit de unul din colegii săi în uniformă şi ne-a ţinut un discurs pompos lăudând privilegiile comunismului. La urmă el a încheiat astfel:

– Cine mai are azi nevoie de Dumnezeu când spitale atât de moderne şi avansate ca acesta sunt libere şi la îndemâna fiecăruia?

– Domnule locotenent, am răspuns eu, cât timp oamenii vor trăi pe pământ vor avea totdeauna nevoie de Dumnezeu, care dă şi viaţă şi sănătate. Oricine locuieşte într-o casă, ştie că ea a fost plănuită de un arhitect, după cum oricine e invitat la un banchet ştie că bucatele servite au fost preparate de un bucătar. Noi oamenii suntem cu toţii invitaţi la acest mare banchet care se află în lumea aceasta plină de lucruri minunate: de soare, lună şi stele, ploaie care face să rodească pământul, de fructe de tot soiul. Ştim că Cel care a pregătit toate acestea pentru noi este Dumnezeu.

Ofiţerul era furios. Cum am îndrăznit să îl contrazic? Şi cum mai pot să cred în astfel de baliverne? Şi râzând a ieşit cu suita lui, trântind uşa.

Chiar a doua zi un gardian a venit la patul meu ordonându-mi să-mi fac imediat bagajul. Am fost trimisă la colonia de muncă, la o crecătorie de porci. Cincizeci de femei munceau acolo pentru a îngriji câteva sute de porci. Orice muncă în aceste colonii era grea, dar aceasta era mai grea decât toate de până acum, iar hrana care ni se dădea era sub orice critică. Porneam într-acolo dimineaţa, la ora 5, în aceleaşi haine ude, murdare şi rău mirositoare în care ne culcaserăm. Animalele se bălăceau în lichidul murdar şi greţos care nu îngheţa niciodată, şi noi, împreună cu ele, lichidul ajungându-ne până la glezne. Putoarea ni se impregna în haine şi o aduceam cu noi în corturile în care dormeam, iar trupul şi părul nostru erau îmbâcsite de acea miasmă îngrozitoare. Totuşi – ziceam – nouă ne merge ceva mai bine decât Fiului Risipitor din parabolă, căci noi ne putem umple stomacul cu cojile şi rămăşiţele cu care hrăneam porcii.

Cu timpul, pierdusem noţiunea lucrurilor, vedeam moartea în faţă în fiece zi; lumea toată mi se părea acum un imens ocean de lacrimi şi disperare, mai mult ca oricând înainte. De la o vreme simţeam că alunec şi eu din ce în ce în mreaja disperării, şi un glas mi se ridica în inimă mereu: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”

Curăţatul cocinilor se făcea stând ude, flămânde şi pe jumătate goale în lichidul murdar, cărând cu roaba munţi întregi de murdărie, pentru a le găsi iar pline a doua zi la fel ca înainte. Pierdusem orice nădejde, atât pentru mine cât şi pentru lume în general, şi îmi aşteptam moartea. Şi poate chiar că nici n-aş fi putut supravieţui multă vreme în acele condiţii. Din fericire însă, nu după multe săptămâni suferinţa aceasta s-a curmat. Domnul mi-a auzit strigătul şi m-a izbăvit de acolo după planul Său. A fost nevoie doar să învăţ o nouă lecţie la şcoala Sa, să sorb paharul amărăciunii până la fund. Astăzi sunt recunoscătoare Lui că m-a trecut şi prin faza aceasta, pentru ca să mă înveţe dragostea supremă pentru Dumnezeu, o dragoste necondiţionată chiar şi atunci când El nu-ţi dă altceva decât suferinţă.

 

Samson – un tanar care a cazut bacalaureatul la toate materiile

13 Wednesday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Personale..., Predici

≈ 1 Comment

Predicată în 13.02.2013 în Biserica Penticostală din Arad, Micalaca la întâlnire de tineret.

http://78.46.49.44/resurse-audio/predici/cristi_boariu/diverse/Samson_-_un_tanar_care_a_cazut_bacalaureatul_la_toate_materiile-(www.resursecrestine.ro).mp3

Așa-mi vorbi Isus – Tatiana Topciu

12 Tuesday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ 1 Comment

“Mi-aduc aminte, o, mi-aduc aminte,
De tinerețea ta, când Mă urmai
cu lacrimi și fior, fără cuvinte,
și gata, viața însăși să Mi-o dai…

M-ai fi urmat, departe sau aproape,
într-un mănos sau fără apă loc…
M-ai fi urmat, de-aș fi cerut pe ape…
M-ai fi urmat, de-aș fi cerut, și-n foc…

Într-un pământ uscat și fără apă,
ți-eram Izvor și Hrană și Umbrar…
Eram Eu Însumi Cel ce te adăpă
și îndeajuns ți-era cerescul har…

Și nu doreai nici hrană și nici haină,
nici casă, nici averi, nimic prea mult.
Pe-atunci, a propășirii tale haină
era să fii cu Mine ne-ntrerupt.

Suprema bucurie, rugăciunea,
cântarea-n umbra sfintei părtășii.
Zadarnic te chema afară Lumea.
Erai zdrobit de mila ei.
Mai știi…?

În cămăruța-nchisă pentru Lume,
în care stam de vorbă fără grai,
te dezmierdam cu negrăite nume,
iar tu…fără cuvânt Mă adorai…

Dorința Mea ți-era suprema lege.
Ce fericire-n împlinirea Sa!
Erai copilul Meu.
Eu – Domn și Rege.
Desăvârșită-a fost umblarea ta!

Aveai atâta-ncredere în Mine,
țâșnită din iubirea ta dintâi!
Cum aș putea să nu-Mi aduc aminte,
când azi, cu Mine-așa puțin rămâi!

Azi ai pierdut și golu-acela mare
ce decupa în tine chipul Meu
și te-ai pornit la marea căutare…
Te-ai săturat să fii înalt mereu,

Te-ai săturat de binecuvântare.
Ți-e dor să cazi, să cauți în zadar
Ți-e dor să-nalți din când în când altare,
să arzi spre alții, însuți, pe altar.

Dar nu ți-e dor de slăvile divine
în care-ai fost în totul împlinit…?
Nu-ți este dor, cum Mie Mi-e de tine?
De-ai ști cât Har ai încă de primit…! ”
***
Așa-mi vorbi Isus prin Ieremia,
ținând în mână ramul de migdal
și când și-a șters o lacrimă, mânia
s-a ridicat în mine ca un val:

Cum am putut s-ajung atât de rece?
Cum am putut să nu Îl mai ador?
O, Doamne, pe alături nu mai trece!
Mi-a fost de Tine-atât…atât de dor!

Ieremia, 2.2

Cât mai stă în prag un tată

04 Monday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Pentru suflet..., Poezii

≈ Leave a comment

Cât mai stă în prag un tată
Aşteptându-şi fiul dus,
Tot mai e ‘napoi o cale,
De la plâns şi de la jale,
Pân’ la crucea lui Isus.

Cât mai spune-o rugăciune
Un moşneag pentru hoinar,
Tot mai este o speranţă,
De la roşcovă şi zdreanţă,
Pân’ la braţele cu har.

Cât mai plânge sub mahramă
O măicuţă după-un fiu,
Tot mai este o cărare
Înspre dulcea împăcare;
Şi-ncă nu e prea târziu.

Cât mai este-o rugăciune
Mijlocind la porţi de har
Pentru fiul ce suspină,
Tot mai este o lumină
Şi-încă nu e în zadar.

Cât e candela aprinsă
În căsuţa cea din crâng,
Vino, fiu pierdut, acasă,
Că te-aşteaptă toţi la masă,
Şi de dorul tău toţi plâng…

Valentin Popovici

Responsabilitati in casnicie – Autor Michael Pearl

01 Friday Feb 2013

Posted by cristianboariu in Casatorie, Eseuri

≈ 2 Comments

15357841-father-and-child-on-summer-fieldAcum vreau sa va vobesc despre ce inseamna a fi tati buni. Cat timp sunteti tineri si necasatoriti, fara copii, faceti ceea ce fac toate creaturile lui Dumnezeu – pregatiti cuibul petru sosirea lor . NU VA ANGRENATI IN OCUPATII CARE VA IMPIEDICA SA FITI NISTE TATI BUNI. Planificati-va in asa fel indeletnicirile, incat sa va puteti indeplini cu maximum de randament rolul de tata. Tatii care sunt preocupati de succesul lor in afaceri vor fvi niste tati rai. Ce folos veti avea daca veti castiga intraga lume, dar veti pierde sufletul copilului vostru? Unii impatimiti ai muncii vor spune ca fac aceasta pentru copii ca sa le dea siguranta, o buna educatie, etc. Cum se face totusi ca odraslele tatiilor care muncesc din greu, care sunt absenti de acasa, nu apreciaza deloc sacrificiul lor, ba chiar arata dispret si desconsiderare fata de succesul parintilor lor. Motivul este ca acesti copii nu pot fi trasi pe sfoara. Ei percep absenta tatalui lor ca pe o lipsa deinteres fata de ei. In ochii lor, cariera tatalui are motivatii egoiste. Vad ca tatal lor isi gaseste mai multa satisfactie in seriviciul lui decat in prezenta lor. Indiferent daca acest lucru este adevarat sau nu, rezultatele sunt aceleasi. Succesul in afaceri e totdeauna trecator. Copii sunt eterni. Educatia de care are nevoie copilul vostru nu poate fi castigata la facultate. Ea este castigata de tata in multele ore petrecute cu copii, facand impreuna tot felul de lucruri.

Conceptul de timp “calitativ” opus celui “cantitativ” este un balsam pentru constiinta parintilor moderni, absorbiti de indeletniciri lumesti. O ora programata de atentie clinica face ca timpul vostru “calitativ” sa nu fie nimic mai mult decat realizarea unei intaliniri de afaceri – o sedinta de terapie. Ea poate fi nereala si teatrala. Atentia nesincera fata de chestiuni marunte depreciaza comunitatea. Nici un fel de timp petrecut impreuna nu poate fi comparat cu cel petrecut intr-o stradanie reala de a atinge tinte comune. Copilul isi va forma un sentiment de autoapreciere nu prin faptul ca este in centrul atentiei la o flecareala inutila, ci prin faptul ca implineste o nevoie reala, pamanteasca – fixaza cutia de posta, intinde o sarma pentru rufe, taie iarba, aduce lemne pentru foc in casa, spala geamurile, face o cusca pentru caine, merge cu tatal la lucru, fiindu-i de un real ajutor.
Va aduceti aminte cand Don Madill venea la lucru in atelierul nostru de tamplarie impreuna cu fiul lui de doi sau trei ani, care umbla de colo-colo indepartand rumegusul din cale sau batand cate un cui? Nu era nici o prefacatorie sau agitatie in acea relatie tata-fiu. Astazi, fiii lui sunt niste barbatusi, siguri in privinta rolului lor.

Incepeti-va rolul de tata inca de la primul copil. Eliberati-o cateva ore pe sotia voastra obosita luand copilul cu voi si purtandu-i de grija. Cand cititi sau va odihiniti luati copilul in poala. Cand voi, baieti, aveati doar cateva zile, va puneam pe pieptul meu ca sa dormiti cand erati agitati. Mergeam intr-o camera mai indepartata unde puteam sa dorm in timp ce va tineam pe pieptul meu. Mama voastra epuizata avea nevoie de o mica pauza.
Cand eram proaspat insurat, ma asteptam ca sotia mea sa fie o supra-femeie. Am invatat curand ca, daca vroiam sa reziste la mai multe nasteri, si aceasta cu buna dispozitie, ea avea nevoie de mult sprijin. Purtati-va cu sotiile voastre ca si cu o floare delicata, si ea va avea energia de a fi o mama care se daruie mai mult pe sine.

Sunt constient de faptul ca voi, baietii, nu aveti nevoie de mult somn. Daca insa, la fiecare doi sau trei ani, ati suporta o operatie mare, pentru a vi se inlatura o tumoare de zece kilograme, si voi ati avea nevoie de mai multa odihna. Lasati-o pe sotia voastra sa doarma putin mai mult decat voi, si atunci ea va fi mai eficienta.
Desi am petrecut mult timp cu copii, totdeauna am spus mamei voastre : “ Ei sunt ai tai pana ce vor putea sa vina dupa mine afara, si atunci vor fi ai mei”. Luati pe micutii vostri cu voi, facandu-i partasi la diverse peripetii. Explorati si descoperiti lumea iarasi, cu fiecare in parte. Eu ii duceam la vanatoare de iepruri intr-un rucsac. Cainii mei au ajuns ca, ori de cate ori vedeau un rucsac, sa-si inchipuie ca merg la vanatoare. Cred ca Rebekah s-a bucurat cand Gabriel s-a dus la ea si a scos-o din locul de adulmecare.

Un principiu important care merita sa fie retinut este acesta:cu cat petreceti mai mult timp facand lucruri impreuna, cu atat veti avea mai putine probleme de disciplina. Un copil care isi adora tatal va vrea cu orice pret sa-i placa in toate.Copilul nu se poate razvrati impotriva prietenului lui. Cand sunt suficient de mari pentru a se uita la poze intr-o carte, faceti-va timp sa intoarceti paginile impreuna cu ei. Cand sunt suficient de mari pentru a intelege, incepeti sa le citit sau sa le spuneti intamplari din Biblie. De-a lungul zilei, in diverse situatii, vorbiti-le despre Tatal vostru ceresc. Cercetati impreuna natura, creatia inteleapta a unui Dumnezeu maret.
Nu amanati perioada in care sa va impliniti rolul de tatic. Fiecare zi in care cresc fara voi este asemenea unui rasad de rosii ce creste fara a fi sustinut de un tarus. Se extinde haotic. Buruienile apar inauntru, unde nu pot fi indepartate. Rodul se va dezvolta la nivelul solului, unde va putrezi.

Tatal care este “prezent”, totdeauna implicat in viata copilului, va cunoaste bataia inimii copilului lui.Daca veti lauda si veti rasplati comportamentul dorit, va fi foarte putin comportament nedorit. Veti rosti de zece ori cuvinte de imbarbatare pana veti face o mustrare.
Dar sa nu cadeti prada pshiologiei moderne, care neglijeaza copilul si apoi alearga inauntru sa spuna ceva pozitiv. Aceasta este ceva artificial, si e flatare. Afirmatiile pozitive care nu sunt sustinute de fapte sunt distructive. Copilul trebuie sa stie ca a dobandit pe drept laudele. Lauda care nu se bazeaza pe fapte pe masura este tot asa de nedreapta ca si pedeapsa fara motiv. Il va invata o minciuna, in sensul ca inverseaza realitatea. Nu e nici un inlocuitor pentru existenta vietii reale. In cazul in care copilul tau nu face nimic vrednic de lauda, ia-l de mana sa umble alaturi de tine pana ce va face ceva bun. Copiii neglijati devin copii respinsi. Copilul are nevoie de tatal lui, asa cum o planta are nevoie de lumina pentru a se dezvolta bine. O apropiere doar trecatoare nu este suficienta. Este nevoie de o stralucire domoala, statornica, a prezentei tatalui.

Nu lasati niciodata educatia spirituala in seama mamei, indiferent cat de priceputa ar fi ea la asa ceva, altfel copiii vor ajunge mari si vor crede ca religia este pentru femei. Puneti voi copiii la culcare seara si cititi si rugati-va impreuna cu ei.
Pe masura ce baietii inainteaza in varsta, aveti grija sa nu fie preocupati numai cu invatatura. La varsta de doisprezece sau treisprezece ani, ei trebuie sa se descurce suficient de bine la scoala si sa fie angrenati in unele indeletniciri practice impreuna cu voi. Continuati sa le expuneti concepte si idei; dar, mai presus de toate, puneti-i in fata unor probleme din viata reala pe care sa le rezolve-repararea bicicletei, a unui motoras, a unui dispozitiv. Toate formele de constructie si intretinere reprezinta o invatatura de baza.
Ideea pe care cautati sa le-o transmiteti este cea de independenta si incredere. Copilul care poate sa faca, sa dreaga, sa rezolve, va incerca noi lucruri si se va astepta sa reuseasca. Increderea la lucru se va traduce in succes la invatatura.

Invatati-i pe copii mai intai sa lucreze cu mainile lor, si educatia mintii se va realiza mult mai usor. Nu va lasati baietii acasa cu mama si cu fetitele, intr-un decor gen clasa. Ei trebuie sa fie pe afara cu barbatii.
Baieti, calauziti-va sotiile spre intelegerea educatiei si a disciplinei. Nu luati ca sigur faptul ca ele sunt pregatite sa fie mame. Unele mame nu au curajul de a-i disciplina pe copii si spun copiilor:”Asteapta numai pana vine tata acasa, o sa-ti dea el tie!”. Cand intrati pe usa, v-ar placea ca toti copiii vostri sa alerge inaintea voastra si sa vi se catere pe picioare, sau sa va traga de mana, nu sa se ascunda intr-un colt. Trei ore cu teama de venire acasa a tatalui poate fi ceva devastator. Determinati-o pe sotia voastra sa aplice propria ei disciplina.

Verificati-va pe voi insiva, intrebandu-va:”Copiii mei vad in mine un educator sever si neinduplecat, sau un tovaras si ghid vesel si placut?” Judecatile si pedepsele voastre trebuie sa se piarda in multele ore de comuniune fericita. 
In sfarsit, pe masura ce copiii se dezvolta, lasati-i sa cunoasca o parte din greutatile vietii. Sa nu deveniti asa de”instariti”, incat sa puteti sa le asigurati tot ce au nevoie sau ce vor. Daca vi se pare ca totul vine prea usor, renuntati la acel mod de viata si luati-o de la capat, in conditii mai dificile.

Miros De Cer

Schite de predici

Ganduri zilnice

Ganduri zilnice

Publicații

Traind pe pamant mai aproape de cer - coperta fata

Traind pe pamant mai aproape de cer - coperta fata

Dintre cele mai citite…

  • Sunt aici...
  • Generația de azi...
  • Paradoxul creștinismului actual
  • Cum L-am primit pe Isus și ce ne-a adus El?
  • Cum să trăiești în casa lui Naaman?
  • Noe – un sfânt după care Dumnezeu închide ușa
  • Cum a căzut Samson bacalaureatul la toate materiile?
  • Cum să-ți crești copiii în pustie?
  • Spre Canaan dar cu Egiptul in inimă...
  • Experiente cu Dumnezeu – Partea 1
  • Experiente cu Dumnezeu – Partea 2

Postări recente…

  • Ce-ți cumperi de Halloween?
  • Ce am învățat după 10 ani de căsătorie ?
  • Grafic despre obiceiuri adaptat la viața creștinului
  • Boala care te aduce cu fața la perete…
  • Ștefan și Halloween-ul

Recomandari

Categorii

  • Cantari (6)
  • Casatorie (2)
  • Conferinte (2)
  • Eroi ai credinței (3)
  • Eseuri (36)
  • Foto (5)
  • Ganduri (15)
  • Harti (2)
  • Interviuri (2)
  • Mari Scriitori (2)
  • Marturii (6)
  • Misiune (3)
  • Pentru suflet… (93)
  • Pentru viata… (18)
  • Personale… (37)
  • Poezii (18)
  • Predici (22)
  • Schite (7)
  • Studii (6)
  • Teologie (6)

Recent Comments

Bahica Vasile on Neemia – omul care schimba pah…
Viorel Palaghianu on Ce am învățat după 10 ani de c…
Ispita – ARMON… on ………ISPITA…
Ilie on Studiu despre sinucidere (Este…
ADMIN on Fără Dumnezeu… sau cu Dum…
February 2013
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  
« Jan   Mar »

Blog Stats

  • 534,108 hits

Blogroll

  • Bible History
  • Diverse harti V.T.
  • Dragoste pentru adevar
  • Mihai Ardelean
  • Nicolae Geanta

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Gânduri pentru viața de aici...
    • Join 237 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Gânduri pentru viața de aici...
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...