Suntem foarte pretentiosi in viata cand e vorba de partea noastra. Cerem lucrurile pe care nu le meritam ca si cum ni s-ar cuveni. Avem pretentia la sanatate, la timp, la viata.

Luca 15:12 “Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Şi tatăl le-a împărţit averea. “

Dupa ce le-am primit astea ne facem bagajele si suntem atenti sa strangem totul ca sa nu lasam nimic pentru Tatal. Nici un minut pentru Dumnezeu pe zi, nicio vorba pentru cei in dureri, niciun zambet pentru cei in suferinta, nici un efort pentru cel cazut.

Luca 15:13 “Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. “

In viata strangem cel mai mult lucrurile pe care le pierdem cel mai usor. Strangem combustibil pentru foc. Investim in cortul pamantesc ca si cum am trai o vesnicie in el. Investim in caramizi si bca-uri ca si cum ne-ar iesi analizele perfecte si la 100 de ani.

In viata mergem pe drumurile care sa ne departeze de Dumnezeu si sa ne apropie de prietenii care stiu sa ne ajute in risipirea averii.

In viata risipim lucrurile pe care le pretuim cel mai putin. Pretuim sanatatea dupa ce o pierdem. Pretuim timpul cand doctorul ne spune ca mai avem 2 saptamani de trait. Risipa nu inseamna altceva decat sa iei ce Dumnezeu ti-a dat in dar si sa pui in slujba diavolului si a placerilor tale pacatoase.

Unii se trezesc dupa ce au cheltuit totul. Toata sanatatea, toata viata, toata puterea. Cand incepi sa duci lipsa de un ficat care functioneaza normal, de o inima care bate regulat sau de ani din viata pe care simti ca-i pierzi, incepi sa te trezesti.

Nu astepta pana cand cheltuiesti totul. Nu astepta pana cand cineva va trebui sa sune dupa un SMURD. Nu astepta pana cand pe analize scrie insuficienta arteriala sau renala.

Trezeste-te AZI.

Vino-ti in fire.

Cea mai mare avere a Tatalui inca nu e cheltuita si se numeste mila. Dumnezeu fara tine e tot la fel de bogat dar tu fara Dumnezeu cauti prin containerele lumii dupa roscove.

Cel mai frumos drum de strabatut in viata inca te asteapta. Cand te vei intoarce cu spatele spre pacat vei observa aproape de tine fata Tatalui ce sta cu bratele deschise la capatul drumului numit pocainta si te asteapta…

Vino acasa! La Dumnezeu nu-I pare rau de darurile facute ci de fiul care nu se pocaieste…

Clipele petrecute in pacat devin ceasuri de agonie. Clipele petrecute in bratele Tatalui Ceresc devin clipe de vesnicie.

În seara zilei de 19 ianuarie am avut harul să slujesc într-o adunare cu 10 membri unde surprinzător erau 20 de prieteni prezenți. Sora Leana, pe un ger cumplit, la aproximativ 70 de ani a bătut din poartă în poartă la cele 80 de case din sat cu bastonul ei învechit ca să-i invite pe săteni la adunare.

———————
Sărut-mâna sora Leana. Dumitale ai înțeles mai bine decât tinerii ce pierd ore întregi pe zi pe telefoane că slujirea ține de pasiunea din inimă nu de vârstă. Că a cânta despre iubirea Lui Isus e una și a dovedi că-L iubești pe Isus e cu totul altceva.

 Sărut-mâna sora Leana. Când vei pleca dumitale de aici, mi-e frica că vor fi 9 oameni în adunare si nici un prieten care să mai asculte Evanghelia. Ne-ai învățat că nu câtă Biblie știi contează în viață ci câtă pui în practică. 

 Sărut-mâna sora Leana. Când mă voi plânge că e frig îmi voi aminti de dumitale. Ai biruit frigul de afară ca să aduci căldura în adunările ce încep să se răcească pe zi ce trece. Ai vorbit puțin cu gura și mult cu fapta.

 Domnul să te binecuvinteze sora Leana. Data viitoare nu o să-ți mai predic, că nu am ce. Mai degrabă o să-mi iau carnețelul inimii și o să te însoțesc prin zăpadă din poartă în poartă. Nu o să-mi notez idei de predică ci idei de practică.

 Mulțumesc sora Leana. Mulțumesc în numele șomerilor din adunări care știu cine vine la evanghelizare, cine a predicat cel mai bine și cine s-a încurcat la citirea pasajelor biblice. Mulțumesc în numele celor care nu au mai adus niciun vecin la biserică că de-abia au venit ei. Mulțumesc în numele celor care au avut spatele drept că nu au cărat poveri ca dumitale, ochii fără lacrimi că n-au plâns pentru mântuirea nimănui și poșeta fără Biblie că au altceva mai de preț.

 Mulțumesc sora Leana.

Bătăile toiagului dumitale în poarta vecinilor din sat nu sunt altceva decât bătăile Domnului pe care-l slujești la inimile noastre.

 Iartă-mă ca am predicat despre “orfanii care spun Tatăl nostru”. Nu m-am referit la dumitale ci la vecinii ce i-ai adus cu multă dragoste la adunare.

Printre copiii de frunte ai cerului vei fi dumitale.

Iar eu undeva printre cei din urmă.

 Cu prețuire și cu lacrimi,

Cristi Boariu.

 

 

 

 

Oamenii își doresc o viață mai lungă. Dumnezeu vrea o viață mai sfântă. Că degeaba trăiești mult dacă trăiești în păcat. Pentru Dumnezeu contează calitatea vieții nu lungimea vieții.

Oamenii își doresc o masă mai plină de bunătăți. Dumnezeu vrea pentru noi o inimă mai plină de bunătate.

Oamenii își doresc mai multe binecuvântări. Dumnezeu vrea să fim noi o binecuvântare pentru alții.

Oamenii își doresc mai multe zâmbete pe față. Dumnezeu însă ne trece prin încercări pentru că cel mai bun detergent pentru suflet sunt lacrimile. Olimpicii ajung sus pentru că rezolvă culegeri de probleme nu pentru că bat mingea pe maidan.

Oamenii își doresc mai mulți prieteni. Dumnezeu îngăduie însă în noul an ca unii din prietenii noștri să nu ne mai țină în brațe ca să simțim mai profund brațele Sale.

Oamenii își doresc o casă mai frumoasă. Dumnezeu ne amintește însă prin Pavel să nu uităm că aici trăim în cort iar dincolo e casa noastră. Ar fi mare păcat sa investim în cort mai mult decât în casă.

Oamenii își doresc să aibă bani ca să deschidă mai des ușile la Mall. Dumnezeu vrea să deschidem mai des ușile la spitale, azile și orfelinate. La cumpărături pentru tine cheltuiești mult, la cumpărături pentru alții investești mult.

Oamenii își doresc mai multe hectare de pământ. Dumnezeu ar vrea să ne mai dea câțiva km pătrați din cer în anul care vine. Depinde de noi.

Oamenii își doresc un confort mai deosebit. Dumnezeu vrea să ne șlefuiască pentru un caracter mai deosebit. Soldații se formează săpând tranșee nu stând la umbră toată ziua.

Frumos ar fi ca dorințele noastre să fie dorințele lui Dumnezeu. Iar atunci vom avea cu adevărat un an nou fericit.

În cele mai multe familii bucuria celor mici care primesc daruri e mai mare decât bucuria celor mari care spun că-L sărbătoresc pe Isus…
În cele mai multe orașe parcările magazinelor mari sunt mai aglomerate decât parcările bisericile mici…
În cele mai multe magazine sunt mai încărcate cărucioarele de cumpărături „pentru noi” decât în tot timpul anului la un loc “pentru alții”.
În cele mai multe inimi oamenii trăiesc în întuneric desi casele le sunt împodobile de lumini artificiale.
În cele mai multe familii e tot ceartă desi corul de îngeri a spus: “Pace vouă”. Urarea sună bine dar se împlinește doar cu cei care se întâlnesc cu cel din iesle.
În cele mai multe azile sunt oameni îndurerați care așteaptă un telefon de la copiii plecați departe. Pentru ei cel mai mare cadou ar fi “Ce mai faci mamă”?
În cele mai multe spitale miroase tot mai mult a spirt și tot mai puțin a portocale și mandarine.
Pe cele mai multe câmpii probabil păstorii dormeau. Cei mai puțini însă vegheau. S-a meritat.
În cele mai multe logodne probabil nu mai era curăție. Iosif și Maria au fost printre cei puțini. Sfântul a coborât printre cei care trăiau în neprihănire.
Mulți au venit și au plecat din Templu. Simeon și Ana au rămas. Zeci de ani același dor: să vină mântuirea.
Cele mai dulci prăjituri, cele mai încărcate mese, cele mai pline portmonee nu-l pot aduce pe Isus.
Vegherea, așteptarea, neprihănirea, căutarea însă vor avea un răspuns.
Isus a venit pentru toți dar numai cei puțini L-au primit.
Dacă ești printre ei, ești printre puținii ce au cu adevărat SĂRBĂTORI FERICITE care vor continua până în veșnicie.

Trântise ușa de la ieșire din casă supărat. Pe maică-sa o lăsă în lacrimi iar pe taicăs-o cu privirile în jos. Împlinise recent 18 ani iar părinții nu mai aveau ce să se bage în viața lui. De Dumnezeu nu mai vroia să audă și de biserică nici atâta.

“Ce știu și bătrânii ăștia că se tot bagă în viața mea?” își spuse cu ciudă în timp ce ieșea pe poarta casei fără pic de recunoștință…

Ce știu ei? O întrebare bună…

Au știut să se trezească de 4 ori pe noapte pentru tine cînd erai un țânc. Să te schimbe și să-ți dea de mâncare. Iar tu le tai acu pofta de mâncare.

Au știut să-ți cumpere training nou. Ei nu-și mai luaseră de ani de zile decât second-hand ca tu să fii tot timpul la 4 ace. Pe-afară că pe dinăuntru nu ai vrut să te înoiești.

Au știut să îți cumpere adidași noi. Să alergi la școală, să ai o carte în mână și un stilou. Iar acu le scrii în inimă cuvinte grele…

Ce știu ei?

Mai nimic.

Au știut să te învețe Psalmul 23. Cu gândul că îți vei alege Păstor pe Domnul într-o zi.

Când erai mic și nu aveați mașină și mergeați pe jos la biserică pe ploaie, țineau singura umbrelă ce o aveau deasupra ta.  Tu mereu protejat iar ei mereu expuși.

Au știut să-ți dea 2 lei din casă ca să ai bilet de tramvai spre școală. Nu ți-au spus că erau ultimii bani iar taicăt-o a mers pe jos la lucru nu o dată. Iar acu nu dai doi lei pe ei.

Când te-ai înscris la liceu au împrumutat bani să-ți ia un calculator. Să fii în pas cu colegii. Să nu le mai comentezi mereu că tu nu ai. Dar desi aveai calculator ai rămas în spate cu calculele de recunoștință.

—–

Data viitoare să nu mai trântești ușa. E ușa în care maică-ta a ieșit zilnic să te întâmpine când veneai de la școală. Să te cheme de la joacă la masă.

Data viitoare să nu-i mai lași în lacrimi. Când ai tăi plâng din cauza ta n-are cum să-ți fie bine în viață.

Data viitoare să știi oriunde ai fi că ei se roagă pentru tine. Că și-ar dori de la tine un buchet din floarea numită ascultare. Că și-ar dori să te vadă că te întorci nu doar spre ei cu recunoștință ci și spre Dumnezeu cu căință.

Data viitoare să știi că prietenii vin și pleacă. Părinții rămân și te așteaptă în spatele ușii trântite de tine dar deschisă de ei la câteva minute după ce ai plecat ca să te mai vadă o dată.

 

Ps: Pentru toți adolescenții care știu “totul” iar părinții lor nu mai știu “nimic”.

Cu ajutorul lui Dumnezeu a ieșit de sub tipar a doua carte semnată de Cristi Boariu, sub numele “Miros de cer într-un vas de lut”. Cartea poate fi comandată aici: http://gramma.ro/…/5833/40/68/Miros-de-ceruri-intr-un-vas-d…

Tot profitul obținut din vânzarea acestei cărți va fi donat spre familiile aflate în nevoi.

“Mesajul acestei scrieri captează prin modul în care este prezentat, convinge prin Puterea cu care este confirmat și orientează orice om devotat spre o viață de slujire curată și sfântă fiindcă toate învățăturile cuprinse aici alcătuiesc un veritabil ghid spre ceea ce ne interesează pe linie spirituală” – Pastor Cornel Coțan (Cimpa)

 
“Cartea aceasta este o colecție de meditații și eseuri de spiritualitate creștină. Autorul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, dar în mod deosebit tinerilor, aducând în fața cititorului un bogat conținut de mesaj creștin. Stilul direct, limbajul accesibil, profunzimea gândului, seriozitatea și orientarea conservatoare a mesajului transformă lecturarea acestei cărți într-un real câștig duhovnicesc.” – Pastor Nelu Brie (Sibiu)

“Eseurile cuprinse în acest volum sunt mesaje de trezire spirituală, care pot fi de mare ajutor celor care îl caută cu sinceritate pe Domnul și care doresc să lase mireasma lui Dumnezeu să le umple ființa…” – Pastor Nelu Filip (Timișoara)

“Miros de cer într-un vas de lut” e încă o dovadă că puterea de mântuire a lui Dumnezeu e în mâinile noastre! (Rom.1:16) Ea, Evanghelia lui Hristos este motivul acestei cărți. Autorul își împlinește responsabilitatea față de Evanghelie,  transmițând o comoară de mărturii, de imagini vizuale și concepte biblice în această colecție de eseuri. Citită dincolo de cuvinte cartea aceasta  dezvăluie  trăirile  autorului în prezența Divinității . Ea  nu face altceva decât să reafirme în contemporaneitate că Evanghelia lui Hristos este  puterea de mântuire a fiecăruia care crede. – Pastor Oti Tipei (Arad)

Fără Dumnezeu cea mai bună mâncare nu are gust. Cea mai pură apă de la cel mai bun izvor de pe planetă nu îți va potoli setea.

Fără Dumnezeu poți avea o casă dar nu un cămin. Copii dar nu moștenire de la Dumnezeu.

Fără Dumnezeu poți să ai analizele bune și totuși fiecare zi să-ți fie spre condamnare. Poți avea inteligență dar nu înțelepciune, premii Nobel fără să ai „premiul alergării”.

Fără Dumnezeu cele mai luxoase mașini îți vor crea disconfort, cele mai interesante excursii te vor lăsa tot obosit.

Fără Dumnezeu cea mai moale pernă o vei simți ca de piatră din cauza conștiinței.

Fără Dumnezeu cele mai înalte idealuri eșuează, cele mai mari vise devin coșmaruri și cea mai înaltă poziție socială nu te ridică deloc în ochii Săi.

————————–

Cu Dumnezu răsăritul nu mai are apus, viața nu mai are sfârșit iar cele mai înalte vise nu le mai ai pentru tine ci pentru aproapele tău.

Cu Dumnezeu nu confortul va conta ci caracterul. Nu ceea ce ai ci ceea ce ești.

Cu Dumnezeu va conta prea puțin partea materială și extrem de mult partea spirituală. Pregătire nu pentru o viață mai bună aici ci pentru o viață mai bună dincolo.

Cu Dumnezeu cu cât ești mai smerit cu atât poți urca pe cele mai înalte culmi. Cu Dumnezeu nicio vale nu e prea adâncă și nici un munte nu-i prea înalt.

Cu Dumnezeu standardul nu mai e dat de casele de modă, de casele de pariuri sau de lanțul de magazine pentru toate vârstele ci de principiile unei alte împărății.

Cu Dumnezeu viața ia direcția spre cer imediat ce ieși din sensul giratoriu al păcatului.

Vei continua de azi cu Dumnezeu sau fără El?

Frica de Domnul se rărește pe zi ce trece și în unele locuri de închinare poate fi pus anunțul: “Pierdut frica de Domnul. O declarăm nulă”.

Când frica de Domnul lipsește în primul rând va lipsi respectul pentru lucrurile sfinte. Cei care vor aduce Biblia cu ei la adunare vor fi tot mai rari și priviți tot mai ciudat. Cei care nu se închină la icoanele numite „ceasuri” se vor rări pe zi ce trece. Cântarea va fi prea lungă ori prea scurtă, prea lentă ori prea ritmată pentru pretențiosul membru care vine la “și 10” și intră în alertă la “fără 10” ca și elevii care așteaptă pauza.

La rugăciune nu va mai trebui să te pleci nici pe genunchi nici să te ridici în picioare că doar poți vorbi cu Dumnezeu și picior peste picior de pe scaunul confortabil care te face să nu închizi ochii sperând că se apropie momentul sublim anunțat prin strigarea “cu pacea Domnului adunarea se eliberează…”.

Când frica de Domnul lipsește atitudinea numită pioșenie va fi și ea pe cale de dispariție. Adunarea va fi tot mai asemănătoarea cu teatrul unde poți mesteca gumă, mai iei câte-o gură de suc dacă ți-e sete, mai navighezi pe net un pic dacă predica nu îți convine și pleci acasă mulțumit că nici de data asta nu s-a legat nimeni de tine. Doar îți plătești cotizația, ai ajutat la construcția adunării și nu dorești nimic altceva decât să fii lăsat în pace.

Când frica de Domnul lipește slujitorii pot fi bârfiți fără ca bârfitorul să aibă obrazul roșu sau bătăile inimii schimbate (ca și atunci când David a făcut numărătoarea poporului). Oamenii care pierd frica de Domnul se vor comporta ca și copiii de grădiniță deoarece nu au intrat încă în prima clasă a școlii unde se predau cursurile la zi despre înțelepciune:

Proverbele 9:10 “Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. ”

Cei care pierd frica de Domnul își vor da deseori cu părerea fără să fie întrebați, vor avea pretenția că știu rezolva integrale și derivate în școala lui Christos, vor veni mereu cu soluții pentru un nou comitet de unde bineînțeles ei nu trebuie să lipsească, vor fi mereu nemulțumiți de cine e pus la slujire sau cine e invitat la predică.

Când frica de Domnul lipsește oamenii vor micșora distanța dintre ei și păcat zilnic:

Iov 28:28 “Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere’.””

dar în același timp vor părea deosebit de spirituali în lucrurile în care nimeni nu se pricep mai bine ca ei.

Când frica de Domnul lipsește adunarea se transformă din spital pentru cei bolnavi în cinematrograf pentru cei care au nevoie de distracție ca să nu-și scoată foaia de membru și să plece. Vor dori să audă glume în predică, jocuri de lumini la “piese”, o atmosfera cât mai destinsă ca păcătoșii să nu mai țină capul plecat și să se simtă deosebit într-un cadru numit pe nedrept “prezența lui Dumnezeu”. Ceva aflat la polul opus față de tunetele și fulgerele cu care s-au întâlnit evreii în pustie când au simțit până în măduva oaselor ce înseamnă frica de Domnul.

Când frica de Domnul lipsește cei care merg la amvon trebuie să aibă o grijă deosebită să vorbească mereu știind că “persoanele de față” se exclud… Adică vom vorbi extrem de rar despre păcat și deosebit de des despre marea bunătate și dragoste a lui Dumnezeu care ne iubește așa cum suntem de păcătoși fără să dorească să ne schimbe vreodată.

Când frica de Domnul lipsește oamenii vor avea impresia că vin la adunare ca să socializeze nu să se închine lui Dumnezeu și se vor comporta ca atare. Vor face orice să atragă atenția celui din jur, să se afișeze, să se mândrească și să poată merge acasă satisfăcuți că au fost remarcați… de oameni prin ceea ce au nu de Dumnezeu prin ceea ce sunt…

Când frica de Domnul lipește… lista poate continua.

Dar când vine frica de Domnul? Când predica simți că e pentru tine nu pentru cel de lângă tine? Când îți dai seama că trebuie să te apropii de Dumnezeu și să mărești distanța dintre tine și păcat?

Când vine frica de Domnul adunarea va deveni locul unde sfinții se smeresc (din interior până în exterior), unde își dau seama că se întâlnesc cu cel care guvernează Universul, cu Fiul care a murit în chinuri pentru păcatele noastre și cu Duhul Sfânt care atinge inimile reci și le face să bată a reverență.

Când vine frica de Domnul înțelegem că slujitorii nu sunt acolo în față să ne satisfacă nouă dorințele firești ci sunt puși acolo de Dumnezeu să ne ghideze prin labirintul periculos al acestei lumi spre cer. Și ei vor avea nevoie de rugăciunile și postul nostru ca să primească mesaje clare de la Dumnezeu ca să nu rămânem în școala înțelepciunii doar la clasa întâi.

Când vine frica de Domnul înțelegem câ Dumnezeu e un foc mistuitor ca și un vulcan spre care dacă nu mergi pe singurul drum corect trasat de Fiul Său vei avea de-a face cu lava mâniei și a temperaturii ridicate.

Când vine frica de Domnul ea nu ține doar duminica două ore ci toată săptămâna. Adevărul spus pe jumătate nu va mai exista luni, închinarea din odăiță nu va lipsi nici marțea, altarele familiale vor fi și miercurea. Umblarea cu respect față de Dumnezeu va fi o bucurie iar Numele Lui nu va fi folosit în batjocură.

Când vine frica de Domnul vom umbla cu teamă de Dumnezeu atât la școala cât și la locul de muncă.

1 Petru 1:17 “Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; “

Ne va fi teamă de Dumnezeu nu din cauza iadului ci din cauza prețului cu care am fost răscumpărați și salvați de acolo…

1 Petru 1:18 “căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, “

1 Petru 1:19 “ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. “

E vorba de teama aceea pe care o are un rob care a fost răscumpărat cu o avere inestimabilă și lăsat liber iar El nu găsește o libertate mai frumoasă ca aceea pe care o simte în prezența Stăpânului pe care-l slujește cu frica iubirii care nu vrea să dezamăgească niciodată.

E teama aceea care îți înlăcrimează ochii când vezi că pe lângă prețul răscumpărării mai îți este promisă și o răsplată la final. Iar dacă acum îl vezi pe Stăpân prin ochii credinței într-o zi vei fi cu El o veșnicie.

E teama aceea de a nu-L întrista pe Dumnezeu întrucat a pus în vasul tău de lut o comoară inestimabilă iar această comoră numită Duhul Sfânt e pecetea răscumpărării prin care ți s-a dovedit că ești pus de-o parte pentru eternitate!

Cum să nu ai o astfel de teamă?

Cel mai de preț lucru care există în Biserica lui Christos nu sunt nici boxele, nici pianul, nici stația, nici amvonul, nici video-proiectorul, nici chiar clădirea ci SFINȚENIA.

Psalmii 93:5 “…sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile. “

Când sfințenia se pierde, foștii neprihăniți vor ține capul jos iar păcătoșii care vizitează adunarea respectivă îl vor ținea sus.

Când sfințenia se pierde cele mai bune acorduri de pian vor suna fals și cea mai frumoasă predică nu va mai avea puterea de a străpunge inima ci doar va atinge mintea.

Când sfințenia se pierde va lipsi focul. Oamenii vor merge la adunare ca la un concert și vor veni de acolo impresionați dar nu transformați.  Dacă Ilie nu ar fi fost un sfânt ar fi rămas fără foc pe muntele Carmel.

Când sfințenia se pierde două ore în adunare vor părea o veșnicie de care vrei să scapi cât mai repede.

Când sfințenia se pierde lacrimile vor lipsi. Iar fără lacrimi chiar și cea mai bună sămânță nu prinde în pământul neudat de multă vreme.

Când sfințenia se pierde băieții vor merge la adunare pentru a mai găsi o fată care se îmbracă ca să fie remarcată cât mai ușor. Că sunt multe astfel de fete azi mai ales în timpul verii… Dar totuși stăm bine și iarna, găsesc ele soluții ca să nu rămână în anonimat.

Când sfințenia se pierde programul de dimineața se va scurta încet-încet, cel de seară va dispărea în timp cu totul ca să facă loc unui film unde tinerii să se simtă bine, iar în loc de Duhul Sfânt vom avea nevoie de biscuiți și sărățele ca să “simțim unii cu alții”.

Când sfințenia se pierde s-ar putea ca numărul celor din adunare să crească în timp ce numărul celor din Biserică să scadă…

Când sfințenia se pierde nu mai contează cum trăiești ci cât de bine interpretezi piesa. Nu mai contează dacă trăiești cu Isus ci doar dacă știi să ții bine ritmul. Se sting becurile la închinare și se pornesc luminile care să bată pe starurile căzătoare. Noua modă: să te închini în întuneric celui care a spus: Eu sunt Lumina lumii…

Când pierdem sfințenia facem evanghelizări iar cei care ne vizitează spun: păi nu prea mai e vreo diferență între voi și noi… de ce să ne pocăim?

Când sfințenia se pierde… totul sună a gol. Și vasele goale potrivit cu Matei 25 rămân dincolo de ușă, adică afară…

Când sfințenia se pierde sintagma „Domnul este aici fraților” devine cea mai repetată minciună. Dacă Domnul ar fi aici, spunea Paul Washer, ar trebui să ne nimicească că el nu suportă păcatul. Isus nu coboară la jerfa păgânilor ci doar la jerfa sfinților. Și coborârea lui azi se vede tot mai rar.

Când sfințenia se pierde cei care merg spre altar să primească binecuvântarea își vor permite de toate înainte de nuntă că “oricum ne căsătorim”. Da, toți se căsătoresc dar nu toți rămân căsătoriți până la sfârșit. Isus binecuvintează puritatea și sfințenia nu serile prelungite prin parc și nopțile de (ne)veghere. În timp se vede binecuvântarea sfinților…

Când sfințenia se pierde dragostea dintâi pentru Dumnezeu este înlocuită cu dragostea pentru mașini, case, reviste auto-moto, reviste de modă, plăcerile lumii, patimile și poftele ei…

Când sfințenia se pierde ajungi ca la Cină să simți doar gustul rodului viței fără să mai simți gustul iertării…

Când sfințenia se pierde ai nevoie să încarci firea pământească cu tot felul de podoabe întrucât tocmai s-au schimbat prioritățile: de la omul ascuns al inimii s-a trecut la omul din afară. Iar dacă ai pierdut podoaba sfințeniei ai nevoie de alte podoabe… altfel nu ești remarcat/ă de cei care caută ce izbește ochiul…

Ai milă Doamne de noi! Ai milă Doamne de noi și dă-ne lacrimile pocăinței. Cea mai mare dovadă că am fost iertați într-o zi este că astăzi trăim în sfințenie!

Ai milă Doamne de noi! Că tot la mai multe artificii apelăm să simulăm prezența ta și totuși nu coboară focul ci doar fumul care iese din scena noastră omenească….

Ai milă de noi și nu ne lăsa să pierdem cel mai de preț atribut al Tău: sfințenia… Trece-ne prin cuptor, prin gropile cu lei, prin pustie, prin orice dorești ca să cadă de pe noi zgura și să rămână aurul curat pentru veșnicie…

Simți că în adunarea în care ești se pierde sfințenia? Nu ai altă soluție decât să fii tu un sfânt și să ii molipsești și pe cei din jurul tău… Iar când sfinții vor forma majoritatea, cea mai simplă cântare te va mișca, îndemnul celui mai neînsemnat frate din biserică îți va umple inima de bucurie și vei cânta cu lacrimi:

“când o clipă cu El e-o uimire,

Ce va fi, ce va fi-n veșnicii?”…

Dacă Iochebed creștea un câine în locul copilașului pe nume Moise probabil că ar fi rămas în Egipt toată viața.

Dacă Ana și-ar fi cumpărat un ac ca să răspundă înțepăturilor Peninăi probabil că Samuel s-ar fi născut într-o altă familie. u

Dacă David n-ar fi fost modelat în pustie nu ar fi știut să mănânce la masă cu Mefiboșet niciodată.

Dacă Iosif nu ar fi trecut prin închisoare nu ar fi plâns niciodată pe umărul fraților lui.

Duacă cei trei tineri s-ar fi închinat în valea Dura nu ar fi văzut la ce temperaturi pot rezista sfinții în cuptor cu Dumnezeu.

Dacă Daniel s-ar fi rugat la „fără frecvență” ar fi dat de niște lei care mâncau carne “la zi”. Sau poate nici n-ar fi ajuns în groapă că Diavolul oricum nu are treabă cu cei care trăiesc pocăința la FF.

Dacă fiii lui Recab ar fi zis: “s-o dus bătrânu, în sfârșit ne putem trăi viața cum vrem noi” probabil că azi în Ierihon nu ar fi fost urmași de-ai Recabiților.

Daucă Isaia ar fi zis toata viața “Vai, Vai, Vai” de alții fără să zică și “Vai de mine” probabil că n-ar fi prorocit vreodată despre “Copilul” care se va naște…

Dacă Neemia ar fi rămas la Palat fără sa plece spre Ierusalim ca să zidească cetatea ar fi rămas în istoria perșilor dar nu în istoria lui Dumnezeu…

Dacă Estera ar fi tăcut refuzând să vorbească pentru poporul ei probabil că Dumnezeu nu ar fi vorbit despre ea în Biblie niciodată.

Dacă Rut nu ar fi plecat cu soacra ei nu ar fi intrat în genealogia lui Isus.

Dacă Iov ar fi cârtit în suferință Diavolul ar fi câștigat unul din marile pariuri ale istoriei umane.

Dacă Ilie nu ar fi fost un om al rugăciunii, prorocii lui Balaal nu ar fi văzut nicio diferență între jertfe. Focul face diferența. Dumnezeu nu coboară foc peste jerfele păgânilor ci doar peste cele ale sfinților.

Dacă Elisei nu ar fi turnat apă pe mâinile lui Ilie probabil că nu ar fi primit așa putere. Mantaua puterii se dă doar la pachet cu ștergarul slujirii. Cei mai mulți vor doar prima parte a pachetului astăzi.

Dacă Iosua s-ar fi depărtat de “Cartea Legii” probabil că zidurile Ierihonului ar fi rămas și azi în picioare.

Dacă Rebeca n-ar fi știut să tragă apă din fântână probabil că Eleazar n-ar fi fost impresionat doar de frumusețea ei exterioară. Știa Eleazar că averea stăpânului trebuia încredințată unor mâini bătătorite că altfel… ar fi fost Rebeca o pacoste pentru Isaac nu o mângâiere.

———

Într-o zi pe baza a ceea ce alegem astăzi se va spune și despre noi: “Dacă…”.

Să dea Dumnezeu să se spună doar lucruri minunate de care să ne bucurăm o veșnicie întreagă…